Shearch Google … nu shearch NEVASTĂ

     – Salut, numele meu este Matei și am descoperit că nu am nevoie de Google.

      -Buuună Matei!

      -Matei, te rugăm să ne împărtășești și nouă cum ai ajuns la această concluzie.

     -Totul a început când am cunoscut-o pe cea care acum îmi este soție. Sofia, este numele ei. Este mai mare ca mine cu 5 ani. Ca să fac o glumă, cred că diferența de ani dintre noi i-a folosit pentru că a citit biblioteci întregi. Face voluntariat, ajută pe alții când nici măcar nu deschid gura pentru a cere ajutor și înțelege cuvinte precum „INCOMENSURABIL”, „SUBTIL” sau „DEZINVOLT”.  Recunosc că nu mi-a prea plăcut școala și am reținut strictul necesar. De fiecare dată când ajung acasă, mă surprinde cu fel de fel de rețete de mâncare, idei de redecorare sau activități de relaxare. Cum vorbește mult și repede, rețin doar cuvinte precum „trandafiri de mere”, „flori sezoniere” sau „căutare de comori”. Casa este „terenul ei de joacă” și calculatorul este cartea sa de „vrăji”. Samanta cred că a fost vreo mătușă a sa. Colegii de muncă nu știu dacă m-a vrăjit sau sunt doar îndrăgostit de ea. Au poreclit-o chiar „GOOGLE”. Tot ei, cu ocazia aniversării unui an de când lucrez în aceeași firmă cu ei, s-au gandit și la cadouri personalizate. Cum era de așteptat, au luat legătura cu Sofia și ea a făcut o parte din „treabă”. 1

     A găsit pe prietenul ei Facebook, o pagină cu tricouri personalizate  și au avut un „BRAINSTORMING” legat de tricoul funny care mi s-ar potrivi. Inițial am vrut să caut pe Google ce înseamnă „BRAINSTORMING”, dar am renunțat și am întrebat-o pe ea. Probabil mătușa Samanta o fi avut harul citirii viitorului și a învățat-o pe Sofia mea cum să „simtă” WI-FI  și WIRELESS peste tot, cum să audă de la distanță rețete delicioase și să îi miroasă imediat o șpăguță făcută. Cu alte cuvinte, fac o mare economie la utilități în casă, dar știe ea o vrajă nevăzută și neauzită de mine prin care face ca bănuții mei să dispară. Dar să nu credeți că îmi lipsește ceva. Are un stil aparte de programare a bănuților mei.

   -Multumim Matei pentru experiența ta împărtășită. Mai vrea cineva din cadrul grupului „Fără Google” să ne prezinte povestea sa?

     -Păi să vedeti … Maria mea este verișoara Sofiei…

     -La mine Elena așteaptă răspuns dacă Sofia și Matei vor să ne cunune…

     -Deci această Sofia este destul de interesantă. Unde o găsesc? spuse psihologul grupului „Fără Google”.

     În acel moment, toți membrii prezenți spuseră în grup: ” Shearch Google”!!!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

1 comentariu

  1. […] Sherch Google… nu sherch NEVASTA […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.