Ministerul Brânzei

    Toni Delaco a ajuns în Parlament. A fost invitat special la o gală cu mâncăruri alese. Un fel de muncă ce începe cu o pauză de mâncare. O pauză înaintea dezbaterii bugetului. Tipic românesc.

     După gală, Miniştrii Cabinetului Cioloș s-au întâlnit, astăzi, începând cu 17:30, pentru a discuta despre bugetul pe 2016, reuniunea fiind una informală. Printre temele esenţiale numărându-se schimbarea meniului la cantina socială a parlamentului. Sătui de atâtea icre negre, ciorbă de burtă sau ficat de gâscă, pâine integrală, prăjituri bio şi legume eco, au întrebat în plen pe modelul democratic ce vrea fiecare să mănânce dimineaţa, la prânz şi seara.

Spre surpriza tuturor, elementul comun a fost brânza. Bucuroşi că l-au avut invitat la gală pe Toni Delaco, i-au cerut să revină într-o şedinţă cu porţile închise, la care media nu are voie. Un fel de secret de bucătărie parlamentară. Voiau ca timpul petrecut în camerele palatului să fie uşor de trecut, dar şi mâncarea să fie uşor de digerat. Pe lângă brânză, doamnele au mai cerut ciorbă de roşii sau de varză, tinerii au cerut omletă cu caşcaval, iar pensio-parlamentarii cremă de brânză pe pâine de vatră ţărănească. Cu alte cuvinte, erau  fani branza.

     Toni, revenit în sala de şedinţe a Palatului Parlamentului, s-a aşezat comod şi i-a ascultat cu luare aminte pe Miniştrii Cabinetului Cioloș, dar şi pe restul parlamentarilor. Unii chiar s-au îngrăşat excesiv şi au făcut diverse forme de gastrite mâncând chestii complicate, pe care nici nu reuşeau să le pronunţe. Le comandau cu degetul şi cu capul plecat din lista meniului. Doreau ceva simplu, ușor de digerat. Untitled Un element care să meargă mâncat simplu, dar şi în omletă, întins pe pâine, servit pe cartofii copţi. Elena Fitostain, voia să meargă lângă și o ciorbă de pui cu legume, dar şi în budinca bunicii cu paste la cuptor. Irina, mama lui Fuego, a spus că uneori mai are timp să facă şi poale’n brâu chiar la Parlament. S-a mai auzit de minciunele, crochete, covrigei, plăcinte sau tarte.

Toni, simţi cum se umfla în el inima de brânză. Începu să aibe mici întâlniri cu fiecare om din acea sală şi îşi nota cu luare aminte în agenda lui vorbe precum:

-” Vreau o brânză puturoasă, să plece toţi nepoftiţii din parlament”

-„Vreau o brânză potrivită, nici dulce, nici sărată, precum echilibrul legilor romane”

-” Vreau o pastă consistentă şi moale, să mă facă să uit de mâncarea de la conservă pe care mi-o dă nevasta acasă. Este piți de Dorobanţi şi nu ştie să gătească. Conservele le cumpără menajera…”

-” Vreau o brânză sărată pe cartofii pai, să mă facă să ies des la un pahar de apă din sala de şedinţă. Nu mai vreau să fiu prins cum dorm de mass media.”

-” Vreau o selecţie de brânzeturi speciale. Menajera mea de la Vaslui îmi face doar ciorbă şi mâncare de cartofi. Ea este vegetariană şi nu pune mâna pe carne şi lactate…”

-„Vreau o chestie albă, ca să văd dacă este murdară sau nu, să fie slabă caloric, dar să aibe gust”.

După o săptămână în care dormi şi mâncă la cantina Parlamentului, Toni veni cu ideea ca fiecare doritor de brânză să facă un curs ţărănesc de creare de brânză după placul lui. În acest fel, îi grupă după cum urmează: doritorii de brânză moale şi pufoasă precum perna de acasă, doritori de brânză delicatese, precum femeile stilate şi educate, de care nu se găsesc în Parlament, doritori de caşcaval afumat, precum aerul din afumătoarea bunicului de la Sibiu, doritori de brânză dietetică precum regimul de vară să încapi în costumul de baie de anul trecut. Cred că mai erau câteva categorii, dar nu mai rămânea timp la cantina locală să facă mâncarea cerută de aleşii statului.

Pentru a ieşi mai ieftin şi a se încadra în bugetul şi activităţile extraparlamentare, Toni Delaco şi-a adus prietenii care preparară fiecare tip de brânză sau caşcaval cerut. În acest fel, timpul de execuţie şi cantitatea făcută, îi determină pe consumatori să îşi programeze porţiile împreună cu colegii de grup, până la următoarea fabricare de brânză.

După o perioadă de 3 luni de zile petrecută în Palatul Parlamentului, făcând brânză după brânză, Toni Delaco şi-a dat seama că nu există o naţie de brânză supremă, ci doar brânza care îi place fiecăruia în parte.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

2 gânduri despre „Ministerul Brânzei

Lasă un răspuns