Bărbatul metrosexual versus bărbatul boschetar

     Trăim într-o lume în care omenirea evoluează cu o viteză uimitoare. Ieri eram la liceu şi aveam colegi plini de coşuri, azi mă duc ca voluntar în licee şi văd băieţi mai pensaţi şi mai epilaţi ca mine. Subit mă simt penibilă, fâstâcită şi cu o înfăţişare ieftină. Încep să mă gândesc dacă acesta este drumul pe care îl vor urma viitorii bărbaţi ca înfăţişare. Caut pe YouTube şi găsesc următorul clip:

     Cu alte cuvinte, cei din generaţia mea, dar şi cei mai mari, încă mai au dileme. Cu sau fără păr, pentru unii înseamnă să născoceşti idei penibile acasă, pentru a economisi banii de sfânta bere. Cele două clipuri care urmează sigur vă vor arăta coeficientul de inteligenţă a lui Ghiţă de pe canapeaua ponosită, folosită pe post de pat, fotoliu, bucătărie şi Doamne fereşte la împreunare.

     După ce am băut un ceai calmant, am tras pisica de coadă vreo 5 minute, m-am documentat mai mult și am găsit soluția oferită de  Silkn Romania.silkn-sensepil-epilator-ipl

Ei oferă o variantă de epilare IPL ce poate fi folosită şi acasă, atât de fumee cât şi de omul grotelor. Cred că bărbaţii cu prea mult sau prea puţin exces de zel legat de pilozitatea lor, ar avea ceva de învăţat din prezentarea celor de la Total Pro Beauty.

Produsele sunt uşor de folosit, fără interdicţii. Ferice de cuplul care se epilează IPL unul pe celălalt. Economia de bani, timpul petrecut împreună şi igiena personală vor avea mult de mulţumit. Să nu mai spunem de momentele intime, când dânsa intra în transă fără impedimente pădureşti, odorizante sau alte situaţii demne de epoca de piatră.

Mai nou, au început să îşi facă modele, care mai de care mai… bizare, în funcţie de interes.

ala

Eu personal, sunt pentru epilare în suprafeţe mici spre medii la bărbaţi.

Nu aş vrea lângă mine un bărbat care este mai epilat şi mai pensat decât mine. Vreau să cred că în continuare, eu sunt femeia în casă, căreia îi ia mult până se hotărăşte cu ce se epilează, în ce model, în cât timp şi în ce locaţie. M-aş simţi ciudat lângă un soţ cu anumite zone mai fine ca pielea bebeluşilor. Doar o anumită zonă, o prefer taaaare fină 😛

Pozele provin din motorul de căutare Google imagini

Clipurile sunt preluate din YouTube

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015

    Toni Delaco a ajuns în Parlament. A fost invitat special la o gală cu mâncăruri alese. Un fel de muncă ce începe cu o pauză de mâncare. O pauză înaintea dezbaterii bugetului. Tipic românesc.

     După gală, Miniştrii Cabinetului Cioloș s-au întâlnit, astăzi, începând cu 17:30, pentru a discuta despre bugetul pe 2016, reuniunea fiind una informală. Printre temele esenţiale numărându-se schimbarea meniului la cantina socială a parlamentului. Sătui de atâtea icre negre, ciorbă de burtă sau ficat de gâscă, pâine integrală, prăjituri bio şi legume eco, au întrebat în plen pe modelul democratic ce vrea fiecare să mănânce dimineaţa, la prânz şi seara. Spre surpriza tuturor, elementul comun a fost brânza. Bucuroşi că l-au avut invitat la gală pe Toni Delaco, i-au cerut să revină într-o şedinţă cu porţile închise, la care media nu are voie. Un fel de secret de bucătărie parlamentară. Voiau ca timpul petrecut în camerele palatului să fie uşor de trecut, dar şi mâncarea să fie uşor de digerat. Pe lângă brânză, doamnele au mai cerut ciorbă de roşii sau de varză, tinerii au cerut omletă cu caşcaval, iar pensio-parlamentarii cremă de brânză pe pâine de vatră ţărănească. Cu alte cuvinte, erau  fani branza.

     Toni, revenit în sala de şedinţe a Palatului Parlamentului, s-a aşezat comod şi i-a ascultat cu luare aminte pe Miniştrii Cabinetului Cioloș, dar şi pe restul parlamentarilor. Unii chiar s-au îngrăşat excesiv şi au făcut diverse forme de gastrite mâncând chestii complicate, pe care nici nu reuşeau să le pronunţe. Le comandau cu degetul şi cu capul plecat din lista meniului. Doreau ceva simplu, ușor de digerat. Untitled Un element care să meargă mâncat simplu, dar şi în omletă, întins pe pâine, servit pe cartofii copţi. Elena Fitostain, voia să meargă lângă și o ciorbă de pui cu legume, dar şi în budinca bunicii cu paste la cuptor. Irina, mama lui Fuego, a spus că uneori mai are timp să facă şi poale'n brâu chiar la Parlament. S-a mai auzit de minciunele, crochete, covrigei, plăcinte sau tarte.

