O nouă cartea am început să citesc pe 3 ianuarie: “Manuscrisul găsit la Accra”. Îmi părea genul de carte în care firul poveştii va fi găsirea unui misterios manuscris. Sau tălmăcirea conţinutului. Însă, realitatea a fost alta.
Primele 2-3 pagini mi-au trezit interesul. Mă cuibărisem mai bine în pat şi aruncam un ochi din când în când la copii să văd dacă au adormit. Era timpul somnului de prânz, singurul timp când pot să citesc. Asta nu înainte de a citi pentru copii o poveste (2-3).
După primele câteva pagini am intrat într-un fel de transă. Brusc conţinutul textului se schimbase şi tot mă grăbeam să citesc pagină după pagină pentru a revenii la interesul captivat de primele pagini.
Nu ştiu când am citit până la pagina 70. Impropriu spus citit. Pur şi simplu am făcut mecanic o acţiune superficială pentru a găsi interesul în carte. Sau ceea ce am crezut că găsesc. Practic nu ştiu ce am citit după primele 2-3 pagini şi până la pagina 70.
Am făcut pauză căci eram bulversată de această pseudo citire. Nu cred că am revenit la carte în aceeaşi zi. Poate după 2 zile când aşteptările mele erau reduse drastic. Nema mister, nema controverse legate de manuscrisele găsite la Marea Moartă. Nag Hammadi nu mi-a dezvăluit de această dată nimic.
Cartea “Manuscrisul găsit la Accra” are 190 de pagini. Multe dintre ele nu sunt pline ci numai câteva rânduri, ceea ce face cartea destul de uşor de citit.
Am început să citesc această carte pe 3 ianuarie 2021 şi am terminat-o pe 8 ianuarie.
Toată cartea este un fel de culegere de înţelepciune. De vorbe cu duh şi mici fragmente din texte religioase creştine.
Cartea este structurată pe tipul întrebare şi răspuns. Un sat întreg întreabă iar coptul (învăţatul) răspunde. Fiecare întrebare este diferită şi abordează teme precum înfrângerea, descrierea înfrânţilor, singurătate, despre catalogarea de a nu fi bun de nimic, de plecare, frumuseţe, despre ideea de a nu şti încotro să o iei, despre lipsa dragostei, despre soartă şi clipele pierdute, despre sex, despre ce le vor spune fiilor supravieţuitorilor, despre eleganţă, întreţinerea familiilor, despre reuşită, miracol, nelinişte, viitor, loialitate, arme, duşmani.
Toate răspunsurile la întrebările de mai sus au făcut orele să treacă iar soarele apuse. Coptul a întrebat sacerdoţii satului dacă au întrebări şi ei. Aceştia au răspuns dând din cap şi veni rândul lor să vorbească. Atât rabinul, imamul cât şi preotul creştin au vorbit despre dumnezeul lor, iubire şi credinţă, dar la final cu aceeaşi întrebare.
Cartea se termină ca o predică bisericească pe tipul luaţi aminte la ce aţi auzit şi împărtăşiţi şi celor ce nu au fost aici. Deci cu o mare dezamăgire am terminat de citit această carte din care pofta mea de texte apocrife nu a fost satisfăcută.
Cum nici cantitatea de citit nu mi-am făcut-o la somnul de prânz al copiilor, am reluat citirea unei alte cărţi după “Manuscrisul găsit la Accra.”
Nu ştiu să spun dacă recomand sau nu această carte. Mult timp am refuzat să o cumpăr din cauza autorului. Mai citisem 3 cărţi ale scriitorului Paulo Coelho şi găsisem un oarecare tipar ce se repetă. La cartea cu numărul 3 deja nu îmi mai prezenta interes autorul. Se pare că nici cartea cu numărul 4 nu a fost una pe placul meu, chiar dacă nu se aseamănă cu primele 3. Probabil iar voi lăsa vreo 5 ani până la următoarea carte a lui. Cert este că “Manuscrisul găsit la Accra” este o mare dezamăgire pentru mine.
Vă las o poză cu cartea pe care o citesc acum.
