Mă uit la mama şi nu îmi vine să cred. Viaţa este nedreaptă. Acum am grijă de ea ca de un copil mic. Practic în casă mea sunt 3 copii. 3 suflete cu nevoi diferite. 2 copii de aproape 4 ani ce acum învaţă mersul lumii şi o persoană cu corp de adult şi cu minte de copil ce şi-a pierdut reperele.
– Giorgi, adu-mi şi mie caietul meu cu coperta albastră. Vreau să scriu o reţetă de cozonac. Poate o faci pentru copiii tăi. Oftez. De caietul ei cu copertă albastră îşi aduce aminte, dar ce a mâncat de dimineaţă nu…
Cu drag îmi aduc aminte de copilărie şi de apariţia acestui caiet de reţete cu copertă albastră. Tocmai mutasem bucătăria în locul unde a fost magazia. Spaţiu renovat, loc mai mult şi bonus un televizor mic, sport. De luni până vineri la ora 17 mama era cu pixul şi cu caietul în faţă. Îşi nota fiecare reţetă spusă de “Bunica”. Era emisiunea ei preferată de la postul “Acasă”. Şi uite aşa începe caietul să se umple de reţete. Apoi mama prinde drag de el şi îi pune coperta albastră. Pentru asta a sacrificat un caiet al meu.
La fiecare sfârşit de săptămână mama bocănea, lovea, învârtea, turna, strecura sau mai ştiu eu ce manevră bucătăreșteancă. Folosea oale, linguri de lemn, căni, castroane, tăvi, răzătoare, forme de plastic sau de inox. Procesul era gălăgios, obositor de privit şi uneori ilogic pentru mintea mea de atunci.
Peste ani… mama s-a îmbolnăvit. Acum mintea ei este ceva de neînţeles. Nu înţelege diverse obiecte, ustensile de bucătărie sau aparatură electrocasnică. Însă, în acelaşi timp trebuie să învăţ şi să obişnuiesc şi copiii ele. Ba mai mult, acum sunt la vârsta lui “vreau şi eu”, “dă-mi şi mie” sau “fac eu, mami”.
Şi vreau, nu vreau, trebuie să mă supun lor uneori. Însă, am înţeles că în acest proces de învăţare-explicare trebuie să îmi iau toate măsurile de siguranţă. “Bonus” am descoperit că am nevoie de o flexibilitate demnă de o caracatiţă.
Ştiţi desenele acelea când motanul Tom mănâncă ceva pe fugă şi îl ţine pe şoricelul Jerry la distanţă cu piciorul? Ei bine, cam aşa stau lucrurile la mine în bucătărie. Fie ţin un copil în braţe să vadă ce se întâmplă în X cratiţă pe aragaz şi pe altul îl ţin la distanţă spre siguranţa lui, fie îi ţin pe ambii la distanţă dacă se prăjeşte sau bolboroseşte agresiv vreo cratiţă pe aragaz.
Deşi avem 3 ani şi 10 luni, acum învăţăm mirosurile, formele de preparate, ustensilele şi tot ce ţine de oale şi crătiţi.
Eu nu prea i-am cumparat lui Dragos ustensile de bucatarie pe masura lui cand era mic si acum imi pare rau pentru ca stiu ca astfel ar fi prins mai mult drag pentru bucatarie si gatit si mai multa indemanare, dar sper ca nu e timpul pierdut.
SUnt ateliere pentru copii. La Romexpo se mai fac ateliere in colaborare cu ItzyBitzy. Copiii mei au facut anul trecut salate de legume. Sau la un eveniment de lansare scaunele auto ptr copii era si un mic atelier de facut forme de prajituri cu ustesile micute special pentru copii.
Si pitica mea este fascinată de oale, cratito, sucitor si toate cele, dar ii plac si cablurile si firele asa ca nu stiu ce va face cand va fi mai mare 🙂
Asta este dilema actuala? Ce va face cand va fi mare? :p Pai nu stiam noi la 18 ani, dar ei la vreo 3-4?
In primul rand, multa sanatate mamei tale. Apoi, vreau sa iti spun ca ai scris tare frumos!
Multumesc
Eu inca nu am copii, dar am vazut ca tot mai multi sunt fascinati de bucatarie si de oale.
Eu cred ca este dorinta de a face aceeasi activitate ca parintii. Avem si dragoste de surubelnite, ciocane, rulete si fierastraie de mana.
