Când am aflat că şi Avon România va avea un ser concentrat cu vitamina C m-am bucurat mult. Ni s-a vorbit mult despre el şi la şedinţa la care am participat la sediu. Ba mai mult, Andrei a spus că produsul v-a avea un mare succes şi datorită coperţii pe care este pus.
Cred că eram în campania 4 când ne-a spus acest lucru. Cert este că eram tare curioasă să îl încerc şi deşi îl aveam în sediu la produse de testate eu nu am pus decât puţin pe mână. Nu vreau să îmi pun pe faţă un produs care a trecut din mână în mână până a ajuns şi la mine. Am nişte principii de igienă de care vreau să mă ţin atât timp cât pot.
Când am văzut că BuzzStore are şi o campanie de testare a acestui produs, m-am bucurat şi mai mult, mai ales că se menţiona legătura cu campania anterioară de testare a măştilor K-Beauty. M-am înscris la campania de testare a Serumului Anew cu Vitamina C imediat şi aşteptam confirmarea de participare pentru a putea da comanda.
#buzzAVON #buzzANEW #VitaminC @Avonspace
Vine şi ziua ridicării coletului. Cutiuţa mică şi dreptunghiulară de un portocaliu tare simpatic mă aştepta să o deschid.
Am făcut şi un mic filmuleţ în care desfac produsul şi îl aplic pe faţă. Din exces de zel o cantitate oarecare de produs mi-a ajuns şi pe bune iar eu am făcut gestul caracteristic pisicii: D: D: D adică mi-am lins buzele. Şi da, este acru şi greţos în acelaşi timp.
Am continuat să folosesc produsul conform instrucţiunilor, adică pe faţa curată, urmat de aplicarea unei creme hidratante cu factor de protecţie solară. Evident că tenul a fost luminat şi parcă mai bine dispus. Acum… nu ştiu dacă eu chiar folosesc cantitatea potrivită de produs, dar cum eu îmi aplic crema de faţă şi pe gât până spre decolteu, am spus să fac acelaşi lucru şi cu Serumul Anew cu Vitamina C. Am şi arătat acest lucru în cele două filmuleţe făcute când aplicăm produsul.
Şi nu, nu arunc cu produsele cum îmi vine mie în filmuleţe, numai le fac vând către pat, locul unde nu le pot pierde. În rest, pe jos, pe masă şi prin toate dulapurile unde ajung copiii găsesc maşinuţe, cercuri sau Lego.
Acest Serum cred că este un produs de durată. Adică de folosire îndelungată, indiferent de anotimp. Ba aş spune cu precădere de utilizat în anotimpurile primăvară, vară, toamnă şi iarnă, iar în celelalte puteţi să vă odihniţi portofelele. Dacă tot am spus de portofele, vreau să vă spun că produsul nu este la un preţ de fugit în lume şi cumpărat doo kile de portocale pentru a le stoarce direct pe faţă. Deci preţul nu este nici prea mic, nici exagerat. Dacă îl cumperi şi în set cu produse complementare ritualului tău de frumuseţe, atunci tu eşti cea câştigată cu siguranţă.
Acum suntem în campania 6 iar produsul costă 49 lei.
Dacă doreşti o ofertă personalizată, accesează pagina de Facebook Mămica avonistă sau în site-ul Avon.ro la rubrica “caută un reprezentant” după Numele Georgiana Filip
Sunt sigură că îţi pot oferii cea mai bună ofertă în funcţie de nevoile şi bugetul tău.
[…] destul de des. Ghidul nu se reeditează la câteva luni pentru a le cuprinde pe toate. De exemplu noul Serum Anew cu Vitamina C stabilizată nu se găseşte în acest […]