Știința babei-PLANTELE ȘI SIROPUL

Natura pictează de când a fost creată de Cel de Sus. Pictează în culori de alb la Poli, unde puful de zăpadă pare păturică pufoasă pentru puiul de urs.
Pictează în galben deşertul Sahara, unde cămile umile transportă secrete arăbești. Pictează în verde pădurile de mangrove, unde pești apar și dispar după tufe de plante acvatice.
Pictează în maro toate toamnele în România și în culori mirifice lalelele Olandei. Pictează în albastru Marea Egee și își varsă toate culorile plantelor în sărbătoarea Hili din India, Nepal şi Sri Lanka.

Natura crează animale, păsări și peisaje minunate pe care le potrivește cu plante minune. Plante mici și mari, colorate sau șterse, parfumate sau pufoase. Toate cu un rost, învățat în ani de existență pe această lume. Rost transmis din generații în generații de către vrăjitoare, vraci, șamani sau baba satului.

Baba le știe cu plantele și siropul

Mai nou, baba familiei știe ea fierturi și amestecuri de plante ce te vindecă miraculos. Friguri, tuse, rană sau infecție dispar treptat cu leacul babei. Dar, pentru că viața a evoluat și omul a ajuns la oraș, mulți ne-am cam pierdut „baba” familiei. Apoi, cu trecerea anilor, mulți ne-am pierdut pe NOI și am dat iama în farmacii, apoi la medici și spitale. Nu spun că medicii și farmaciștii nu sunt buni, dar, acel preparat al babei s-a pierdut.

Am și eu baba mea, destul de departe de mine, în satul Vinderei. Toată copilăria mea m-a surprins cu fiertură de struguri cruzi pentru deranjatul la stomac, ceai de plante pentru dureri de burtă, cataplasmă cu frunză de pătlagină când am fost mușcată de câine, gaz curat și frunze de nu-mai-știu-ce pentru rana lăsată de cuiul ruginit în care am călcat.

Multe și mărunte plante și plăntuțe folosea baba, fără să întrebe pe nimeni. Fără să meargă la medic, numai adunând o mână de „buruieni” când mergeam la cules de fasole, porumb, treierat sau scos cartofi pe câmpurile comunei.

Nu pot uita ceaiul de după ploaie și din dimineața următoare ploii. Mereu punea în el tei, frunze de pătlagină, muguri uscați de pin și o coajă de scorțișoară. Asta din ce îmi amintesc, căci fiertura babei era mult mai complexă.

A, ca să înțelegeți de ce era ceaiul de după ploaie, vă explic imediat. Vara în curtea bunicii ne adunăm în medie 7-8 nepoți. Ziua ne muncea baba ca pe hoți, la temperaturi crunte. Când venea ploaia, scăpam ca uraganele din casă, ieşeam în drum și ne întâlneam cu restul de osândiți la muncă din sat. Se încingea o țopăială tribală în balți și noroaie de ne scoteau neamurile cu târnul din drum. Apoi, baba mea punea imediat la foc ceaiul ei de după ploaie și bolborosea ceva a incantație.

În beci avea averea ei. Așa se lăuda. Dar eu vedeam butoaiele cu vin, ceva țuică, murături și niște zeamă lungă. Asta până pățeam câte ceva și dădea iama în ele.

„-Te doare gâtul, fiertură de pătlagină.
-Ai vânătaie mare, pune zeama asta, ceva cu ardei iute și miere, să nu zică ai tăi că te bat eu.
-Ai mâncat ciocolată stată în soare la hramul satului, bea izmă neîndulcită.
-Insolație la cules de porumb, ia asta…”

Atunci, cu mintea mea de copil ce vrea numai joacă, căci un an întreg mă teroriza maică-mea cu rezumate și cărți de citit pentru școală, nu am înțeles plantele. Știam în general că toate se folosesc la un fel de ceai. Unele plante le recunoșteam după formă, dar fără nume. Unele comune, precum teiul ce îmi invada curtea an de an de la vecina, rostopasca pe care o culegea tata mereu, menta cu care ne sorcoveau țigăncile în piețe și mușețelul pe care îl culegeam cu sor-mea când eram mică, nu aveam cum să le uit.

Cumva, mecanic, am cumpărat de la plafare tei, mentă, mușețel și sirop de pătlagină, pentru că așa am fost doftoricită de mică. Apoi, după ce s-a îmbolnăvit mama, am renunțat la apa potabilă, băută simplă. Știu că pare ciudat, dar așa am făcut(băusem apă din salonul unde a fost dusă mama după operația de anevrism). Am început atunci să consum mult ceai de sunătoare fără zahăr. Și mi-a fost bine. Nu știu să explic de ce sunătoare. Dar zău dacă m-am simțit rău în acei 10 ani.

De la răceală, la siropul de tuse

Tot cu ceai de sunătoarea am o altă întâmplare, dar de anul trecut, când în luna august am plecat în prima mea tabără de adult. Tabără în care am ajuns răcită cobză. Sau trompetă mai bine spus, căci am tras de nas de numa. Dar, am respectat distanțarea, am purtat mereu mască, am schimbat-o des și am făcut efectiv baie în dezinfectant.