Gatitul cu cei mici poate fi o adevarata distractie si pot intelege si eu cat timp si cata energie e nevoie pentru un preparat culinar. Ustensilele de bucatarie cu motive vesele ii pot ademeni in bucatarie si pot sa devina ajutoare de nadejde.
Cu impul pot invata. De exemplu astazi Alin a intins mana sa ia ceva din tava tocmai scoasa din cuptor si s-a ales cu o parlitura buna.
Ah, ce bine înțeleg toate astea!
După experiențe de gătit împreună cu băieții, am trecut și prin faza chef în bucătăria bunicii cu nepoțelul. Mai am și acum câteva din ustensilele de bucătărit în miniatură! 🙂
Felicitări!
Multumesc
Dragut… Intr-adevar, pt bucatarit la nivel de arta cam ai nevoie de *scule*
Pana la arta, prefer mancarea facuta cu dragoste 😛
Asa imi sunt de dragi copiii in etapa aceasta… cand vor sa ajute in bucatarie, chit ca se plictisesc si cedeaza foarte repede! Mult succes!
Multumesc. O dee despre cum imi pot adauga/creste alte doua brate?
Zilele trecute am gătit împreuna cu nepoțelul meu, a fost o activitate super distractivă.
Îi doresc mamei tale multă sănătate!
Multumesc mult.
Fetita mea nu este deloc atrasa de bucatarie…eu cand eram ca ea as fi facut orice sa stau pe acolo!
Imi aduc aminte cand eram in ciclul primar mesteream la variante de mlete si ochiuri prajite de o disperam pe bunica-mea, dar bunicul radea cu gura pana la urechi. Foloseam scobotori, carnati subtiri si foara.
Am nevoie de rabdare în orice moment nu doar în bucătărie !
Imi plac articolele tale,prin urmare continua astfel.
Incerc sa imi dozez rabdarea, dar nu prea mai reusesc.
Uneori devin spectator pentru ca nu stiu ce sa mai fac sau vreau sa vad pana unde le merge mintea copiilor.
Nu pot aproba comentariul tău si nu inteleg de ce
Incearca sa il editezi tu.
Si nu stiu ce sa fac
Stai sa intru eu in setari. Am sters ceva din comentaroul tau, dar din administrare, nu de unde vad in mod normal comentariile.
ce am scris in comentariu acela? sa stiu ce caut?
Asta ai scris
Incerc sa imi dozez rabdarea, dar nu prea mai reusesc. Uneori devin spectator pentru ca nu stiu ce sa mai fac sau vreau sa vad pana unde le merge mintea copiilor.
Am reeditat. Tot nu merge?
Sterge acel comentariu si il repostez acum.
Incerc sa imi dozez rabdarea, dar nu prea mai reusesc. Uneori devin spectator pentru ca nu stiu ce sa mai fac sau vreau sa vad pana unde le merge mintea copiilor.
Lasa asa daca nu se poate
Ciudat 🙁
Se mai întâmpla
Poate este de la server
Nu stiu ce sa spun.
Felicitări! Foarte frumos articolul! Când eram copil stăteam foarte des cu bunica și cu mama când găteau. Acum ambii mei băieți ma ajuta prin bucătărie și cel mai mult le place când prăjituri!
Tocmai ieri am pus niste pateuri la cuptor. Am scos tava si am pus-o pe masa pe un tocator din lemn. Alin imediat a intins manuta sa isi ia portia dar a tipat imediat si avea privirea de surprins, panicat. Mi-am dat seama ca s-a ars. Jumate de seara a urlat ca lui nu ii place sa aibe buba.
Foarte inspirat articolul tau! Imi aminteste de cand erau copiii mici. Felicitari!
Multumesc
Este foarte dragut ca iti implici copilul in treburile casnice si ca este pasionat de asta desi are o varsta atat de frageda
Multumesc. Cred ca ei sunt interesati de ideea de a face treaba de oameni mari. La fel de bine vor sa dea cu aspiratorul, sa puna sasi de gunoi la cosuri, sa dea de mancare la animale sau sa bata cuie.
Ooo, si piciul meu e atras de ceea ce fac in bucatarie. Incerc sa il implic si pe el dar parca mereu sunt pe fuga si nu am rabdarea intotdeauna de a-i explica si astepta sa faca ce isi doreste.
SI eu sunt pe fuga, insa am descoperit ca imporvizatul te scoate din incurcaturi.
Mami cred ca era fericita cand eram eu mica, fiindca nu imi placea sa stau in bucatarie :)))). Nici acum, deoarece „prind miros” de mancare :))).
Cred ca este cel mai simpatic comentariu. 🙂