Toni, simţi cum se umfla în el inima de brânză. Începu să aibe mici întâlniri cu fiecare om din acea sală şi îşi nota cu luare aminte în agenda lui vorbe precum: -" Vreau o brânză puturoasă, să plece toţi nepoftiţii din parlament" -"Vreau o brânză potrivită, nici dulce, nici sărată, precum echilibrul legilor romane" -" Vreau o pastă consistentă şi moale, să mă facă să uit de mâncarea de la conservă pe care mi-o dă nevasta acasă. Este piți de Dorobanţi şi nu ştie să gătească. Conservele le cumpără menajera..." -" Vreau o brânză sărată pe cartofii pai, să mă facă să ies des la un pahar de apă din sala de şedinţă. Nu mai vreau să fiu prins cum dorm de mass media." -" Vreau o selecţie de brânzeturi speciale. Menajera mea de la Vaslui îmi face doar ciorbă şi mâncare de cartofi. Ea este vegetariană şi nu pune mâna pe carne şi lactate..." -"Vreau o chestie albă, ca să văd dacă este murdară sau nu, să fie slabă caloric, dar să aibe gust". După o săptămână în care dormi şi mâncă la cantina Parlamentului, Toni veni cu ideea ca fiecare doritor de brânză să facă un curs ţărănesc de creare de brânză după placul lui. În acest fel, îi grupă după cum urmează: doritorii de brânză moale şi pufoasă precum perna de acasă, doritori de brânză delicatese, precum femeile stilate şi educate, de care nu se găsesc în Parlament, doritori de caşcaval afumat, precum aerul din afumătoarea bunicului de la Sibiu, doritori de brânză dietetică precum regimul de vară să încapi în costumul de baie de anul trecut. Cred că mai erau câteva categorii, dar nu mai rămânea timp la cantina locală să facă mâncarea cerută de aleşii statului. Pentru a ieşi mai ieftin şi a se încadra în bugetul şi activităţile extraparlamentare, Toni Delaco şi-a adus prietenii care preparară fiecare tip de brânză sau caşcaval cerut. În acest fel, timpul de execuţie şi cantitatea făcută, îi determină pe consumatori să îşi programeze porţiile împreună cu colegii de grup, până la următoarea fabricare de brânză. După o perioadă de 3 luni de zile petrecută în Palatul Parlamentului, făcând brânză după brânză, Toni Delaco şi-a dat seama că nu există o naţie de brânză supremă, ci doar brânza care îi place fiecăruia în parte.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

">Ministerul Brânzei

Amintiri vechi, semnificație reciclată

Recent am văzut pe net un anunţ. O colegă, ce locuia la distanţă mareeeeeeeeee, ar avea în posesie un parfum cu iz de amintiri… pentru mine iz-ul. Nu spun numele, nu spun firmă. De fapt pentru mine nu a contat niciodată firma, atât timp cât îmi place produsul. Iau legătura cu persoana în cauză şi îi spun de interesul meu. Rămâne să facem schimb prin Poştă, eu s[ dau un alt parfum pe cel cu iz… de amintiri. Apar ceva situaţii neprevăzute şi la mine şi la ea, deci schimbul se realizează cu întârziere de câteva zile.

Vine şi ziua când mă duc la poştă să ridic coletul. Îl iau, plec pe unde mai aveam de făcut comisioane prin oraş, îl arăt la câteva colege, care îşi amintesc de el, dar îl ţin strâns în mână, ca şi cum ar valora greutatea lui în aur. Valoarea reală, cred că ar fi fost pe la 100 de lei, dar nu asta este ideea. După încă o săptămână, mă hotărăsc să îl deschid. Aud cum ţipla foşneşte ca un suflet sfâşiat. Deschid cutia, care cu greu cedează degetelor mele, ce căutau cu frenezie sticla. Uitasem forma, uitasem culoarea sticlei. Cu o calicie care nu mă caracterizează, dau puf după puf pe gâtul meu şi pe bluza albă. Timpul se opreşte în loc. Vaporii plutesc sfidători în aer. Prind o formă care imediat o dezintegrez cu palma dreaptă.

