În decembrie 2016, copilaşii mei aveau 7 luni. Începuse să se ridice în funduleţ şi se întindeau după diverse lucruri. Îmi ocupau din ce în ce mai mult timp iar oaza mea de relaxare nu mai exista. Cu toate acestea, mă încăpăţânam să citesc seara. Supărarea mea cea mai mare era faptul că nu reuşeam să citesc mai mult de o pagină şi jumătate, maxim două. Atât reuşeam în timpul cât bebeii păpau lăpticul de seară din biberon. Încă nu ştiu dacă se grăbeau să ajungă în braţe la mine pentru a se întinde după carte, sau le era foarte foame. Cert este că nici acum nu pot să citesc în preajma lor, se lasă cu pagini rupte şi supărare din partea mea, în timp ce ei râd cu gura până la urechi.

     Cartea care m-a ţinut cu sufletul la gură cam trei luni, se numeşte POVESTEA FARIDEI, Fata care a învins ISIS. Este apărută la Editura RAO și face parte din categoria cărţilor despre viaţa şi problemele ţărilor arabe, dar, totodată şi despre puterea unei tinere femei de a demonstra că nu este doar o slujnică şi o persoană fără drepturi, aşa cum mulţi musulmani extremişti o cred.

     Din această carte am aflat multe informaţii preţioase. Mult timp am crezut că tehnologia modernă nu a ajuns în satele sărace din ţările arabe. Nu ştiam dacă au cunoştinţe despre Internet, telefonie mobilă, carduri de credit sau reţele sociale. De asemenea, am aflat de existenţa mai multor religii, precum cea yazidită.

     Credeţi sau nu, viaţa unei adolescente din satul Kocho este foarte asemănătoare cu viaţa unei fete din Bucureşti. Merge la liceu, se îmbracă în stilul „normal” am spune noi, socializează cu comunitatea, face cumpărături, se ocupă de grădina casei. Puţin „diferit” ar fi faptul că la vârsta de 16 ani tatăl ei o învaţă să folosească o armă AK-47, cunoscută ca şi Kalaşnikov. La puţin timp după primele lecţii cu arma în mână, începe degradarea vieţii irakiene şi ierarhia ISIS.

     Nu voi povesti întreaga acţiune, dar voi enumera lucrurile şi situaţiile care mi-au completat golurile privind ascensiunea ISIS, ne detaliate de către mass-media.

     În primul rând, mă întrebam cum reuşesc să îşi asigure traiul aceşti fanatici, ce îşi măresc rândurile pe zi ce trece. Răspunsul l-am aflat din carte, undeva pe la pagina 75. Locuitorii aşezării erau anunţaţi cu titlu de ordin, să se prezinte în locaţia „X” din localitate, împreună cu tot ce au şi reprezintă o valoare. În această categorie erau incluse telefoanele mobile, cardurile de credit, banii şi buletine.

    Odată sosiţi în locaţia indicată, începe declinul: bărbaţii sunt direcţionaţi separat, mamele şi copiii mici separat, iar ultima categorie şi cea mai importantă pentru ei, tinerele adolescente, separat.           Din triajul enumerat mai sus, doar câteva tinere reuşesc să scape din infernul prin care au trecut.

     În prima fază, fetele sunt ţinute ostatice, în condiţii de neimaginat, cu hrană şi lumină la limita existenţei. Disperarea şi ororile prin care trec, le fac pe aceste fete să încerce imposibilul pentru a scăpa. Farida devine un lider demn de urmat, în ciuda boli ei destul de grave şi a leşinurilor repetate. Educaţia primită în sânul familie, atât din punct de vedere religios cât şi din punct de vedere al păstrării purităţii, le fac pe fete să nu îndrăznească să vorbească nici măcar între ele despre ororile prin care au trecut, deşi toate ştiu caznele prin care trec fiecare. În unele cazuri, bătăile animalice se pot auzii de la distanţă, iar urmele înfiorătoare, rămân pe vecie. Cu toate acestea, fetele nu renunţă la religia lor, pentru un trai mai bun.
Când într-un final reuşeşte să fugă din cazarma improvizată de ISIS şi ajunge printr-un efort supraomenesc în zona pentru refugiaţi, Farida este deja destul de grav bolnavă şi cu moralul la pământ. Deşi ştie că nu a greşit cu nimic, se simte ruşinată şi criticată de către cei din aşezarea improvizată. Ştie că odată virginitatea pierdută, nu mai are şanse să îşi întemeieze o familie şi toată lumea va sta la distanţă de ea, ca de o ciumată. Îşi mai revine puţin când aude că prietena ei ajunge în acelaşi centru de refugiaţi.
Nici în acest moment nu îndrăzneşte Farida sau altă femeie scăpată din ghiarele ISIS să vorbească despre ororile prin care a trecut. Doar psihologul ce îşi face veacul între refugiaţi le face pe unele fete să înţeleagă că ele nu au nici o vină. Consilierea acordată îşi face cu greu simţită prezenţa, iar cuvintele spune, o ajută de Farida să ia o decizie extremă: să ceară azil politic şi bursă de studii în Germania, pentru a îndeplinii dorinţa ei cea mai arzătoare, de când era o tânără adolescentă, fără grijă securităţii naţionale şi religioase. Ajunsă în Germania, Farida are probleme de adaptare la regimul alimentar dar îşi revine în momentul când mama şi fratele ei mai mic primesc şi ei azil politic. Din acel moment, se pot muta cu chirie şi vor începe o nouă viaţă, departe de efectele ISIS şi de criticile dure aduse la adresa virginităţii ei.

     În ţările arabe, indiferent de religie, sunt multe Faride, de toate vârstele, care au demonstrat că pot să gândească mai bine decât 100 de bărbaţi. Una din ele, de numai 8 ani, a reuşit să divorţeze, singura ei dorinţa fiind joaca şi întoarcerea la copilărie.