Student în România înseamnă de multe ori să fii copil de provincie şi să te lupţi pentru supravieţuire în Bucureşti, pierzând nopţile ca agent de pază şi ziua la facultate. Acesta era şi cazul lui Marcel. De origine din Medgidia, orfan de tată. Povestea întreagă a dispariţiei lui nu a aflat-o niciodată de la mama sa. Învăţat cu greutăţile, nu a cerut niciodată nimic şi mereu a ajutat-o pe mama sa cum a putut. Nici la liceu nu era prea strălucit, dar nici mediocru. Viaţa lui s-a schimbat când a primit de la o profesoară un pliant cu oferta unei universităţi din Bucureşti. Aceasta ţinea tare mult la el şi își dorea să aibe parte de şansa capitalei.
Marcel citi şi reciti pliantul şi decise să îşi încerce norocul. Fiind la jumătatea anului şcolar, avea suficient timp să îşi facă un plan de acţiune pentru cucerirea capitalei. Curând veni şi o notificare de la primăria oraşului Medgidia în legătură cu un concurs de îndemânare răsplătit cu premii în bani. Temă era reciclarea şi reutilizarea deşeurilor colectate într-un anumit interval. Fiind deja major, nu a avut nevoie de semnătura mamei pentru înscriere. Participarea a fost uşoară şi chiar distractivă. A făcut echipă cu un coleg de la clasa a-X-a şi au luat locul 2. Premiul lor a fost suma de 600 de lei, lui revenindu-i jumătate. Puse banii deoparte şi mai adună vreo 400 de lei din munca cu ziua la un depozit de Legume fructe.
Timpul trecea şi Marcel caută de zor o metodă de cazare în Bucureşti care să nu presupună garsonieră sau contract, mai ales că nu ştia dacă poate lua admiterea. Aşa găsi pe net un anunţ de închiriere pe timp de vară de la un student din Regie. L-a sunat imediat şi a stabilit cu el datele închirierii. Era vorba de o cameră cu două paturi în cămin. El avea un pat iar al colegului rămânea liber până în toamnă când se întorcea din Franţa de la un schimb de experienţă. Marcel era în culmea fericirii. Îşi făcu calculul la finanţe şi decise că suma adunată de 1000 de lei îi ajungea pentru săptămâna pe care o va petrece în capitală, fapt pentru care o rugă pe mama lui să se îmbrace frumos pentru că o scoate în oraş. Aceasta nu protestă şi acceptă bucuroasă invitaţia. Ajunşi la un local tradiţional, se aşezară la o masă şi i-a cerut să comande ce doreşte ea, pentru că el va face cinste. Avea să îi dea o veste importantă. Mămica dădu comanda emoţionată apoi luă mâna băiatului şi aşteptă nerăbdătoare vestea. Marcel văzu bucuria din ochii ei şi în sinea sa hotărâse să dea ce este mai bun în el pentru a obţine un loc la stat la acea universitate. Începu prin a-i spune despre concursul de la liceu, de banii obţinuţi de la depozitul de Legume fructe, dar şi despre decizia de a da admiterea la o facultate din Bucureşti, pentru a obţine un post bun în Medgidia pentru ca ea să nu mai fie nevoită să muncească ca menajeră. La auzul acestor vorbe, mama se ridică grăbită în picioare şi vărsă pe jos paharul cu apă de pe masă. Îi dăduseră lacrimile de bucurie. Eforturile ei de a creşte un copil cuminte şi cu aspiraţii de viitor a dat rezultate. Deja nu mai conta profilul facultăţii sau durata studiilor. Îşi dorea ceea ce dorea el. Seara decurse liniştit în continuare.
