Cum văd copiii viaţa fără anunţurile de mică publicitate?

                                                                                                                                10.03.2019
Dragă jurnalule,

Au mai trecut două zile fără să fac rost de banii pentru excursia de două zile la Festivalul Sighişoara medievală. Mama spune cu părere de rău că nu ne permitem, mai ales că s-au făcut restructurări la ea la serviciu. De luna viitoare va fi şomeră şi o sperie foarte tare ideea. Spune că nu ştie din ce piatră să mai scoată bani, pentru că le-a secat pe toate.

                                                                                                                                  11.03.2019
Dragă jurnalule,

Astăzi când am venit de la şcoală am găsit în casă un ziar deschis la rubrica “Prestări servicii” şi bifate câteva “Cabinete de avocatură”. Oare mama are probleme????

Mica publicitate
12.03.2019

Dragă jurnalule,

Am văzut că mama a aruncat ziarul de ieri. Acum îmi pare rău că nu l-am cerut şi eu. Parcă era un ziar numai cu anunţuri. Poate găseam în el ceva idei despre cum pot să fac acei bănuţi pentru excursia din vară.

                                                                                                                          13.03.2019
Dragă jurnalule,

           Astăzi am aflat că nici Maria nu are băuţii pentru excursie. Am decis împreună să luăm un ziar cu anunţuri. Pentru asta, am renunţat amândouă la covrigul cald. Am hotărât să dăm mai multe anunţuri pentru vânzări, îngrijire animale, meditaţii şi petreceri copii. Din păcate trebuie să aşteptăm ziua de mâine ca să luăm alocaţia şi apoi să plătim anunţurile.

                                                                                                                                  15.03.2019
Dragă jurnalule,

           Am reuşit să plătesc anunţurile, dar toată ziua la şcoală am stat cu ochii în telefon. Poate până diseară sună totuşi cineva.

                                   ************************************

Trece ziua şi telefonul fetei nu sună deloc. Tristă şi dezamăgită de iniţiativa ei de a presta servicii pentru bănuţi, fata se culcă cu lacrimi în ochi.

Pe 16 martie, fata se duce la şcoală cu o nouă doză de entuziasm. Şi în această zi stă cu ochii numai în telefon.

La ora de dirigenţie, doamna dirigintă observă acest lucru şi o întreabă pe fată de ce îşi verifică aşa des telefonul. Eleva răspunde stânjenită, dar în acelaşi timp şi mândră pentru că vrea să obţină bănuţi din munca ei, cu scopul final de a merge în excursia de la Festivalul Medieval din Sighişoara.

Doamna dirigintă stă puţin pe gânduri, apoi declară ora de dirigenţie una de gândire și practică. Tema: ”Cum ar fi viaţa fără anunţurile de mică publicitate?”

– Cu toate acestea, oamenii au ceva de vândut, alţii doresc să cumpere, unii îşi oferă forţa braţelor, alţii sunt lipsiţi de cunoştinţele de specialitate. Dar cum se va întâlnii cererea cu oferta?

Pentru această activitate doamna dirigintă împarte clasa în trei grupe: fete, băieţi şi mixt. Termenul de gândire este de 15 minute, termenul de expunere este de 5 minute, jurizarea prin vot independent prin bileţele. Premiul oferit este echivalentul excursiei la festival oferit echipei câştigătoare. Banii vor fi luaţi din fondul clasei adunaţi la începutul semestrului.

Toţi elevii au fost încântaţi, mai ales că numai doi reuşise să îşi plătească excursia până în acel moment. Împărţiţi pe grupe, adunaţi în cercuri, care pe parchet, care pe pupitre, toţi zumzăiau de zor şi notau pe un carneţel ideile apărute.

eleveDupă expirarea timpului de lucru în echipă, doamna dirigintă invită echipele să prezinte notiţele. Începe echipa fetelor, care enumeră locaţii, apoi începe să le explice:
*Coafor
*Biserică
*Piaţă
*Grădiniţă/şcoală
*Avizierele asociaţiilor de locatari.

Eleva care vorbeşte este “fata cu jurnalul”.

– Bunica a lucrat la coafor. Era “şefa” de la permanent. Această dorință de la cliente solicita câteva ore. Timp berechet să asculţi sporovăiala clientelor. Toate se lăudau cu câte un cunoscut “meşter mare” în ceva. Nepot, cumnat, fecior, fata sau soră a lor. Nu de puţine ori s-a deschis uşa coaforului ca să întrebe lumea dacă ştie de un zugrav, vidanjor sau avocat bun.

La biserică se adună tot cartierul. Cu sau fără chef, ne ducem la Sfânta slujbă. Inevitabil să nu auzi întrebări despre baticul de mătase, fusta dreaptă “de biserică” sau vestă cu model brodat. Aşa auzi de magazinul cu materiale, de “Croitorița elegantă” sau de croitoreasa Maria. Dar mai auzi şi de “Servicii funerare”, “Vânzări cavouri” sau “Servicii de bocitoare”.

La piaţă cauţi fructe, legume, carne, flori şi alte cele. Dar întrebi şi de conserve făcute la țară, murături, utilaje de grădinărit sau cumpărat teren extravilan.

