Salutare,
Am fost întrebată care este unicornul meu din bucătărie. Sunt tentată să spun mâncarea gata servită la ora mesei. Însă, nu vă dau încă răspunsul.
Vă spun doar că în acest text am menționat cum se arunca cu papuci în mine, cum am învățat să fac pilaf vorbind la telefonul fix și faptul că îmi place să mă inspir culinar de la colege din blogosferă. Și vă servest cu pâine, multă pâine de casă 😀
De cât timp gătesc?! Sincer, nu mai știu. Dar primele tentative au fost când mama unei prietene, vecine, a rugat-o telefonic să facă pilaf cu ciuperci pentru că nu mai era nimic de mâncare în casă.
I-a ghiciți, fata știa să facă mâncare? Răspunsul era NU. A venit la mine și a rugat-o pe mama să o ajute. I-a explicat biata mama ceva, apoi am plecat entuziasmate la ea acasă. Fix peste stradă. Apoi a stat cu mama în telefon, ăla fix, fixat pe perete, până a crezut ea că este gata mâncarea.
Țin minte că am gustat de atâtea ori încât cantitatea rămasă la final era mai puțin de o porție.
Toate acestea s-au întâmplat pe la vreo 14 ani. Însă, pe mine mama mă pregătea de ceva timp înainte. Avea un fix cu ceapa: “Curăţă ceapă mamă, oricum te vei sătura de ea!”.
Legat tot de mama, am rămas cu ceva sechele după îmbolnăvirea ei: nu reușeam să fac dulciuri sau deserturi acasă. Și acesta a fost blocajul meu vreo 15 ani.
Prea târziu mi-am dat seama că totul era psihologic. Mereu mă comparam cu ea. O pusesem prea sus, pe un piedestal. Nu îmi amintesc să fi avut ceva de reproșat deserturilor ei.
În fine, a trecut această fază când soțul a reușit să scoată deserturi mai jalnice decât mine și totuși să zâmbească cu gura până la urechi.
Unicornul din bucătăria mea
Însă produsul care mi-a stârnit cea mai mare admirație pentru că era făcut în general de către persoane în vârstă, este pâinea.
Felul cum alegeau o anumită făină, cum cântăreau ingredientele, cum frământau minute în șir până se epuizau și apoi lăsau la dospit acea compoziție. Modul cum răsuceau aluatul pentru a-l pune în tavă, verificarea pâinii dacă s-a copt și scoaterea ei din cuptor, m-au fermecat o copilărie întreagă.
La țară mâncam pâine goală fugărită
În general mâncam pâine de casă în vacanțele de vară, când mergeam la bunica, în satul Vinderei. Când pândeam 8 copii o tavă de pâine și o rupeam în zeci de bucăți imediat ce era scoasă din cuptor. Și fugeam cu prada fierbinte și aburindă în cel mai îndepărtat loc de bucătărie pentru a nu ne ajunge papucii aruncați de bunica după noi. Noroc că are numai două picioare. Nu ar fi fost frumos să aveam o bunică caracatiță… era deja bunica robot.
Cum am ajuns să prepar prima pâine în casă
După ani și ani, cu ocazia izolării la domiciliu, am hotărât împreună cu domnul soț că este timpul să cumpărăm o mașină de făcut pâine. Nu am căutat mult. Nu am alocat un buget foarte mare, pentru că eram destul de sceptică în privința aparatului. Dacă nu era calitativ? Dacă este prea delicat?
Cert este că am cumpărat unul pe la 300 de lei. În aceeași zi am făcut prima pâine. Mi s-a părut dumnezeiască. Și încă vreo 2 luni după, am folosit-o zilnic.
Era minunea ce puneam în cea și o lăsam în pace. După 3 ore semnalul sonor mă anunța că ea, mașina, și-a făcut datoria față de mine.
Insă, după ceva timp în care m-am obişnuit cu aparatul în casă, 3 ore mi se părea enorm de mult să aștept și am început să analizez și pe factura de curent.
Constatarea nu a fost prea plăcută, motiv pentru care am gugălit până am găsit o rețetă de încercat.
Rețeta de pâine perfectă de pe net
Am găsit rețeta la o bloggeriță pe care o admir și căreia i-am promis de mai bine de 2 ani că încerc rețeta ei de parizer de casă. Numele ei este Carmen și cu această ocazie îi transmit multă sănătate și recuperare ușoară după întâlnirea cu virusul SARS CoV 2.
Când am ales rețeta de pâine prezentată de Carmen, am mers pe încredere. Pe siguranța că nu voi strica ceva.
