Astenie de toamnă, surmenaj, depresie… Nu ştiu cum să îi spun. Poate o fi de vină şi schimbarea orei, micşorarea zilei sau copiii răciţi mult prea mult timp. Cert este că am ceva…
Aseară mi-am făcut curaj să ies în noapte. Bine, nu era oră târzie, numai orele 19 dar un întuneric sinistru. Becurile stâlpilor de iluminat public erau palide, cu o lumină cam hepatică. Păcat că primăria nu pune beculeţele de sărbători şi pe străduţe mai puţin populare. Ar colora şi anima străzile astea şi aşa împovărate.
În drumul meu mi-am făcut de treabă cu număratul stâlpilor până am ajuns într-un loc cu blocuri şi alte clădiri. De, la case nu prea vezi tu o firmă luminoasă sau un panou cu LED-uri care să te anunţe mare lucru. Ba mint. Cuvântul “ÎNCHIS” îl mai văd pe mici panouri luminoase de o culoare roşie sângerie.
Nu vreau să fiu sinistră, dar spiritul lu Halloween a făcut în aşa fel încât în zona unde locuiesc (Sălaj-Rahova-Ferentari) să se înmulţească crucile.
Atât cele de semnalizat farmaciile cât şi cele ce anunţă “răsărirea” unui nou magazin de Servicii Funerare NON-STOP. Cel puţin aşa scrie pe afişajul de tip LED, deşi mai jos pe o coală A4 este un mesaj în care spune aşa: “Sunaţi numai pentru urgenţe, noaptea dăm numai sicriul”. Bun aşa…
Spre capătul Şoselei Sălaj sunt un cârd de service-uri auto şi magazine de piese auto. După ora închiderii nimic nu îţi spune acest lucru. Uşile garajelor nu au firmele luminoase aprinse. Or face economie? Ce-i drept un services auto nu are nevoie de reclamă. Atât timp cât îşi face treaba bine, un client îl aduce pe altul. Totuşi, de la deschidere până la terminarea programului îţi licăre de zor firma şi programul. Textul este acelaşi pentru toate cele 4 service-uri auto, diferă numai tipul de reclamă luminoasă. Unul are firmă luminoasă pe neoane, unul pe LED-uri şi doi au electronice.
Merg mai departe şi rămân cu privirea la un schelet verde-forforescent. Evident că era un costum. Puştiul îmi vede privirea fixă şi trage de o aţă. “Membrele” scheletice împreună cu aşa zisul organ genital se ridică. Îmi afişează un zâmbet sângeros de victorie când trec pe lângă el.
– Bucură-te de tinereţe drăguţă, după ce te însori va trage soţia de aţa ta! Se încruntă şi dă doi paşi înapoi, suficient cât să se poziţioneze sub o cruce de farmacie. Una din aceea de are joc de lumini setate. LED-urile din ea zici că joacă “Țonțoroiul” în faţa ochilor mei obosiţi.
Merg mai departe şi iar analizez. Ce-i drept puteam să iau autobuzul până în centru, dar ascultând Goran Bregovic în căşti nu prea am stare să şed blândă pe un scaun. Acum am ajuns la melodia numită “Kalashnikov”. Îmi vine să mitraliez toate becurile astea chioare de pe stâlpii de iluminat împreună cu afişajele electronice de mici dimensiuni. Nu ştiu ce şef sau director a decis că informaţii care rulează să fie afişate pe panouri de dimensiunea unei coli A4.
Ajung pe lângă Liberty şi văd afişajul vertical cu locurile de parcare. Uite primul afişaj luminos care nu mă deranjează. Cred că el şi cu cel de la Unirii care anunţă ora şi temperatura sunt singurele pe care le găsesc utile şi la dimensiuni nederanjante ochiului.
Să merg spre Unirii? Sincer am şi uitat scopul plecării mele de acasă, însă atât timp cât este soţul acasă pot să casc şi eu gura efectiv pe stradă.
Uite o pisică: o puştoaică de vreo 16 ani, cu cizme negre până la genunchi, tocuri mari, dres tip plasă, fustă de tull, o coadă stufoasă neagră, urechi pufoase negre şi o voaletă pusă pe o ureche (a ei, nu cea de pisică). Rujul de un roşu criminal nu face notă discordantă cu sângele din rana prietenului ei ce are un “cui în cap” şi urme de pupat pe buze.
Intru în Liberty Center să caut un amanet. Practic motivul pentru care am plecat. Să schimb 20 de Leva rămaşi din ultima vacanţă pentru a lua lapte la copii. Iar a întârziat salariul soţului. Cred că i-ar trebui o firmă luminoasă de tip săgeată către portofel, poate aşa vede şi şefa că nu a dat salariile.
Uite amanetul. Îl zăreşti imediat după panourile luminoase cu schimburile valutare. Acesta ar fi al treilea tip de afişaj luminos care nu mă deranjează, dar nici nu îmi este prea util pentru că am avut valută de prea puţine ori.