Trecuse timpul, Marcel luase bacalaureatul cu o notă acceptabilă de 8,01 şi începuse să îşi facă bagajul pentru Bucureşti. La plecare, îşi strânse tare mama măruntă la piept şi îi sărută ambii obraji. Aceasta la rândul ei, îi dădu o iconiţă cu Sfântul Nicolae, protectorul copiilor săraci. Pleca la el cu un rucsac şi o pungă. Nu avea prea multe haine, iar cele mai bune ale lui erau destul de scămoşate. Ajuns în gară, se întâlni cu studentul din Regie care îl duse în cămin. Îşi aşeză lucrurile pe pat şi începu să pună întrebări de nu se mai oprea. Era tare curios despre viaţa din capitală, viaţa de student şi de ce nu de fete. Se opri brusc din vorbit şi scotoci prin buzunare să îi dea băiatului banii pentru chiria camerei. Acesta zâmbi la rândul lui văzând seriozitatea lui Marcel. Vorbiră toată noaptea dar făcură pauză când le chiorăiau maţele la amândoi. Au coborât din cămin şi au împărţit frățește o shaworma cu de toate. Au mai stat la aer cam o oră, apoi au urcat în cameră şi s-au băgat la somn.
A doua zi de dimineaţă, Marcel îşi rugă colegul de cameră să îl însoţească la prima probă de admitere la facultate, mai ales că nu cunoştea drumul. Acesta acceptă bucuros. Ştia ce înseamnă să simți emoţiile admiterii. Săptămâna trecu rapid. Examenele de admitere îl cam epuizaseră pe Marcel, care nu fusese obişnuit cu atâta concentrare până atunci. Contrar aşteptărilor lui, şederea în capitală se prelungi cam două săptămâni. Se simţea şi jenat faţă de colegul de cameră căruia îi plătise chiria pentru doar o săptămână. Ca să scape rapid de griji, îl căută în curtea căminului şi îi spuse jenat că mai are doar 100 de lei la el şi ar vrea să îi dea pentru cea de-a doua săptămână petrecută în cameră cu el. Băiatul şi el copil de provincie, din Focşani, nu îi acceptă banii şi îi spuse că a avut ocazia să îşi facă un nou prieten iar asta valora mai mult decât chiria camerei, spunându-i că de fapt l-a ajutat să plătească împreună cu partea lui chiria pe o lună. Cu alte cuvinte, să aibă grijă să îi ajungă banii de mâncare. Marcel îl îmbrăţişă cu putere şi se duse în cameră să îşi sune mama.
Veni şi ziua rezultatelor iar Marcel şi noul său prieten erau nerăbdători să afle notele. O masă de oameni şi copii erau împărţiţi în trei grupe, la trei liste. Cei mai mulţi erau îngrămădiţi la ultima, aşa că ei se duseră la cea mai liberă. O citi cu repeziciune dar imediat apăru dezamăgirea pe faţa lor. Marcel nu apărea nicăieri. Lisa era scurtă, doar 30 de nume, pentru că erau cei admişi la stat. Nu îndrăzneau să se uite la celelalte liste, pentru că Marcel nu avea posibilităţi să îşi achite taxa studiilor. În acel moment, Sandu, un alt băiat cu care se împrietenise Marcel în timpul examenelor ajunse în dreptul lor şi îl felicita pe acesta pentru fruntaşul loc 1 la locurile cu plată. Surprinşi de veste, cei doi colegi de cameră încă nu reacţionaseră, dar imediat se văzu pe fața lui Marcel dezamăgirea că pierduse şansa Bucureştiului. Cei trei băieţi stăteau acum împreună şi vorbeau despre probele de admitere când, o doamnă cam rotofeie şi cu ochelari imenși se duse glonţ la lista cu cei admişi la taxă şi îi tăie pe primii doi din cap, apoi se duse la a III-a listă şi făcu acelaşi lucru şi acolo. Panica se instalase în tot grupul din curtea instituţiei. Marcel simţea că îl lasă picioarele. Lăsat şi fără şansa de a intra la facultate pe locurile cu plată, se gândea doar la dezamăgirea mamei. Gândurile îi fură întrerupte de vocea doamnei cu pixul în mână:
-„Popovici Marcel şi Ilie Sandu sunt admişi la locurile de la stat iar Minciună Anca şi Nicolae Dorin sunt admişi la locurile cu taxă. Felicitări tuturor studenţilor !!!”