La şcoală sau grădiniţă îţi aştepţi copilul şi auzi de cabinete pediatrice, magazine cu jucării, haine din materiale organice şi ateliere speciale pentru copii. Mai întrebi de o meditaţie sau o bonă şi eventual de un job part-time.

La avizierele asociaţiilor de proprietari găseşti afişată întreţinerea, dar şi firmele de salubritate, de reciclare selectivă, un avocat, notar şi preot ca recomandare.

De fiecare dată când este ziua de plată a întreţinerii, Nenea Marcel, unchiul meu, spune că este întrebat dacă cunoaşte un lăcătuş, instalator, tâmplar sau electrician.

După terminarea prezentării, fata a făcut o mică reverenţă şi apoi se strâmbă la public. Clasa a aplaudat, iar locul ei este luat de trei băieţi ce se cam ciondăneau. Fiecare ţine în faţa sa o foaie pe care scrie un cuvânt. Aceste cuvinte sunt: târguri, cursuri şi festivaluri.

Daniel, “băiatul girafă”, are foaia cu cuvântul “târguri”.
– La târguri eu mă duc mai des la cele de maşini. Îmi place să le văd aliniate, cu motorul pornit şi să le văd capotele ridicate. Am impresia că mă uit sub fusta unei fete.

La auzul acestor vorbe, toată clasa a început să râdă. Doamna dirigintă cunoscându-şi elevii se limitează la a-l mustra pe Daniel numai din gesturi. Puţin ruşinat, băiatul continuă.

– La târgurile de maşini mai întrebi de un mecanic, electrician auto, de piese noi sau dezmembrări. Uneori găseşti în târg magazine de piese auto sau service-uri care chiar caută oameni să angajeze.

Târgurile de vechituri sunt bune pentru acele cadouri speciale. Tataie mi-a spus că “gunoaiele unora sunt comorile altora”. Aşa a găsit inelul cu care a cerut-o în căsătorie pe mamaie. Tot la târgul de vechituri mai poţi întreba de “recondiţionat căzi de baie”, un evaluator de tablouri sau bijutier ce lucrează pe comandă.

La târgurile de animale cauţi calul acela bun de căruţă, dar întrebi de veterinar, tăbăcar sau de un potcovar. Mami cumpăra brânză de capră sau de bivoliţă când vede câte un târg de animale. A… şi bunica a cumpărat o clocitoare şi a vorbit vreo două ore cu o tanti despre cocoşul de prăsilă şi puii de carne.

Emil, băiatul cu ochelari mari avea foaia cu cuvântul “cursuri”.

– Eu ador cursurile iar cele de calificare le consider foarte bune, mai ales că nu se mai găsesc atât de multe şcoli de arte şi meserii. Cu toate acestea, unii oameni mari au creat cursuri de robotică, de editat foto-video sau de “scriere igienică”. Mami adoră cursurile de “Storytelling” iar unchiul Matei pe cele de puericultură. Şi-a luat atestat de “tătic” ce îi dă drept legat de a sta 10 zile în concediu acasă, alături de bebelușul lui recent născut. La aceste cursuri poţi să întrebi de un loc de muncă în domeniul în care faci calificarea sau poţi să întrebi de o nouă serie de calificări, pentru a trece la un nivel vădit superior în experienţa ta profesională.

Alin, băiatul poreclit “ţăranul”, avea foaia pe care era scris cuvântul “festivaluri”. Îşi trage porecla de când a povestit de “Festivalul cartofului” din Făgăraş, la care a fost când aveam numai 8 ani. A rămas surprins de nenumăratele soiuri de cartofi şi de varietatea de mâncăruri unde cartoful este ingredientul principal. Ba mai mult, a venit şi la şcoală cu chiftele din cartofi.

– Când eram mic, bunicii mei m-au dus la Festivalul… dar nici nu a apucat să articuleze cuvântul, că toată clasa a spus în cor “Știiiiiiiim!” Puţin botos că nu este lăsat să îşi expună ideea, Alin se uită către doamna dirigintă. Aceasta face un semn colegilor să se potolească iar lui îi spune să îşi continue prezentarea.

– Festivalurile tradiţionale sunt cele unde căutăm muzica şi hora veche. Tocmim lăutari pentru nunţi şi botezuri, întrebam de sunetişti, manageri de cântăreţi sau de ansamble populare. Dar mai găseşti vase de lut pentru cuptor, platouri din lemn, sculptori în lemn ce îţi execută pe loc “mostre” din măiestria lui. Găseşti standuri cu dulceaţă, mâncare tradiţională sau costume populare. Mai găseşti mici şezători de ţesut la război, ateliere de cusut pe etamină, de tors lână sau de bătut fasolea.

Imediat ce a terminat Alin prezentarea sa, băieţii s-au întors la locul lor în bănci. Echipa mixtă vine la tablă, într-o prezentare mai diferită. Echipa era formată din doi băieţi şi o fată. Unul din băieţi a fost acoperit de post-it-uri pe care erau notate alte şi alte locaţii sau eveniment unde poţi întreba de un serviciu sau o locaţie unde vrei să rezolvi o problemă.