La prima inspiraţie, simt un iz de amăreală … Iz-ul de amintiri, mă izbeşte din plin. Au trecut vreo 4 ani de când am trecut, zic eu, peste amăreala din viaţa mea. 4 ani în care o simplă privire îmi provoca furie, dorinţa de răzbunare, apoi s-a transformat în milă şi … NIMIC. După 4 ani, am ajuns să îmi fie indiferent, el fostul soţ. Acum, esenţa parfumului care şade bine pe gâtul meu, îmi dă senzaţia de putere, de rezistență, chiar VICTORIE. AM FOST iarbă, culcată de furtună. El, ESTE un copac doborât, care mai are o rădăcină pe undeva în viaţa reală. Stau puţin să mă gândesc şi realizez că nu este parfumul lui, deşi îl purta cu mare drag acum mulți ani. Tot eu îl cumpăram şi tot eu mă dădeam cu el, chiar dacă pe el scria „parfum bărbătesc”.

Acum, tot eu cumpăr parfumul și tot eu îl port. Eu sunt în picioare şi el … nu mă interesează. Deci, parfumul este AL MEU. Eu îl merit. Este victoria mea. Iz-ul de amăreală, de fapt este o floare rară. Se numeşte SUFERINŢĂ DE FEMEIE.

Aşa am cunoscut un alt bărbat. Sensibil, timid, care simţea că îl atrage parfumul meu. Venea mereu tot mai aproape de mine, de gâtul meu. Era într-o continuă căutate a acelui ceva care îi ţinea simţurile alerte, dar totodată îl făcea să se simtă şi excitat. M-a surprins sinceritatea lui, dar nu voiam să îi dau voie să treacă de bariera mea de parfum. Nu îmi ştia secretul: Parfum Deeply Yours

Mult timp, întâlnirile noastre au fost o pierdere de timp. Aşa mi-a spus după primul an de relaţie. Mereu eu eram cea energică, cea care vorbea mult, gesticula şi făcea planuri, dar care nu lăsa nici un bărbat să se apropie prea mult. Singura dată când m-a auzit smiorcăindu-mă a fost când şeful se lăudase că mâncase nişte bunătăţi de murături iar eu am rămas cu gândul la ele. Imediat m-a invitat în oraş, dar localul care să vândă şi murături tot eu l-am ales. Unde mai pui că am dat şi zeama din castron pe mine. Am dat fuga la baie să mă spăl, dar mirosul deja se impregnase în haine şi acoperise parfumul meu. Am ieşit tare ţâfnoasă de la toaletă, iar când am ajuns la masă, nu îmi venea să mă aşez. Dintr-o dată, observ cum nasul lui se încreţeşte, mijeşte ochii la mine şi în cere cu un ton ferm să mă aşez lângă el. Se apropie de mine şi după ce mă adulmecă ciudato-penibil, spune şoptit ceva de genul: „auzi? Parcă nu mai miroşi a TU” Mi-am dat seama imediat că parfumul meu nu mă mai proteja, dar mă simţeam bine. Persoana de lângă mine, a reuşit cu timpul să mă facă să îmi schimb atitudinea faţă de mine.

Mult timp, nu am mai folosit parfumul pentru că nu mai ajungeam acasă la mine. Îmi făcusem un mic univers în apartamentul lui. Totul a fost bine până când o prietenă mi-a trimis un colet pe adresa lui, pe numele lui. Logic, el s-a dus sa îl ridice și l-a desfăcut.

EDT-ETUI60ML-1024x705În cutie era parfumul pe care îl foloseam în trecut. A fost atras de forma sticlei şi a vrut să vadă cum miroase. Primul puf l-a dat în aer, în cazul în care nu îi place, să nu se prindă de el. În secunda doi, a rămas încremenit. Ştia acum că era parfumul cu care mă dădeam eu. Şi a intuit bine şi motivul. M-a aşteptat la parterul clădirii unde lucram cu un buchet de ghiocei. Erau florile cu care mă asemănam eu. Rezistente, firave, sfidează gheaţa şi zăpada. Când m-am apropiat de el să îl sărut, mirosul semi familiar m-a înconjurat. Dar părea schimbat. Nu îmi mai dădea senzaţia de victorie, energie şi logoree. Acum, persoana care îl purta, îl transformase în mirosul persoanei iubite, în calmul familiei, în aroma relaxării. Am apucat să îi spun doar că am uitat să îl înştiinţez de colet. Din acel moment, doar el a folosit parfumul care pentru mine avea altă semnificaţie. Viaţa alături de el, a reuşit să îmi reseteze valorile, mirosurile, amintirile. Acum este parfumul lui, iar eu doar îl cumpăr.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Pielea mea cea de toate zilele

Mama mă certa mereu când dădeam iama în produsele pe care le primea cadou de la serviciu. Sindicatul în răposatul Romtelecom le dădea cadou femeilor de două ori pe an coșuri ce conțineau  prima linie de produse dermatocosmetice de la Farmec. Untitled1

Aşa am cunoscut produsele, deşi nu aveam voie la ele. Mama le cocoţa pe servantă sus-sus de tot, să nu cumva să îmi dau pe față cu „porcării”. Aşa a fost învăţată, să nu se dea cu nimic pe faţă, pentru că sunt chimicale. Folosea doar cremele de mâini, deodorantele şi săpunurile. Restul le dădea cadou la rândul ei. Dar cine le primea … ce o mai pupa de o albea. Mai ales dacă aveau impresia că au fost cumpărate special pentru ele.