Seara, când toată lumea se delecta la un vin alb sau roze, cu bere rece în mână, eu tremuram învelită în pufoaica de pescuit a colegului Daniel și îmi pusesem ambițiile cu o carafă fierbinte, plină cu ceai de sunătoare. De, gazda, Doamna Lili, se lăudase cu plantele ei luate de cole, de pe deal. Și ce deal domne… Și uite așa îmi calmam eu gâtul, ca la un moment dat să mă cheme separat gazda și să îmi servească din siropul ei de tuse.

„Uite, ia în seara asta să te calmezi. Este făcut de noi, cu plante de colea, de pe deal. Noi nu cumpărăm, ar fi păcat de florile de pe câmp. Alți te plătesc să le aduni pentru ei. Eu pun cimbrișor din acesta de sirop și la mâncare, îi dă un gust aparte și ne ține gâtul moale.”

Mi-au plăcut acele dealuri încât anul acesta mi-am dus și familia acolo, în satul Ciocanu. În satul unde pe fiecare deal se află câte o casă. Unde fânul este plin de cimbrișor, mentă sălbatică și sunătoare de un portocaliu minunat.

Și iată-mă cum am plecat în iulie cu ai mei copii și soț pe dealuri. Copiii animați în mare parte de fluturi și lăcuste, soțul cu un mare sictir de mers pe jos că de… el a fost șofer profesionist, iar acum se reacomodează cu mersul, iar eu crăiasa florilor de câmp, dotată cu coșulețul din nuiele al gazdei și cu foarfeca de tăiat via de acasă.

Efectiv m-am simțit eliberată de societate, de viteza cu care mergem la farmacii și de șușotitul că nu luăm preventiv ceva. Ne-am plimbat prin lanurile de flori acompaniați de greieri, viorele și lăcuste. Fluturii colorați îi confundam cu florile uneori.

M-am simțit atât de minunat purtând coronița mea cu flori de câmp și mentă sălbatică. Un miros proaspăt și relaxant. Dar, și cu coșulețul meu plin cu bunătățile pământului. De trei ori am plecat cu familia unde am văzut cu ochii pentru a-mi aduna plante în coșulețul gazdei. Gazdă ce ulterior m-a ajutat cu uscatul lor pe sobă, dar mi-a spus și taina lor, pentru care nu tușesc: siropul făcut în casă din cimbrișor, muguri de brad, soc și pătlagină. Îl fac în cantitate mare, apoi îl dau și la neamuri, „să fie toate sănătoase, să ne treacă pragul cât mai des”. Și uite cum iese „baba” din Tanti Lili, tanti ce nu este totuși o bătrânică, ci o femeie ce a păstrat tradiția leacurilor de câmp.

Fares și gama PLANTUSIN

Acum sunt acasă și admir întreaga gamă de produse PLANTUSIN de la Fares.

„De peste 25 de ani, Plantusin ajută în toate tipurile de tuse, pornind de la o rețetă tradițională pe bază de plante „

Citesc cu atenție fiecare cuvânt de pe etichetă și fac legătura cu leacurile babei din Vinderei sau cu siropul lu Tanti Lili din Satul Ciocanu. Ambele babe știau să transforme plantele în sirop sau ceai. Bine, baba mea mai făcea și cataplasmă. M-a procopsit cu două feluri. Una pentru mușcătura de câine și alta pentru înțepătura de cui ruginit.

Știința babelor nu se oprea la ceai, sirop și cataplasme. Așa cum spuneam mai devreme, beciul bunicii era „averea ei”. Acolo, pe lângă vin și țuică păstra în pungi, pungulițe și săculeți etichetați diferite plante. Ba mai mult, după gramaj îi spunea deja plantei că este parte din ceai sau cataplasma cutare. Cam chimistă baba mea, deși habar nu avea denumirea științifică a plantelor și procedeelor pe care le executa în liniște, numai la susurul a două-trei incantații numai de ea știute.

Acum, revenind la deprimantul octombrie 2021, pot spune că duc dorul siropului lu Tanti Lili. Copiii tușesc de peste o săptămână, dar o tuse ciudată, numai la somn și la trezire. Le-a mai curs și nasul, dar cumva nederanjant pentru ei, ci mai mult vizual pentru mine, mămica semi obsedată de curățenia copiilor, nu a casei. 😛 Stau și mă uit la borcănelul în care am adunat cimbrișor de munte și zău că nu se transformă singur în siropel…

Și iar revin la siropul PLANTUSIN de la Fares. Am deschis sticluța Plantusin forte, R25, sirop. Acestea este recomandat și copiilor, dar de la vârsta de 3 ani, în doze a câte o linguriță. Acest sirop conține 18 plante și 6 uleiuri esențiale cu efect puternic antitusiv.

