Dacă la început de lună am avut o Laringită Stânsus de Gâtus continuată cu Behăitus Cronicus, astăzi mă aflu în ziua doi de Parșivus Răcealis cu daună la năsuc şi buzica superioară.
Nu am umblat dezbrăcată, nu am dormit dezvelită, nu am 13,14 grade în casă. Singurul care a venit şi plecat când a vrut el şi pe unde a vrut coada lui a fost motanul. Deci mă pregătesc serios să îl cert.
Glumesc acum. Am ajuns în starea ceea în care nu mai întreb de unde ci trec la partea cu oftatul prelung, trag aer în piet şi îmi spun că vom trece şi peste asta cu riscul de a nu mă mai pieptăna vreo 4 zile şi cu minuturi la meniu.
Într-o astfel de stare vin SuperBlog 2019 şi Gerovital Plant să mă întrebe:
“Cum îți întărești sistemul imunitar în perioada aceasta și, mai ales, despre cum îți ajuți tenul să-și mențină aspectul sănătos?”
Păi în primul rând îi arăt ce fac în mod normal. Adică a se vedea filmarea de la Cislău după o noapte de nesomn dar socializat cu vreo 30 de mămici de multipleţi.
Ceva vișinățuri, vinuri şi “mici” dulcegării ne-au ţinut timpul ocupat. Asta pe lângă împărtăşirea diverselor experienţe cu gemenii şi tripleţii din dotare.
Şi uite aşa am făcut un filmuleţ la 7.30 dimineaţa, cu bâlbe, cu o faţă (a mea) de pilotă şi cu sunet de maşini ce depăşesc suta de km pe oră în fundal.
Astăzi când scriu aceste rânduri sunt acasă, sunt răcită şi şterg şi mucii lui fi-miu Alin. Uneori încep să mă gândesc ce virusache mai bântuie în lumea asta când eu am constant în casă portocale, mere, miere, nuci şi combinaţia de miere cu polen şi suc de cătină. Am primit pentru copii şi o duzină de cutiuţe cu Vitamina C. Deci unde greşesc?! Norocul meu că nu fumez şi nu beau alcool (acasă, dar în deplasare… 😛 ).
Dar să revenim la mine, la răcita de mine.
Cum spuneam şi mai sus sunt în ziua doi de răceală. Cu toate acestea am spus să fac un alt filmuleţ în care fac ceea ce fac în mod normal: am grijă de tenul meu cu cel puţin un produs 100% românesc. Pentru a înţelege filmarea vă spun că este una din acele sâmbete când soţul lucrează şi copiii sunt peste tot prin casă, dar mai ales pe lângă mine când pun mâna pe telefon. Mă mir că nu a venit şi motanul…
Bun, deci aţi înţeles că fie vară, fie iarnă, eu îmi curăţ tenul cu apă micelară, apoi aplic cremă hidratantă. Mai am undeva prin casă (dar zău dacă ştiu să spun unde în acest moment) şi acel Booster vitalitate și strălucire pe care am apucat să îl folosesc de două ori. Prima dată m-am chinuit vreo 7 minute să sparg fiola.
Dacă ar fi să aleg produsul preferat din gama Gerovital Plant aş alege crema Crema hidratantă Poliplant Microbiom Protect.
Este singura cremă care a intrata atât de repede în pielea mea şi nu a lăsat urme de grăsime sau nu s-a adunat în pliuri şi micile riduri de expresie. Ca şi ingredient are 96% ingrediente de origine naturală. Cred cu desăvârşire că acestă cremă şi implicit întreaga gamă este ideală pentru o mamă ce îşi are puiuţii la gradi.
Dar să vă explic punctul meu de vedere:
Grupa mică la grădiniţă pentru noi înseamnă 29 de copilaşi într-o clasă în intervalul 7.30 17. Cum în grupă mai sunt şi copilaşi ce sunt mai micuţi, doamnele educatoare încă nu sunt obişnuite cu comportamentul micuţilor şi în consecinţă (spre supărarea mea) nu i-a scos în curte. Deci zi lumină în acea clasă se adună o “salată” de bacterii. Deci microbiomului pielii este foaaaaaaarte diversificat şi cu capacitate de transfer. În această ecuaţie vine gama Gerovital Plant cu complexul Poliplant Microbiom Protect, format din Equibiome și un complex natural de plante din floră locală. Cum nu le am nici eu cu denumirile botanice şi chimice am zis să vă explic si termenul de Equibiome:
Un extract din rădăcină de brusture ce previne dezechilibrul microbian de pe piele, pentru un confort de lungă durată și reactivitate scăzută.
Cu alte cuvinte:
Bacteriile bune ce păzesc “frontiera” pieli se aliază cu gama Gerovital Plant pentru o luptă susţinută cu factorii externi. Dacă ritualul se respectă zilnic, tenul poare arăta bine şi pe timpul unei răceli. Nu garantez pentru gripă căci aceea este cu efect de buşitură de locomotivă.
Întreaga gamă Gerovital Plant cuprinde:
*Apă micelară
*Fluid demachiant
*Cremă hidratantă
*Cremă antirid SPF 15
*Cremă antirid nutritivă
*Cremă CC Matifiantă
*Cremă anticearcăn antirid
*Booster vitalitate și strălucire
Deşi am acasă 3 produse, recunosc că am fost atrasă şi de Crema CC matifiantă pentru că este o cremă tip “Color Control”.
Ca benefici:
- estompează imperfecțiunile și urmele de oboseală,
- matifiază,
- netezește textura tenului,
- are pigmenţi naturali,
- și protejează împotriva agresiunii factorilor externi.
Până pe 24 noiembrie este şi ofertă cu 25% reducere la cumpărarea a cel puţin două produse de pe site-ul Farmec.ro.
Imediat ce termin de scris acest articol revin la viaţa mea de răcită. Nu pot să mă bucur că sunt “acompaniată” de unul din copii şi de soţ. Dar viaţa merge înainte şi cu răceli. Gerovital Plant are grijă de tenul meu.
[…] Țonef – Filip – A fi răcit nu înseamnă să îți neglijezi tenul – 98 […]