Timpul a trecut, mama s-a îmbolnăvit şi nu a mai avut puterea să îmi spună ce să fac sau nu, aşa că începând cu vârsta de 16 ani, am început să am grijă de mine altfel, aşa cum mama nu îmi dădea voie. Am început să folosesc o cremă potrivită vârstei, tipului de ten, dar şi anotimpului. Deodorantul musai trebuia să facă faţă volumului de activităţi zilnice, iar parfumul să completeze dar în mod discret personalitatea mea.

Untitled4

     Toate acestea se învaţă, se citesc, se încearcă. Aşa am început să folosesc Obsesie, crema depilatoare, crema de faţă matifiantă. Dar la o căutare mai atentă, prin casă mai găseam Tarr, Triumf şi Sprey de insecte. Cu timpul, mi-am dat seama că sunt produse de tradiţie, produse româneşti de calitate, cu un raport calitate – preţ foarte bun.

Ultimul produs apărut în servanta mea, în căsuţa mea în care urmează să îmi cresc copilaşii, este  apa micelară. Împreună cu ea, îngrijirea mea este completă. Bineînţeles că de la vârsta de 16 ani şi până în prezent, gama s-a diversificat. Şi în Farmec şi în servanta mea tot mai neîncăpătoare. Acum, când trec printr-un moment interesant şi stresant din viaţa mea, nevoia de îngrijire bio, fără conservant şi parabeni este esenţială. Nu vreau să creez probleme bebeluşilor mei.

Dacă m-ar întreba cineva cum mă simt în pielea mea… aş spune ciudat. Mereu îmi dă semne când sănătatea mea este precară. Mâinile mă anunţă să beau apă, pielea capului îmi spune că sunt stresată, unghiile că nu mai am calciu, iar picioarele îmi semnalează o proastă circulaţie. Cu alte cuvinte, pielea este un semafor pentru sănătatea mea, iar acest semafor personalizat, îl tratez cu Farmec, doctorul meu personal.

Articol scris pentru SuperBlog 2015.

    Când am auzit că s-a stricat maşina de serviciu a prietenului meu, am sărit în sus de bucurie. Unii ar fi spus că sunt ţăcănită, dar ce nu ştiau ei era faptul că aveam ocazia să merg la Târgu-Mureș să schimbăm maşina, dar să ne şi plimbăm prin ţară. Un fel de work and travel.11251053_10152721784781612_4591355294615548284_n

     În ziua când am plecat, mă simțeam ca la circuite turistice. Îmi făcusem pachețel de mâncare, cu sticluță de apă și dulciuri cât cuprinde. Și am pornit la drum. Îmi luasem cu mine și un carnetel în care să îmi notez ideile și impresiile din călătorie. Pe el scria cu albastru aprins " #jurnaldecalatorie ".

     Cum am ieşit din oraş, foarte mult m-a impresionat vălul de verdeaţă şi evantaiele de tufe şi copaci. Prima oprire a noastră, nu a fost programată, ci pur şi simplu mi-a atras atenţia un indicator zonal. Scria mare şi citeţ: Muzeul Cinegetic Posada. Cum nici eu nu le ştiu pe toate, am crezut că "cinegetic" are legătură cu "geţi". Dar nu a fost aşa... am făcut destule poze care arăta asta.

[gallery columns="2" link="file" size="medium" type="slideshow" ids="130,131" orderby="rand"]

 

     După plecarea de la muzeu, mi-am trecut în carneţel cuvântul "cinegetic", pentru a căuta explicarea lui în DEX, dar şi pentru a-l folosi mai des pe viitor. Şi iar am pornit la drum. Verdele perfect al naturii mă calma imediat. Începusem să uit de răul de maşină. Deşi îmi place să mă plimb, statul mult în maşină îmi dă bătăi de cap. După o oarecare distanţă parcursă în linişte, cu capul rezemat de geamul rece, o altă privelişte îmi atrage atenţia şi propun să facem o nouă oprire. Şoferul nu protestează şi parchează la margine de drum. Pune mâna pe o ciocolată cu cremă de caramel şi mușcă cu poftă din ea. Eu am coborât prima şi rămân blocată cu privirea fixată pe zidurile aflate în depărtare.