Mi-am verificat stocul de ingrediente și am făcut cu mare bucurie aluatul, respectând gramajul. Ca prin minune, a ieșit. Am fost atât de surprinsă, încât am refăcut rețeta schimbând gramajele, adăugând și modificând până și forma de coacere.
Am început să stric. Mă enervam. Dar la rețeta de bază nu doream să revin, pentru că nu era a mea. Nu era ceva ce mă reprezintă în materie de pâine. Specific că rețeta este bună și mi-a ieșit din prima.
„Ambiția este aliatul perfect al învingătorului.
Marcio Barrios”
Uite așa am stricat multe foi de copt și hârtie de brioşe. De ce hârtie de brioșe? Pentru că am încercat să văd cum este cu coacerea la dimensiune mai mică. Să fie mai atrăgătoare pentru copii și pentru soț. Să fie mâncabile și să nu facem risipă.
Și am încercat cu seminţe de floarea soarelui înăuntru. Nu mi-au plăcut. Am trecut la seminţe de chia. Au ieșit foarte bune. Chiar perfecte printre alte serii de mediocre.
„Ambiția este un drog: cel ce i-a dat de gust devine un dement potențial. Emil Cioran”
Specific că nu am stricat compoziția definitiv în testările mele încât să rezulte o pâine necomestibilă. Poate prea coaptă la exterior.
O singură dată o serie de chifle făcute în forme de silicon s-au întărit și mai mult după ce au fost lăsate să se răcească. Erau veritabile pietre. A, și nu erau arse.
Nu știu să spun cât timp a trecut, cert este că eu am făcut pâine zilnic. Mergeam pe cantitatea de 500-550 gr de făină. Ori făceam o pâine într-o tavă relativ mare și ieșea groasă cât vreo 3 degete, ori făceam chifle sau baghete.
„Este o ambiție de nume, una de situații și alta – cea mai înaltă și cea mai rară – de fapte. Nicolae Iorga”
Mă apucam de pâine după micul dejun, când copiii încă mai țopăiau în bucătărie. Și țipau în gura mare că vor să învârtă și ei la aluat. A apoi că vor și ei aluat să se joace de-a fabrica de pâine și prăjituri.
Rețeta mea preferată de pâine sau chifle
Teoretic este așa:
350 gr făină
10-12 grame drojdie proaspătă
400 ml apă
50 ml ulei de măsline
5-7 gr praf de copt
Semințe de floarea soarelui sau dovleac
Jumătate de linguriță de sare.
Practic așa 😛
De executat ar fi așa:
-Iei un castron de plastic în care pui ingredientele uscate- făină, sare, praf de copt
-Dizolvi drojdia în apă
-Pui uleiul peste cele uscate și adaugi și drojdia dizolvată
-Se amestecă până la omogenizare (aproximativ 5 minute)
Se acoperă și se lasă la dospit aproximativ 40 de minute dacă ai o sursă de căldura apropiată precum un aragaz care merge (faci mâncare) sau un calorifer (racordat la o centrală), în lipsa acestora se lasă aproximativ o oră și jumătate.
După ce a dospit aluatul se pune aproximativ un pumn de făină pe masa de lucru sau pe o planșă, se răstoarnă compoziția, care poate fi mai moale sau mai consistentă în funcție de cantitatea de apă pusă. Dacă vreo o pâine mare, poți frământa puțin aluatul până poți să îl iei întreg de pe masă și apoi îl pui în tava potrivită cantități în așa fel încât să îți crească ori pe înălţime, ori pe lăţime.
Dacă dorești baghete, împarți compoziția în două sau trei părți pe care le rulezi pe masa de lucru, apoi le pui într-o tavă mai lungă. Pe deasupra poți da cu ou și adaugi semințe de care dorești.
Pentru chifle procedura este cam asemănătoare cu cea de la baghete. Adică îți împarţi aluatul în funcție de forma pe care o dorești sau de mulajele în care o pui.
Poți alege forme de brioșe, hârtie de brioșe, tăvițe micuțe cu diferite forme sau simple bile pe care le pui în tava de la cuptor.
Practic, este așa 😀
Carmen, bloggerița de unde am furat rețeta împarte aluatul, apoi pune în castronașe hârtie de copt peste care pune aluatul, apoi îl mai lasă la dospit. Ulterior ia hârtia cu aluatul dospit și o pune în tava cuptorului.
Puteți da chiflele cu ou pe deasupra, apoi puteți să presărați seminţe iar spre final parmezan, cașcaval sau orice pentru crusta dorită.
Accesorii și ustensilele de bucătărie din amintiri
În pandemie m-am apucat mai serios de gătit. Nu pot să spun că am stricat ceva în materie de mâncare, deși am tot încercat să fac rețete arăbești și străineze.