Schimb banii şi intru in supermarket pentru lapte. Văd cozile lungi ale animăluţelor grăbite să plece cu băutura şi ţigările din magazin. Oare prin acea blană au pus şi câteva prezervative? Nu de alta, dar când hainele cad, până la urmă suntem oameni şi trebuie să avem grijă de “pielea noastră”.
Iau două cutii cu lapte şi mă aşez la coadă. Văd un alt panou pe care rulau mesaje luminoase. Măcar acesta este informativ, dar timpul de derulare este prea rapid. Practic te enervezi că nu poţi să citeşti tot şi aştepţi reluarea mesajului. Iar acest lucru se întâmplă la fiecare casă de marcat. Aceeaşi senzaţie o mai am la metrou în staţii. Unele peroane sunt dotate cu ecrane, altele cu afişaje luminoase. Tot prea rapid trece textul. Dacă stau bine să mă gândesc şi transportul în comun are afişaj luminos. Ideea nu este rea, dar banda prea mică şi prea îngustă face mesajul să fie greoi de citit. Bonus la aceste afişaje din transport este timpul lent de afişare.
Mai am două maimuţe în faţa mea şi culmea, nu au cumpărat banane ci un bax de cidru. Ne-am civilizat rasa, ce să spunem. Între timp caut cu privirea după linia caselor de marcat să văd dacă sunt alte firme luminoase în afară de cele de la Amanet. Se pare că nu prea sunt de tipul LED, încă tronează neoanele şi becurile. Ies într-un final cu laptele şi plec. Iar o iau pe jos. Goran îmi trăncăne în urechi. Încep să mă gândesc la firmele astea luminoase. Nu spun că nu sunt utile, dar clientul care le solicită cred că trebuie să se gândească bine înainte de a alege produsul final.
Personal cred că afişajele mici, cu mesaje ce dispar prea repede sau cu jocuri de lumini în culori şi viteze diferite nu aduc nici un beneficiu. Unele modele de cruci pentru farmacie le urăsc la propriu. Sunt hidoase, prea colorate şi cred că depăşesc pragul de privit lejer cu ochiul liber.
Ştiu că în spatele unui afişaj stă o muncă de birou şi de laborator electronic. Ştiu că fiecare punct luminos este numit “Dotpitch” şi este setat în funcţie de locul unde va fi afişat, dar şi de scopul lui. Ştiu că noua tehnologie permite conectarea firmelor luminoase la controllere care în general sunt calculatoare. Prin intermediul calculatorului se pot seta mesajele transmise, timpii, formele ce se afişează. În funcţie de aplicaţie totul se poate personaliza, începând de la punctul luminos la carcasa din aluminiu venită tocmai din Oslo. Stai, deja încep să personalizez şi încep să mă gândesc la Arhitectura SmarSoft pentru panouri cu LED a celor de la Smarsoft. M-am cam repetat nu?
Ce-i drept eu nu ştiu să fac diferenţa între panourile cu LED şi restul produselor. Singura observaţie pe care o pot face este legată de puterea de luminare. Dacă într-o zonă sunt mai mult de două afişaje luminoase, cel care luminează mai puternic este dotat cu tehnologie LED.
Râd în mintea mea, dar îmi amintesc de o cunoştinţă care a făcut practică la Electromagnetica şi avea mereu în buzunare leduțe. Într-o zi mi-a aprins un leduț de m-a chiorât efectiv.
Nu vreau să fiu rea, dar în unele locuri reclamele luminoase îmi sunt utile atât cât să mă ghideze prin bezna oraşului. Alte ori îmi indică numărul de parcări libere, numărul de ordine la taxe şi impozite sau staţia următoare. Însă pentru clienţii de tip firme, reclamele reprezintă o mică mare carte de vizită. Mai mult decât o săgeată ce spune “Ne găsiţi aici”.
Dar tot aceşti clienţi fac şi mari greşeli estetice. Şi nu mă refer la designul reclamelor, ci la integrarea lor în arhitectura locală. În cel mai fericit caz vom vedea efectul “de sărbători” cu multe beculeţe colorate. Alte ori vom vedea multe afişaje electronice de dimensiuni micuţe la un loc cu alte afişaje electronice ce spun poate acelaşi lucru sau chiar informaţii diferite. Cu toate acestea, cele multe nu se pot diferenţia între ele. Asta nu înseamnă că ai avea nevoie de un afişaj vertical, diagonal său planetar. Ci pur şi simplu să inovezi, să experimentezi şi să îţi dai seama dacă se integrează în peisaj. Dacă nu este acoperit de crengile unui copac, de refugiul unei staţii de autobuz, de umbra unei clădiri. Ştiu că nu este uşor să îţi pui o reclama, indiferent că este pe LED sau nu. Contează foarte mult dacă este pentru exterior să fie realizată dintr-un material care să reziste la UV și intemperii, atât carcasa exterioară cât şi circuitele din interior.
Peste ani şi ani… nu vreau să îmi închipui cum ar arăta aceste produse publicitate. Unii dintre noi nu ştim să le folosim pe cele din prezent.
Gata cu gândurile, am ajuns acasă unde singurele reclame pe care le voi vedea sunt cele de pe canalul JimJam. Mămicile ştiu 😛
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019
[…] În orașul trist […]