11234817_10152721784926612_2081763137705040070_n

     Încerc să fac cât mai multe poze, dar doar una îmi iese suficient de clară. Din păcate, acum nu aveam nici timp nici motorină suficientă să mergem până acolo. Nu ne dădeam seama dacă este cetate, mănăstire sau o veche casă boiereasca. Nici indicatoare nu erau în acea zonă. După ce ne-am dezmorţit niţel, am făcut câteva mişcări de bazin şi câte 5 genoflexiuni de persoană şi ne-am urcat iar în maşină. Stăteam cu carneţelul în mână şi nu îmi dădusem seama când am umplut două pagini de cuvinte şi idei. Gândurile mi-au fost deranjate de picăturile de ploaie care loveau parbrizul aleator. Nici ele nu erau hotărâte dacă să cadă sau nu. Aş fi spus că şi ele admirau peisajul. Am mai mers noi vreo jumătate de oră şi ni se făcuse foame. Eu tânjeam după o ciorbă, iar prietenul meu voia carne, în orice formă gătită. Imediat am ajuns la Sighişoara. Locul unde încă se mai dau lupte cavalereşti pe străzile cetăţii. Sau aşa credeam eu. Ghinionul meu a fost că nu am nimerit în sezonul festivalului. Momentan uitasem de foame şi am trecut la plimbări prin cetate, tunel şi biserica fortificată. Poze, poze şi iar poze.

11165278_10152718887666612_6079490086957098016_n11295813_10152718884891612_5506143578791481963_n11041145_10152718887806612_4716925741452216145_n

10382834_10152718886271612_573323591491990278_n

11205075_10152718886026612_4888463392418735107_n

În sfârșit, ne-am oprit la o terasă să mâncăm. Între timp, începuse și ploaia să fie mai hotărâtă. Avusese suficient timp să viziteze împrejurimile și acum gonea vizitatorii în localuri sau mini-muzee.

VacanteSpeciale.ro2_ Noi am stat liniștiți până a trecut ploicica curioasă și apoi am luat-o iar la pas până deasupra orașului, la propriu.

10649951_10152718886336612_3536543923853885236_n

Priveliştea era minunată, aerul curăţat de gânduri obosite iar oxigenul se juca energic în creieraşele noastre. Şi cum a fi om se recunoaşte după greşelile pe care le faci, am demonstrat şi noi că facem parte din aceeaşi categorie. Fiind îndrăgostiţi de natură, dar şi unul de celălalt, nu ne-am luat puncte de reper pentru parcarea maşinii. Şi dăi şi caută în stânga şi-n dreapta, în susul şi în josul cetăţii. Dacă plimbarea ne-a luat cam o oră jumate, la căutatul maşinii ne-au trebuit cam dublu. Avantajul nostru era faptul că nu aveam oră stabilită pentru sosirea la Târgu Mureş. Şi am plecat şi din Sighişoara cu câteva cuvinte pe carneţel. Drumul până la destinaţie, ne-a mai luat cam două ore. Începuse să se însereze iar intrarea în oraş a fost puţin problematică datorită lucrărilor locale.

.

11207292_10152719036351612_5486029281996559032_n

     Ca aspect şi atmosferă, Târgu-Mures m-a şocat. Nu îmi imaginam că unii oameni aleg de bună voie să locuiască în această zonă. Şi iar mi-am notat în carneţel cuvinte precum "fum", "smog", "furnale" şi "viaţă toxică". Predarea maşinii şi primirea la schimb a celei noi, a durat 5 minute cu indulgenţă. Ne-am bucurat să aflăm că are rezervorul plin, astfel nu mai eram nevoiţi să căutăm pe drum o benzinărie care are colaborare cu firma X, posesoarea maşinii. Drumul de întoarcere pentru mine s-a rupt la aproximativ o oră de la plecarea din Târgu-Mureș. Gândurile şi ideile din carneţel jucau o "braşoveancă" cu schimb de perechi de mi-au zăpăcit ochii. Dom' şofer, mi-a spus când am ajuns la poarta casei că am prins puţin curaj la sforăit la un moment dat. Aşa o fi... nu am de unde să ştiu. Pozele sunt din arhiva personală.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

">București- Târgu Mureș și retur
     Suntem tineri, cu idei şi bani puţini. Suntem oameni muncitori, cu ceva şcoală, dar cu netul activat mereu. De acolo citim presa, aflăm de ofertele la haine, de piesele de teatru, rezervări la mare şi de ce nu la scule electrice. Firma care ne-a sărit în evidenţă, mie datorită culorii albastre pe care o ador iar lui Cristi datorită calităţii şi renumelui, a fost GTools. Iar faptul că puteam plăti sculele în 4 rate fixe, a fost minunat pentru noi. UntitledCristi imediat şi-a ales 4 dintre cele mai utile unelte în casă şi a început să îmi deseneze diverse planuri pentru mansarda noastră. Mansarda ce se află în casa socrilor.