“Băiatul post-it” a fost aşezat lângă tablă, iar fata şi celălalt băiat au imitat o plimbare în care mai luau de pe el câte un bileţel când pomenea de serviciul sau locaţia scrisă pe hârtie.

– Iubi, uite oficiul poştal. Am de ridicat o recomandată. Când stau la coadă aud diverse conversaţii despre intabulare, cadastru, impozite şi ajutoare pentru încălzire, spune fata. Întreb despre serviciile poştale, dar şi de curierat privat.
– Hai dragă, ai terminat? Ne aşteaptă copiii cu tortul acasă. Băiatul spune că acasă este o petrecere pentru copii. La petrecere să nu uiţi să întrebi de firmă de animatori, poate chemăm şi noi la aniversarea noastră de căsătorie. Şi să o întrebi pe Letiţia de unde a făcut comandă pentru magneţii aceia personalizaţi.
– Sigur iubire. Sper să fi ajuns firma de catering şi să fie serioasă. Monica a recomandat-o. Nu uita să îl întrebi pe Marcel de fotograf şi cameraman.
– Sigur dragă, dar mai este suficient timp.
Ceasornicar!? Vai de mine, nu am găsit ceasornicar. Cum repar eu ceasul tatei?
– Ai măi… Dar cauţi de trei zile. Nu ai auzit la nimeni de ceasornicar?
– Nu iubi. Nici la coafor, nici la biserică. Am fost şi la târgul de vechituri unde era unul, dar paznicul a spus că s-a mutat la ţară.
– Greu mai găseşti azi un ceasornicar pentru ceasurile mecanice, zice băiatul cu o mimică serioasă. Piaţa este plină de gadgeturi şi tehnologie de ultimă oră, dar nu suntem în stare să inventăm ceva unde să putem spune ce avem nevoie, iar alţii să spună ce oferă.
– Iubi, să nu uiţi mâine să te interesezi la ANAF.
– Numai dacă te duci și tu la Taxe şi impozite.
– Dar oare nu s-a inventat omul care să facă aceste drumuri pentru noi? Să ştie el toate birourile, actele şi taxele de plătit?
– Nu mai visa dragă, aşa este făcut omul, să umble de colo-colo.

După terminarea micii scenete, cei trei copii s-au luat de mâini şi au făcut o mică plecăciune. Doamna dirigintă i-a invitat în bănci şi a supus la vot individual pentru a determina cea mai bună echipă. A adunat voturile într-o vază goală şi a făcut o generalizare după cele trei prezentări.

anuntul telefonic

 

– Dragilor, se pare că lumea fără anunţurile de mică publicitate este o lume în care ne deplasăm mai mult către diverse comunităţi, vorbim mai mult, cerem recomandări numai de la cei foarte mulţumiţi de serviciile primate.
Dacă avem ceva de oferit, târgurile şi festivalurile specializate sunt locurile unde putem să ne prezentăm marfa.

 

Uneori, este mai greu să găseşti un ceasornicar sau un doctor bun, un croitor sau un curs de robotică. Alteori serviciile oferite sunt la mare distanţă sau au un preţ pe care nu ni-l permitem. Viaţa fără un instrument de anunţuri, este ca un labirint din punctul A către punctul B. Dar viaţa cu un instrument cu anunţuri de mică publicitate este ca teleportarea din puntul A în punctul B.

profesoaraAcum sunteţi curioşi de rezultate? Entuziasmul copiilor era evident. Doamna dirigintă a numărat voturile de faţă cu ei şi a constatat o egalitate ciudată. Cu pixul în mână bătea un ritm rapid în catedra mătuită. Mai aruncă o privire către clasă şi atunci decide aşa:
– Întreaga sumă adunată pentru fondul clasei va fi împărţită egal către toţi elevii care au participat azi la oră, rămânând ca părinţii să achite diferenţă pentru excursie.

Să vă mai spun câte îmbrăţişări a primit doamna dirigintă?

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019.

Surse foto- pixabay.com

46 de gânduri despre „Cum văd copiii viaţa fără anunţurile de mică publicitate?

    1. Multumesc pentru rabdarea de a lectura tot textul. Uneori o egalitate este mult mai mult decat un singur castigator. Si eu as vrea doua zile in Sighisoara, dar am stat numai ceas de un pranz.

  1. Ce final frumos! Felicitari! Faza cu „gunoaiele unora sunt comorile altora” (parca asa ai scris) m-a dus cu gandul la aceleasi cuvinte care circula in US. Si, bazandu-se pe ele, de joi pana duminica toata lumea organizeaza garage sail-uri. ramai uimit cate lucruri ciudate vinde si cumpara lumea!

  2. Ce mult imi place articolul tau! Geniala partea cu copiii si jocurile de rol. Chiar ma gandeam ca vei finaliza asa povestea, deoarece ar fi fost nedrept altfel.

  3. Mi-a placut mult articolul tau, cand aveam 12 ani am fost intr-o situatie asemanatoare 🙂 aveam nevoie de bani pentru excursie insa am avut idei „nastrusnice” de a face rost de banuti!

Lasă un răspuns