Answear aclimatizează chiar și africanii in Romania

Haideţi să vă dau puţin din casă. Sora mea a început o relaţie cu un tip de ciocolată. Aşa îi spun eu pielii cu pigment ca de ciocolată neagră. Tipul a vrut să vină în România ca să lucreze cu mine la asociaţia nou înfiinţată, dar şi să ia contact cu cultura iubitei sale. Bine, nici sor-mea nu a luat contact cu cultura lui decât din farfuria ce i-o punea în faţă. În afară de gătit nu vede nici unul din ei nici România, nici Continentul African pentru că amândoi au locuit în Anglia şi au lucrat pentru Amazon cam zi lumină.
Toate bune şi frumoase până când sor-mea a trebuie să vină urgent în ţară pentru nişte acte, cu mult mai devreme faţă de venirea lui şi stabilirea lui aici. “Ciocolată” după ea. În afară de faptul că a vrut să vadă tot ce apare în media despre România, a vrut şi mâncare tradiţională. Ehe… la această parte m-a supărat. A făcut bunică-mea şniţele şi cârnăciori iar el a fost un mutulică la masă şi nu a gustat nimic pentru că încă funcţiona pe orarul din Anglia. Îmi venea să îi dau cu cârnatul peste ceas. Dar asta este o altă parte a poveștii.

piele de ciocolata
Partea interesantă în această vizită a fost reacţia lui când a ieşit din aeroport şi a dat de temperaturile alarmante. A se înţelege că el tocmai ce se adaptase la climatul din Anglia iar o nouă diferenţă de temperatură l-a zăpăcit de tot. Nu ştiu ce a fost în capul lui sor-mea de l-a lăsat să vină în tenişi, hanorac şi pantaloni trei sferturi.

Prima oprire a fost la o terasă în Centrul Vechi unde “l-am încălzit” cu o cană de vin fiert. Având în vedere că eram cam singurii din toată terasa am pus două mese şi canapele în aşa fel de ziceai că suntem în sufrageria noastră.

Deşi restul ne simţeam bine, domnul “ciocolată” dârdâia lejer. L-am întrebat în engleză dacă ar vrea să îi caut ceva de îmbrăcat pe la magazinele din preajmă şi imediat a scos pe masă aproximativ 500 de lire. Nu mă aşteptam la reacţia asta sau la acea sumă, aşa că am stat puţin pe gânduri. Sor-mea făcea mişto de mine.

– Ce este surioară, nu şti să cheltui banii?
– Ba da, dar de suma asta îl îmbrac din cap până în picioare. Nu garantez căciulă şi mănuşi dar îl pot îmbrăca pentru temperatura din România.

Mă uit puţin la el, la constituţia lui, apoi mi-a venit o idee: magazinul cu răspunsuri. A se înţelege Answear.ro.
– Ce ai spune dacă îţi alegi singur hainele de pe un magazin online? Aşa îţi cauţi pe mărime, culoare şi stilul tău. Nu aş vrea să îţi cumpăr o pereche de jeanşi ce îţi sunt prea scurţi. Va fi ca o garderobă capsulă de iarnă.
– Ca ce? Mă întreabă “ciocolată”.
– Păi să spunem că îţi comanzi haine pentru o săptămână, dar cu alegeri practice. Să poţi să combini piesele între le şi să rezulte o ţinută nouă.

Afară începe să ningă. “Ciocolată” se face verde-albastru la faţă şi întreabă unde este vulcanul.

– Care Vulcan?
“Ciocolată” arată în sus la gigantozaurii de fulgi de nea. Soiul acela de se prind unii cu alţii în zbor şi ajung jos ca un petic de hârtie igienică. Începem să râdem şi ne dăm seama că el nu văzuse zăpadă dar a asociat cu cenuşa de la un vulcan în erupţie. După încă o cană de vin fiert începem să alegem această garderobă 2000 de lei. Atât mai rămâneau după consumaţia de la terasă pe care “Ciocolată” ţinuse morţiş să o plătească.

Îi pun o tabletă de 10.1 inch în braţe şi îi accesez site-ul cu răspunsuri pentru haine. Începe timid cu o pereche de ghete Mustang şi o pereche de jeanşi.

pantofi mustangghete si jeansi

Apoi atenţia îi este distrasă de o geacă umflată şi cu glugă cu blăniţă. Sare de pe canapea şi spune că vrea şi el una asemănătoare. Bun…

geaca barbati medicine

Găsim o geacă Medicine şi trecem mai departe la pulovere de bărbaţi. Mai nenică, nu ştiu dacă a pus în ideea de a avea sau chiar vrea să le îmbrace pe toate. A ales 12 pulovere din care am păstrat cam jumate.

pulovere de barbatipulovere iarna

Când să finalizăm comanda se trezeşte că ar vrea un portofel, dar nu unul oarecare ci un portofel pentru bărbaţi. Nu am înţeles în prima fază la ce se referă apoi îmi aduc aminte de o fază din Anglia pe care mi-a povestit-o sor-mea. Aha, deci ar vrea unul din piele. Îl trecem şi pe acela.

portofel de piele

Apoi iar cade pe gânduri. Tot văd că analizează fiecare trecător de pe aleea din faţa terasei. Nu ştiu dacă trebuie să îi spun că o mare parte din trecători nu sunt români ci străini, ca şi el.

– Văd mult negru pe aici, mai ales la pantaloni. Vreau şi eu, nu vreau să fiu eu în notă discordantă.

Bun, îi mai trec o pereche de pantaloni negri şi dau pe coşul de cumpărături. Plăcut surprinsă constat că nu au făcut 2000 de lei cumpărăturile şi îi rămân şi de căciulă, fular şi mănuşi. Plătim consumaţia şi intrăm în primul magazin ce are cele necesare lui “Ciocolată”. În curând va arăta ca o îngheţată de ciocolată cu glazură de zăpadă. Ne grăbim să ajungem acasă unde cumnăţelul promite să rămână până la sosirea pachetului cu haine.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2019.

Lasă un răspuns