În curtea universităţii se auziră numai felicitări. Se pare că aceşti noi patru studenţi aveau destul de mulţi susţinători. Plin de bucurie, Marcel îi telefonă imediat mamei să îi dea vestea. Şi aceasta se bucura nespus de mult.
Începu toamna, iar Marcel nu se mai întoarse acasă după admitere pentru că îşi găsise şi un loc de muncă. Avea mare nevoie pentru a nu cere bani de întreţinere bietei lui mame. Însă cu apropierea anului universitar, el stătea şi mai mult pe jar. În orice clipă putea veni vestea că studentul franţuzit se poate întoarce şi el rămâne fără cazare. Toate locurile în cămine erau ocupate şi el nu îşi permitea să îşi închirieze nici măcar o cameră în gazdă la cineva. Au trecut câteva zile şi tensiunea creştea. Într-o dimineaţă, cu vreo două zile înainte de deschiderea oficială a anului universitar, portarul căminului îi căuta pe băieţii de la camera 26. Fiind angajat nou, nu ştia care sunt aceia şi striga în gura mare. Cum colegul nu era în cameră, luă el plicul sosit pe numărul camerei lor. Îl duse pe patul colegului şi aştepta sosirea acestuia. Între timp, se apucă de curăţenie. Nu trecu mult timp şi veni şi băiatul. Primi plicul, îl desfăcu şi îi spuse zâmbind lui Marcel:
-” Stai liniştit, Ducu nu mai vine anul acesta. Franţuzii s-au îndrăgostit de el şi îl vor tot anul şcolar acolo. Hai la administraţie să îţi facem actele de „căminar” „! Vesel nevoie mare, Marcel sări de pe pat să îşi îmbrăţişeze prietenul.
Începu şi anul școlar. Deveni greu pentru Marcel, ziua la facultate, noaptea de pază la firme. Dormea când apuca şi mânca din instinct. Cu notele la examene îi mergea bine. Din păcate, nici în vacanţe nu ajunse acasă. Aşa trecură doi ani. Nu îşi văzuse mama de mult şi îi era tare greu. Rugă un vecin să o primească la el să o vadă pe net, dar nu era la fel. Mămuca lui se chinuia şi ea să îi facă pachet măcar la două luni cu conserve de casă şi dulceţuri.
În vacanţa de vară dintre anul II şi III, făcu tot posibilul şi adună bani să meargă acasă, împreună cu un coleg care se angajase la o firmă pentru care făcuse practică. Începuse să îl intereseze din ce în ce mai mult pe Marcel să economisească bani şi aşa îl rugă pe colegul lui să îi spună preț la certificat energetic pentru apartamentul mamei sale. Cum colegul îşi cunoştea bine munca, a spus că totul se poate spune şi face la faţa locului şi asta necesită o vizită la Medgidia şi mai ales o termografie.
Ajunşi acasă la Marcel, mama acestuia îi aştepta cu mâncarea caldă şi mămăliga aburindă la sarmale. Mâncară pe săturate şi începură să vorbească de toate pentru toţi. Dintr-o dată, Marcel începu să pună întrebări despre căldura apartamentului, cât persista aceasta, dacă a făcut îmbunătăţiri la electrocasnicele vechi şi multe altele de o zăpăci pe maică-sa de cap. Abia acum îi spuse motivul pentru care a venit cu un coleg acasă. Maică-sa abia înţelegea ce se petrece, dintr-o dată, fiul său vorbea altă limbă. Trecură cam două ore până să priceapă ce voia el, dar îi rugă să facă cercetările a doua zi, să se bucure şi ea de prezenţa băiatului acasă şi îl îmbrăţişă cu toată puterea ei. Marcel atunci constată că mămuca lui se mai mărunţise. Parcă aducea şi de spate… O luă de mână şi se duseră în sufragerie la canapeaua moale şi se aşezară împreună cum făceau când erau doar ei doi acasă. Colegul lui Marcel se uită impresionat. Ştiuse cât îi lipsise mama sa, de aceea apelase la ajutorul lui, pentru a-i economisii bănuţii de întreţinere. Restul serii decurse liniştit.