     Prima dată a început cu scările. Având în vedere că mansarda era de fapt vechiul pod al casei renovat şi cu tavanul înălţat, acum aveam nişte trepte mai mari şi mai estetice. Pe acestea le-a îmbrăcat în lemn masiv, tăiat cu Fierastraul pentru decupat. Spațiul rămas de la scări la interior, către geam l-a aranjat precum o bibliotecă. Dupa tăieturile după măsurile muuuult prea precise pentru mine, a folosit un șlefuitor alternativ cu vibrații și bineînțeles mașina de înșurubat și găurit pe acumulatori. A fost chiar distractiv cu cele două acumulatoare.51 La finalul proiectului cu scările, mie mi-a revenit sarcina de a alege culoare potrivită și de a da cu aspiratorul, care normal era tot de la scule GTools.

     După această primă încercare, Cristi a vrut să îmi facă un colţişor de rai numai pentru mine în mansardă. Ideea am apreciat-o imediat şi l-am răsplătit cu o farfurie plină vârf de cartofi prăjiţi, cu ouă ochiuri de gâscă şi cu caşcaval afumat ras pe deasupra care este mâncarea lui preferată. Dar pentru a-mi face colţişorul meu, era nevoie ca mai întâi să delimiteze spaţiul, să taie grinzile, să decupeze locurile pentru geamuri, să tragă curent, apă şi gaze. Norocul nostru a fost că ne-au ajutat şi prietenii, curioşi şi ei de noile scule luate. Din momentul când puneau mâna pe ele, nici că le mai dădeau drumul. Unul tăia de zor lemn în stânga şi-n dreapta, altul decupa pentru prize şi doze, altul îmbina iar ultimul fugea cu aspiratorul după ei, să nu cumva să îi scape o particulă de praf. A fost o veselie generală, iar eu m-am amuzat copios, făcându-le poze. Agitaţia a durat cam două săptămâni, de dimineața până la ora 18, până cădeau lati toţi, cu sculele în braţe. A fost amuzant să îl fotografiez pe Ducu dormind cu capul pe peria de la aspirator. Îl şi auzeam cum visa cu voce tare la drujba, la motofierăstrăul şi polizorul unghiular.

     După terminarea compartimentării mansardei, Cristi nu m-a mai lăsat sa intru în camera  specială până nu termină surpriza. Am vazut în primă fază că a cărat burete, lemn masiv, vopsea și pensule. Abia după două zile am putut să urc. 127359-1Camera avea pat, un geam mare şi luminos, iar în colţ apăruse micul meu colț de rai. O mică bibliotecă formată din câteva policioare, cu cărţi pe care ştia că mi le doresc, dar şi un leagăn cum vezi numai în filme. Bucuria mea a fost foarte mare. Cu puțin timp, imaginaţie, prieteni şi scule bune, poţi realiza micul tău colț de rai, acolo unde vrei tu.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

">Mansarda noastră
     Imaginaţia copiilor este mare. Pentru ei, toate obiectele întâlnite în casă sunt jucării cu alt nume, formă, culoare. Şi Andrei al meu a început să îmi vorbească de câteva zile despre noua lui prietenă SURsa. Cum că ar fi "obosită" şi "îmbătrânită". Nu ştiu exact ce cunoştinţe are Andreiuțul meu despre componentele calculatorului, doar are 9 ani. Ba chiar mi-a venit şi cu afiş.