Și de prăjiturit ne-am pus mai serios. Uneori chiar domnul soț venea cu câte o rețetă de la Jamila, fiind conștient că aspectul clar nu va fi cel din poză.
„Dar cine oare n-are un mic grăunte de ambiție? La Fontaine”
Toată această provocare de a găti, de a încerca, de a modifica m-a făcut să îmi doresc oale și tigăi și ustensile. „It was my ambition.”
Însă, cumva îmi doream și conservare. Mi-am adus aminte de cutia de pâine pe care o aveam când eram mică. De coşurile de pâine care se puneau la masă numai la marile sărbători. De cuțitul acela mare, folosit numai de bunicul meu pentru feliat pâinea. Alt cineva nu avea voie. Mai bine rupeai pâinea decât să umbli la cuțitul bunicului.
Mi-am amintit de formele de brioșe ale mamei. Acea tablă ce părea ruginită de la zecile de folosiri. De șorțul ei de bucătărie ce era numai partea de jos, ceea ce îl făcea să semene mai degrabă cu pestelca bunicii de la țară.
Însă mama nu a avut niciodată un clește, un șorț din acela de îl legi după gât, o planșă de lucru sau cântar electronic de bucătărie. La mama totul funcționa „la ochiometru”.
Decorarea și amenajarea mesei pe timpuri se făcea din magazinul Europa
Da, mergeam cam de două ori pe an în acel „magazin”: primăvara și spre toamnă. Primăvara era și cu decorațiuni. Ceva flori de plastic și peisaje. Dar și castroane, recipiente, chinezării, logic. Fiind copil, o parte le stricam până acasă.
Astăzi decorarea casei și a mesei se face pe ambiționită(afecțiune determinată de uitatul prea mult pe Fb, Insta și YT)
Iar de vină este internetul, pentru că ne permite să vedem la x și y ce are în casă, pe masă, în debara. Ne dorim cu ardoare cam tot ce vedem la VIP-uri sau artiști. Ne dorim uneori produse ce la noi vor sta de bibelou…
Astăzi aprovizionarea mea nu mai stă ca pe vremuri. Da, încă mai luăm chinezării(nu din Europa), dar pentru moment, ceva de urgență, ca un leucoplast de moment. Dar, când îmi găsesc timpul necesar, caut fix la „mama” accesoriilor și ustensilelor de bucătărie Ambition România , brand al magazinului online Dajar.
Acest magazin este ca un „mol” strict al produselor de depozitare, instrumentelor și ustensilelor de bucătărie, dar şi seturi pentru copii, numai bune de folosit la micul dejun. Dar la cât de colorate și drăguțe sunt, tare mult aș crede că ar fi următoarele jucării cu care vor dormi în pat.
Ce-i drept, aș dormi și eu ocazional cu vreo două oale ceramice, o oală de gătit la aburi și o oală pentru sirop. Logic, fără soț în pat. Măcar cât sunt noi obiectele.
Dar, tare mult îmi place o masă plină. Să fie cu de toate, așa cum aud des pe la mine prin cartier (Ferentari).
Masa mea să fie în proporție de 75% mâncare și 25% decorațiuni de masă. Nu știu dacă decorațiunile mi le aleg pentru a da un aer de elegant sau dacă mă duc cu gândul la concedii, restaurantele unde mâncăm sau Gala SuperBlog.
Cert este că îmi place să am o vază cu flori parfumate și șervețele multe. A… și acele recipiente frumos compartimentate unde sunt puse mai multe variante de zahăr, zaharină sau alți îndulcitori.
Ceea ce vreau să vă spun este faptul că puteți să cumpărați produse pentru bucătărie de la magazinul online Dajar.
De la ustensile la cutii de depozitare, de la decor de masă la produse pentru casă. Apoi puteți să faceți mese îmbelșugate la care să vă chemați prietenii.
Conform următorului proverb danez: „Drumul către casa unui prieten nu este niciodată lung.” Să mai fie și cu grătar, tort sau pizza, timpul se scurtează și mai mult.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog
Heeeey,
Ești o minune de om!
Ma bucur mult ca ai trecut peste blocajul deserturilor și ai prins încredere în tine. Mereu am admirat la tine curiozitatea și faptul că încerci mereu rețete ce ți se par interesante. Si le mai și prezinți online 🥰😁
Aștept ziua in care ne vom și întâlni, și atunci sa ne comandam ceva bun 😉
Te truc!
Vrei sa spui sa ne reantalnim. La DPT ne-am vazut, dar prea putin interactionat.
De testat am mai facut astazi ceva, dar nu am postat inca.