Dar, ceea ce nu știu mulți este faptul că nu trebuie să oprim brusc tusea, ci trebuie să emolient gâtul, după ce acesta a fost agresat de tusea seacă sau productivă. Aici contribuie siropul PLANTUSIN, ce este și expectorant, antispastic bronșic, emolient, antiinflamator și antiseptic respirator. Cumva, tot ce este mai bun din plantele românești a fost pus împreună de către cineva ce a ținut cont de obiceiurile și tradițiile băbuțelor noastre.

Bine măcar că acest sirop are un miros plăcut și gust bun. Copiii ies imediat din colțurile unde s-au ascuns. A se înțelege făcut cuib/casă/cort/fort secret pentru a nu fi găsiți de mine.

Bine, mai miaună și puiul de pisică, în acest fel îmi fac idee unde sunt 2 din 3 copii ai casei. Dacă ai mei copii erau mai mici, găseam în gama PLANTUSIN un alt sirop potrivit pentru copii, numit Plantusin pentru Copii, R35, sirop cu fructoză. Acesta se administrează începând cu vârsta de 1 an.

Un alt motiv pentru care îmi mai place acest sirop este faptul că are în componența sa 6 uleiuri esențiale, și anume scorțișoară, lămâie, lavandă, eucalipt, cimbru și fenicul. Acest lucru mă „scoate” de pe lista ciudatelor ce nu are în casă 20 de uleiuri nu-știu-cum de la firma cutărică, pe care să le dozez personal pe ceafă, după ureche și pe perete… Sper că ați înțeles ideea.

Bun și Fares la ceva. A cules plante și rețete tradiționale din „tătă țara” asta ar spune unii. Au dat de muncă culegătorilor și a legat parteneriate cu alți cultivatori. A păstrat numai plantele potrivite și a scos „neghina” din culturi întregi.

Apoi a creat și comprimatele pentru supt. De, nu toți acceptă siropurile. Cunosc persoane care consideră siropurile excesiv de dulci și încep să tușească imediat de la ele, până dau spre vomă. Pentru aceste persoane Fares a creat comprimatele de supt –Plantusin pentru gât, R13, comprimate de supt.

Aceste comprimate crează o barieră și un strat protector pe mucoasa faringelui. Și acest produs conține uleiuri esențiale. Acestea sunt în număr de 5 și anume: coada șoricelului, fenicul, eucalipt, cimbru de cultură și mentă.
Acest comprimat de supt poate fi dat și copiilor începând de la vârsta de 3 ani, dar doze de câte o jumătate de comprimat.

Ultimul produs de acasă încă neprezentat din gama PLANTUSIN este fix ceaiul. Adică fix produsul de bază în companiei Fares. Acest ceai pe care îl am se numește Plantusin (antibronșic), R26, ceai la plic. Miroase divin, a cimbrișor, cuișoare și ghimbir. Ceaiul se poate da și copiilor mici, începând cu vârsta de 3 ani.

Dar, pentru că uneori am impresia că prospectul sau ambalajul unui produs de tip farmaceutic este mult prea mic pentru a se scrie tot ce este recomandat, verific și site-ul companiei. Și uite cum rămân plăcut surprinsă când văd două direcții de recomandări: asocierea cu alte produse tip tratament, dar, și recomandări alimentare pentru o însănătoșire grabnică.

„Baba” sau „babul” ce a cercetat întreaga gamă PLANTUSIN a mers mult mai departe și a găsit o serie de alimente care nu sunt potrivite stărilor gripale:

„vă sfătuim să evitaţi consumul de alimente care produc mucus cum sunt produsele lactate, dulciurile cu zahăr alb, făina albă (produsele de panificaţie, patiserie, biscuiţi, paste făinoase), grăsimile şi prăjelile. „

Acum zău, poți să nu ți cont de sfat? Zi, poți? Dar, cum totul se adaptează, în casă la mine merg pastele făinoase cu brânză sărată și puțin cașcaval afumat. Repet, la mine în casă.

Dar nevorbită mai sunt drag cititor. Nevorbită, cu multe nostalgii și cu bonuri de la plafare și farmacii. Cândva am avut un sertar de ceaiuri, jumătate de la Fares, precum cel cu trandafiri. Anul acesta am făcut prea multă dulceață și am uitat să îi păstrez și pentru ceai. Dar, cum sunt adepta unui stil de viață fără risipă, am făcut un schimb de tip troc: când am învățat să fac pâine de casă fără mașina de făcut pâine, a dat-o la schimb pe salopețele pentru copii și boboci de trandafiri uscați pentru ceai.

Despre ceaiurile aromate de la Fares am scris și aici.

Tu ce alegeri naturale faci și ce experiențe personale ai cu plantele de ceai?

Eu am fost voluntar într-o campanie de ecologizare a Lacului Văcărești, am fost voluntar în două tabere Țara lui Andrei, unde am învățat copiii și despre principalele plante de ceai, mențin curate apele țării și nu arunc nimic în ele. Însă, cea mai importanță acțiune pe care o fac este să nu distrug planta pe care doresc să o culeg pentru ceai. În acest sens folosesc foarfeca de tăiat via, evitând dezrădăcinarea definitivă a plantei.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2021.