Sunt o cititoare înfocată a poveștilor cu acțiunea în Maroc, Sahara, Africa. Mi-au trecut prin față câteva cărți, dar cea care m-a impresionat profund în anul 2021 este Ceai în Sahara.
Călătoriile din carte au loc pe la 1940, perioadă când Marocul și mare parte din Africa sunt răvășite de război. Forturile sunt transformate în casele conducătorilor de garnizoane sau hoteluri. Soldații mențin ordinea și sunt respectați. Iar limba franceză este limba universală a momentului, pe care o vorbesc atât arabii cât și francezii și englezii. Dar, nu toți arabii, ci numai cei ce lucrează în zona de turism.
A fost o plăcere parțială(spun mai târziu de de parțială 😛 ) să citesc această carte. Partea preferată a fost în diminețile de duminică când încă trăgeam pătura pe mine și nu mă dădeam scoasă din pat 😀
Cartea se conturează pe călătoria a 3 americani curajoși și cu dor de ducă. Cei trei americani plecați prin lume (personajele principale din carte) sunt călători cu ștate vechi. Nu sunt turiști, pentru că aceștia se întorc relativ repede de unde se duc.
Kit și soțul ei Port sunt căsătoriți de vreo 12 ani, timp în care au călătorit deja în multe locuri și nu îi împiedică nimic să se așeze o perioadă de un an să zicem într-un colț torid de Maroc.
Tunner este americanul ce tânjește la femeia amicului său. Este bărbatul care într-un final se îndrăgosteşte până la disperare și își caută femeia iubită bătând zilnic la ușa comandantului de post din ultima localitate unde a poposit Kit.
Nu am înțeles nici măcar la final de carte de unde au americanii bani pentru aceste călătorii.
Nu am înțeles dacă Kit are ceva probleme psihiatrice sau sunt probleme de integrare în societate, colectivitate.
Nu am înțeles de ce l-a îngrijit pe Port ca apoi să dispară în secunda 2 după ce a murit, precum nu înțeleg de ce a acceptat să fie împărțită trupește de către doi berberi care au găsit-o în deșert.
Nu am înțeles numele dat cărții, care mai mult ca sigur vine dintr-o traducere adaptată, căci ceaiul băut efectiv în Sahara a durat aproximativ 2-3 ore și a fost înțeles de către Port ca o posibilă partidă cu o arăboaică.
Nu m-a atras scriitura, angoasele și problemele personale ale personajelor. Nu m-a deranjat descrierea cazărilor insalubre, menţionarea gunoiului, excrementelor sau a copiilor goli.
Am urât visceral când personajul feminin a fost „poștit” de doi berberi pe drumul lor către niciunde.
Dar, trecând peste fițele americanilor și peste comportamentul oribil al englezilor am găsit acea descriere pitorească a Marocului și împrejurimilor sale.
Am văzut prezentate cazări construite special pentru străini. Cum ar fi fortul militar transformat în cazare pentru soldați. Dar tot ea a fost folosită pentru carantina de tifos.
Am citit despre felul cum se străduiau arabii să fie serviabili pentru clienții lor străini. Am citit descrieri de tradiții poate uitate astăzi și cum își respectă arabul soțiile. Dar și cum soțiile beduinului nu sunt geloase pe noua achiziție a bărbatului, ci curioase de obiectul numit ruj.
Această carte are și o ecranizare în anul 1990. Vă las link aici, poate doriți să îl vedeți 🙂
Acum citesc altă carte, cu timpul pe la 1800. De, acea perioadă de Africa este minunată în cărți. Dar cu siguranță și astăzi este minunată dacă reușești să treci peste obstacolul numit COVID.