logo_marketonline_mic1

 Spunea că l-a găsit în imprimantă. Acestea erau vorbele Biancăi, în timp ce îşi bea cafeaua cu prietena ei din copilărie. Amândouă se ocupau de imaginea unei firme de jucării. Dar să începem cu începutul. Acasă la Bianca şi Andrei, unde mami are un calculator la care îi mai pune din când în când desene şi filme. Ce-i drept, calculatorul este destul de folosit şi vechi, de când Andreiutu abia învăţa să vorbească. A crescut cu el în casă, iar de când merge la şcoală, avea voie să îl folosească mai des. Mami chiar i l-a dat în cameră după ce a luat coroniţă în clasa a-II-a. De obicei, după băiţa de seară, Andrei adoarme destul de repede. Aşa a făcut şi în seara trecută. A adormit, dar s-a trezit peste noapte, când mami a vrut să umble la calculator. Mai avea ceva de terminat pentru serviciu. Deşi nu a făcut multă gălăgie, calculatorul parcă tușea. Nu voia să pornească. După câteva încercări, mami a plecat. La puţin timp după, Andrei a auzit şuşoteli. La început, a crezut că mami vorbeşte cu cineva. Apoi, a auzit şi foşnet. Venea din direcţia calculatorului. În cameră nu era beznă totală pentru că avea o lampă de veghe în formă de steluţă, primită cadou de ziua lui. Lumina ei era suficientă încât să vadă cum unitatea calculatorului îşi dădu carcasa la o parte şi piesele au început să coboare ţinându-se de diverse cabluri de conectare. Prima care cobora, era SURsa. Părea palidă şi abia vorbea. După ea, urma procesorul, hardul, rammii, placa video şi placa de sunet. Toate se adunaseră în jurul SURsei. Rammii, care erau ca un fel de lecitină a procesorului, vorbiră primii: - SURsa, eşti cea mai bătrână şi mai înţeleaptă dintre noi, dar cu toţii ne dăm seama că ai obosit. Noi fără tine nu putem să funcţionăm ca şi un întreg. Tu eşti inima noastră, care ne pompezi energie. Ai nevoie urgent de un transplant “Fortron”. Hardul îşi aminti ceva şi se băgă şi el în discuţie. El era stomacul calculatorului unde se stocau toate informaţiile primite şi trimise. - Îmi amintesc că Bianca a primit pe mail o ofertă de  “surse FSP”  și chiar a intrat pe “Magazin online surse”  pentru a se informa. Aveau la “reduceri componente” . -Eu aud cum toţi îţi vrem binele, spuse placa de sunet. Nu mai fi încăpăţânată şi cere autor. Nu se supără nimeni dacă tu îţi iei concediu de refacere sau te pensionezi. Poţi încerca varianta secţiei de urgențe primiri surse, sau poţi să te duci în lumea celor drepţi, să te odihneşti definitiv şi să îţi donezi aliajele pentru reciclarea cea de toate zilele. - Avem nevoie urgent de un transplant de sursă, spuse şi placa video. Cu toţii vedem cât de SURĂ eşti. Lasă orgoliul deoparte şi fă ceva! SURsa, îşi dădu seama că toţi colegii ei de carcasă aveau dreptate. Îi mai rugă totodată să mai funcţioneze cu ea câteva zile, până îşi va face curaj să ceară ajutor. Toată lumea a fost de acord. Piesele se scuturară şi intrară la locul lor în carcasă. Andreiuțu ascultase toată întâmplarea şi adormi amuzat. A doua zi, nu îi spuse nimic mamei, pentru că uitase. A avut impresia că totul fusese un vis. A doua noapte, iar a fost trezit de foşnetul carcasei de calculator. Dar, de această dată, cobora doar SURsa. Se apropie de patul său şi îl întrebă direct: - Vrei să fi prietenul meu pentru câteva zile? Andrei, nedumerit, făcu ochii mari şi dădu din cap. - Bine. Atunci ascultă la mine. Am văzut că îţi place mult acest calculator şi îl foloseşti cu drag. În fiecare seară o să îţi povestesc importanța fiecărei piese din el. O să încep cu Hardul, apoi cu Rammi, Procesorul, Placa Video, Placa de sunet iar la final despre mine, SURsa. Copilul ascultă cuminte, ca o poveste de "Noapte-bună". După ce se terminară serile de poveste cu amica lui SURsa, găsi în imprimantă o ofertă pe care i-o duse mamei şi îi povesti că are un nouă prietenă de poveşti şi că aceasta se numeşte SURsa. Chiar o rugă să o vindece sau să o ducă la reciclat în cazul în care nu mai putea fi resuscitată. Bianca rămase surprinsă de informaţiile noi pe care le aflase Andreiuțu şi îşi propuse să îşi sune prietena să o invite la calea. Poate aşa se lămurea şi ea ce este cu SURsa asta.

Acest articol este scris pentru SuperBlog 2015.

">Cu SURsa la control
     Dumnezeu îi ajută pe cei care au sufletul bun. Pe cei care, fără motiv, au şters o lacrimă de pe faţa unei persoane necunoscute sau care s-au rugat pentru băbuţa care îşi ducea nepoţeii în parc. Sau... chiar nu ştiu ce am făcut pe lumea asta de am primit un cadou atât de frumos: ocazia de a-mi organiza nunta la  restaurant Good Old Times din cadrul hotelului Golden Tulip Times. Bucuria a fost şi mai mare pentru rudele din străinătate pentru că hotelul le-a oferit cazare. Chiar şi nouă, mirilor ne-au oferit o cameră pentru noaptea nunţii. Dar cum românaşului îi stă bine cu hora, sârba şi paharul de vin în mână, abia a doua zi am căzut laţi în patul matrimonial superb.

