Toamna a venit de ceva vreme. Nu i-am simţit prezenţa atât de mult până în momentul când am schimbat ora la ceas. Mai mult întuneric, nu mă face decât să consum mai mult curent electric. Cum am spus şi într-un articol trecut, am gemuleţe micuţe. Deh… aşa a putut construii bunicul casa.
Care este diferenţa între articolul trecut şi acum? Păi acum lucrez de acasă. Lucrez ceea ce îmi place, dar condiţionată de programul şi activităţile copiilor. Deşi acum au intrat la creşă, nu pot spune că sunt fericita mămică ce poate lucra numai pe durata programului de la creşă.
Intrarea în colectivitate este dificilă. Copiii încep să stea mai mult timp fără prezenţa mea, nu mai au ei toată atenţia celor din jur, iar jucăriile sunt la comun. Partea cea mai rea este interacţiunea cu virusurile. De la banala gripă, la enterovirusuri sau alte boli neplăcute, pot îngreuna adaptarea copiilor la colectivitate, iar primul an este un fel de ping-pong între creşă şi casă.
Informându-mă cât mai mult despre economisirea curentului şi tot odată avântul produselor de tip led, am revenit la iubitele mele becuri cu led.
Tocmai ce am schimbat ultimul bec „normal” în casă. 🙂 Pot să mă declar mulţumită de schimbarea făcută. Aceste becuri, pe lângă economie, nu modifică nici temperatura camerei, pentru că nu se încălzesc. Şi aici mă refer strict la becurile folosite de mine, de tipul 12W 1055 lm 6500 k Cool White.
Intenţionez să cumpăr tot de la SavElectro şi corpuri de iluminat vintage.Deşi ca model sunt foarte asemănătoare, acea nuanţă din interiorul abajurului, face toată diferenţa. Nu ştiu cât o să aprecieze soţul schimbarea aplicelor, dar copiii vreau să mi-i învăţ diferenţa dintre banal şi vintage, dar şi dintre economic şi risipă.
Un alt produs ce mi-a atras atenţia şi mă poate ajuta la calcularea curentului folosit în interes de muncă este priza din imaginea de mai jos. Dar cu siguranţă, voi scrie un alt articol despre ea şi alte produse. SavElectro, voi revenii la tine. 🙂