parfum perceive sunshine

Parfumul Perceive Sunshine de la Avon îți dă energie la un puf distanță

La ultima mea comandă Avon am primit spre testare şi parfumul Perceive Sunshine. Mi s-a părut atât de utilizabil încât l-am folosit ca aromaterapie.

Mi-a fost atât de uşor de legat o conexiune cu el încât nu plecam de acasă fără el. O aromă proaspătă inspirată de energia răsăritului de soare.

perceive sunshine la unuriiperceive si cerulperceive sunshine
Am fost la două festivaluri, cel din Mogoşoaia dedicat copiilor dar şi la cel din Herăstrău dedicat produselor gastronomice turceşti.

festivalul familiei

A… şi nu mai spun de fuga în Târgovişte.

Am salutat dimineţile cu parfumul în mână şi am ţinut sticla aproape când am făcut gem de vişine pentru sora mea domiciliată acum în Anglia.

parfum si gem de visinevisine si perceive sunshine

Mă bucur de fiecare dată când în gama Perceive mai apare o aromă nouă. Cantitatea de produs este suficientă pentru a împarfuma toată casa şi vreo doi vecini în plus.

Îmi place că aroma lui nu este tare, nu îmi irită nările, mai ales că îmi place să îl reaplic de multe ori pe zi. Cred că aş putea să fiu un tester ambulant al parfumului, ce ziceţi? 😀 Aş scrie pe frunte “Port un parfum AVON din Categoria citric-florală”.

La o fluturare a degetelor şi a mâinilor precum zborul pescăruşilor deasupra Dâmboviţei pe Cheiul cu acelaşi nume se vor simţii notele de vârf ale acestui Perceive Sunshine cu note de mango, bergamotă si mandarină.

De treci pe lângă mine şi mă saluţi aşa… din politeţe, eu îi voi răspunde acompaniată de notele de mijloc iasomie, mimoză şi magnolie.

De mă săruţi dulce pe obraz, promit să te mângâi cu notele de lemn de santal şi mosc pe acorduri solare.

Efervescenţa şi energia parfumului sunt date şi de aromele de mandarină și fructul mango.

În broşura campaniei 11 îl găsiţi la pagina 38 la preţul de 49 de lei. Sticluţa are 50 de ml iar forma este inconfundabilă pentru gama Perveive.

Sper să vă încânte zilele de vară şi pe voi acest parfum.
Până la următoarea întâlnire vă urez o vară plăcută, fără temperaturi ridicate.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.