Dis de dimineață, toți se treziră cu chef de treabă. Mama să facă micul dejun, iar băieții să facă termografierea blocului.
După terminarea primei etape pentru realizarea viitoarei economii, Marcel o întrebă pe mama sa dacă vrea să transmită administratorului de bloc ce va face ea, în ideea de a scădea cheltuielile. Se pare că atât administratorul cât şi ceilalţi colocatari din bloc au fost încântaţi de idee. Toţi pregătiră actele pentru certificatul energetic al apartamentelor. Întrebările începură să curgă din toate direcţiile. Se pare că Marcel şi colegul său aveau de treabă în următoarea perioadă. După ce transmiseră la Bucureşti informaţiile obţinute, au început să verifice electrocasnicele vechi din casa lui Marcel. Ce-i drept, toate erau bine îngrijite şi întreţinute, dar aveau motoare vechi, care consumau mult curent. Au reuşit să schimbe motorul frigiderului, să pună becuri economice în casă, dar şi contuarul de curent. Cu maşina de spălat rufe şi cu televizorul era puţin mai greu, momentan nu îşi permiteau să le schimbe. Până seară, veni şi răspunsul calculelor de la Bucureşti. Dar, şeful colegului a redistribuit dosarul către sucursala din Judeţul Constanța, fiind mai aproape de locaţie. Însă, cei doi erau în continuare în echipa care urma să facă lucrările în cazul în care tot blocul accepta să se facă certificatele şi termoizolarea. Marcel era foarte bucuros de faptul că o putea ajuta pe mama sa şi chiar să câştige ceva în plus ajutându-şi colegul.
Toată operaţiunea de termoizolare şi recomandările de economisire a curentului electric în casele oamenilor a durat cam trei săptămâni, timp în care Marcel avea pauză doar pentru masă şi la cină. Nici nu simţi când trecu timpul şi văzu blocul izolat, şi chiar la un preţ convenabil.
Mulțumirea lui crescu când la sfârșitul celor trei săptămâni, veni șeful colegului său de la București și le dădu salariul pentru perioada lucrată. Marcel primi 1000 de lei, bani din care se grăbi să îi cumpere mamei sale în aceeași zi mașină de spălat rufe cu clasa energetica A .
Cei doi băieţi ajutară la transportarea ei până la etajul doi, unde locuia mama lui Marcel şi o pregătiră pentru punerea în funcţiune. Acum, mai era de rezolvat situaţia televizorului. Tot Marcel veni cu ideea de a pune anunţ pe internet, cu vechea maşină şi cu televizorul la un preţ destul de mic, dar suficient cât să îi cumpere mamei sale un televizor nou şi să îi şi umple frigiderul. Toate astea se rezolvară în doar 3 zile. Mare fu mulţumirea lui Marcel când văzu rezultatele muncii sale. Toate acestea îl făcură să îşi dorească să termine facultatea mai repede şi cu note mai bune. Intenţiona să se angajeze la aceeaşi firmă ca şi colegul său.
Pentru ultima seară în Medgidia, mama lui Marcel făcu o masă îmbelşugată, cu tot ce ştia dânsa că îi place mult băiatului său. Toţi mâncară pe săturate. A doua zi, cei doi băieţi plecară la gară cu sacoșele pline de bunătăţi de casă. Odată ajunşi în capitală, poftiră colegii apropiaţi la o masă câmpenească pe podeaua unei camere mai mari şi povestiră toată activitatea lor.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015
