Căsuţa noastră

     Când au aflat rudele că urmează să devenim părinţi de tripleţi, au spus că este cazul să ne ajute acum, cât este vară şi cald, căci ei locuiesc departe de noi. Eu şi Gabi locuiam în chirie la o bătrânică încă din timpul cursurilor universitare. Bunicuţa ne-a îndrăgit şi vrea să ne lase casa nouă, pentru că ea nu mai are rude apropiate. Dar, din păcate, casa este destul de veche, cu pereţi din chirpici, o sobă din teracotă şi un godin, duşumeaua  scârţâie şi are tâmplărie din lemn vechi, ce lasă loc în casă frigului pe timp de iarnă. 

     Până la aflarea veştii că vom deveni părinţi, nu ne deranja. Mai luam o haină pe noi şi fierbeam o cană de vin cu măr şi scorţişoară. Acum … nu este un loc propice pentru a aduce pe lume 3 mogâldeţe în miez de iarnă.

     Am stat puţin pe gânduri, dar am luat lucrurile într-o ordine firească, spunem noi. Am început cu actele casei. Ne apucasem să facem un contract de Vânzare-Cumpărare cu bunicuţa, dar am fost întrerupţi de inexistenţa unui certificat energetic. Ne-am interesat ce înseamnă, cine îl poate realiza şi ce acte sunt necesare. Aşa am aflat de existenţa firmei Avizez. I-am contactat pentru că sunt renumiţi în termografie clădiri şi audit energetic. Ne-au cerut ca acte pentru  eliberarea certificatului: copie după schiţa casei, planurile de arhitectură şi anul în care a fost construit imobilul. Preţul unui certificat energetic diferă în funcţie de tipul clădirii analizate şi de mărimea acesteia, ne-au spus angajaţii Avizez.

     În urma auditului energetic, realizat  doar de auditori energetici atestaţi gradul I, ni s-a emis un raport.

La scanarea termografică a locuinţei,  am obţinut un raport cu radiaţia infraroşie a fiecărui perete exterior şi al terasei, de unde am tras singuri concluziile despre existenţa punţilor termice. Specialiştii Avizez ne-au recomandat schimbarea tâmplăriei exterioare, pentru a scăpa de infiltraţiile de aer ce joacă un rol important în clasificarea performanţei energetice. La capitolul izolare termică a locuinţei, au ţinut cont de normelor energetice actuale care spun că este necesar minim 10 cm la pereţii exterior şi 20 cm la acoperiş sau terasă. Izolarea locuinţei trebuie sa fie realizată ținând cont de amortizarea investiţiei în maxim 10-15 ani. Ne-a încântat nespus partea cu amortizarea, deşi ne doream un efect mai rapid. Investiţia iniţială era a părinţilor noştri iar beneficiarii vom fi noi, bunicuţa şi tripleţii.

     Pentru interior, am decis să alegem o compartimentare mai practică a casei, o şapă autonivelantă cu un tip de parchet potrivit, sisteme de iluminat tip LED, centrală în condensare şi electrocasnice mai scumpe, dar cu un consum energetic redus. Specialiştii ne-au spus că „micşorarea consumului energetic este strâns legată de îmbunătăţirea confortului interior al ocupanţilor”. Putem de asemenea să utilizăm programatoare cu ajutorul cărora să încălzim sau să răcim casa doar în intervalul orar în care aceasta este ocupată. Tare mult i-a plăcut iubitei termostatul fără fir. Putea să îl mute în ce cameră dorea şi îi creştea temperatura imediat, după cum butona termostatul.

     Ne gândim şi la viitorul îndepărtat, când vom fi nevoiţi să reoganizăm dormitorul pentru toţi membrii familiei. 14702220_706072152883519_6434566235754057141_n.jpgAm găsit această poză pe internet şi deja ne interesăm cum putem să o realizăm. Ne dorim un spaţiu practic şi totuşi cu libertate de mişcare. Dorim să folosim lumina zilei cât mai mult, dar şi curtea în completarea spaţiului personal, ca loc de joacă şi de relaxare. Vom delimita zona de grădină de pereţii casei, pentru a nu aduce umezeala în locuinţă, evitând în acest fel apariţia mucegaiului şi a condensului.

Pentru a evita alte cheltuieli suplimentare, am decis să facem noi anumite lucrări, iar ceea ce este recomandat să facă oameni calificaţi, îi vom lăsa pe ei. Nu vrem să facem rabat de la calitate.

    Cu firma Avizez şi cu ajutorul familiei, vor transforma căsuţa bunicuţei în căminul ideal pentru 3 prichindei şi părinţii lor, supravegheaţi de drăgăstoasa bunicuţă. Vă dorim tuturor o bunicuţă ca a noastră.

Acest text este scris pentru SuperBlog 2016

Poza 1 preluată de pe site-ul avizez.

Pozele 2 și 3 preluate de pe Google imagini .

 

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

2 comentarii

  1. spor la amenajarea casei 😉

    1. Multumim

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.