     Cum ne-am gândit mult la rudele din străinătăţi, am ales acele bucate tradiţionale pe care bucătarul a reuşit să ni le prepare ca la bunica acasă, dar totuşi dându-le un aspect arhitectural modern. Vinul l-am primit cadou de la bunica din Vaslui. 12047172_10153708553810561_642325336665005884_n 12088245_10153708553790561_5030415310373296508_n Good-Old-Times-Gallery-3-1024x682

     Când ea a intrat în restaurant, a avut impresia că este într-un palat. Eleganța decoraţiunilor şi simplitatea florilor, îţi dădeau impresia că te afli la festivalul florilor de primăvară. Coloritul lor şi parfumul relaxant, ne-au făcut pe toţi să ne simţim ca în mijlocul naturii. Doar stewarzii de patru stele au reușit ne mai trezească din reveria noastră. Servirea promptă a fost ireproşabilă. Mesele organizate în format „cabaret” cu capacitatea de 75 persoane, au fost exact ceea ce am avut nevoie. Datorită tehnologiei, am reuşit să arătăm în timp real rudelor de la distanţă, dar şi potenţialilor clienţi, cum arată nunta noastră de flori. Ne-am bucurat foarte mult şi de lumina naturală a localului. Razele care cădeau peste buchetele de flori, făceau toboganuri de curcubeie, ce aduceau zâmbete pe fețele tuturor. Cum eu sunt fricoasă când vine vorba de foc, artificii, petarde, am ales ca dansul de deschidere al nostru, să fie colorat cu luminiţe de laser şi cu steluţe aurii şi argintii aruncate de copilaşii veniți cu familia şi prietenii. Noi dansam pe melodia "Eşti mireasa vieţii mele" iar ei ţopăiau bucuroşi că pot face "mizerie" fără să îi certe mami şi buni. După dansul fără oprire, după masa copioasă şi rochia făcută franjuri de copilaşii care dansau cât mai apropiat de mine, am ajuns şi noi în camera oferită de hotel. Totul arăta atât de minunat, încât nu ne venea să atingem nimic. Ne-am luat în braţe, ne-am sărutat şi ne-am aşezat în mijlocul camerei, aşa cum făceam la noi acasă. Andrei, cel cu care am ales să îmi împart viaţa, mi-a luat bărbia în palmele lui şi mi-a spus cu cea mai mare sinceritate pe care am auzit-o vreodată: " Bună dimineaţa scumpa mea soţie! Sper să rămâi mereu la fel!"

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

">Nuntă cu steluțe și luminițe
     După ce Toni şi Toni Jr. au făcut cunoscută brânza şi caşcavalul Delaco întregii omeniri de pe Pământ, după ce au rămas fără replici de agăţat doamne şi domnişoare, au decis să îşi ia un mic concediu în localitatea Bânzești din judeţul Mulgești. DELACO Aici, toate drumurile erau din şvaiţer de cea mai bună calitate, lucru recunoscut de Fritz Hosendorf, consul onorific şi mare fan brânză, din cantonul Graubünden.

TNT_drum_svaiter

     Într-o zi, când stăteau ei la gura sobei şi pregăteau o mămăligă pentru brânza pufoasă, încercau să găsească şi noi orizonturi de cucerit cu Delaco. Toni Jr îşi turti nasul de geamul aburit apoi începu să deseneze nori pufoşi şi nave spaţiale. Imediat îi veni ideea de a pleca printre nori să caute alte locuri unde ar putea face cunoscută brânza lor. Îi spuse şi seniorului ideea că şi începură amândoi să strige "Fan Brânză până dincolo de nori!" Au luat imediat legătura cu NASAaișitubrânză şi au început să discute despre proiectul de călătorit în spaţiul cosmic în vederea popularizării brânzei şi pe alte meleaguri decât cele pământene.

     Discutia a fost productivă și în cel mai scurt timp,rocketship-006 după o pregătire temeinică a noilor cosmonauți, Toni si Toni Jr. au plecat ca să cucerească cerul.

     Și au umblat în sus și în jos, la stânga și la dreapta, lonely-planet.enpână au găsit o mică planetă care parcă îi căuta și ea, plictisită de singurătatea ei în cosmos. Ba chiar i-a invitat să aterizeze pe suprafața ei. 2520995834_f2afe91e73

     Acolo văzură prima creatură care părea numai bună de a face cunoștință cu brânzica lor. premiul-2-delaco2Luară şi coşul cu bunătăţi, doar-doar de o găsi ceva pe placul ei şi să le devină fan brânza. După aterizarea pe planetă şi saluturile protocolare, cosmonauţii noştri au fost surprinşi de capacitatea vizuală a gazdei care a reuşit să vadă tot ce era în coş până să dea mâna în salutul galactic. Zâmbetul evident nu îi dispăru nici după ce a fost servit cu Brânza fondue, Schabziger, Caşcaval, Byaslag, Brânza pufoasă ori Halloumi sau Cottage. După o masă aşa copioasă, gazda tot bolborosea pe limba sa, apoi s-a oprit şi a spus că este "Brânză pământeană, după care Cometele şi Asteroizii întorc capul în Cosmos!" După o masă așa copioasă, gazda tot bolborosea pe limba sa, apoi s-a oprit și a spus că este "Brânză pământeană, dupa care Cometele și Asteroizii întorc capul în Cosmos!"cosmic-planets-cartoon-vector6 Sau și mai bine: "Este brânza pufoasă pentru care planetele ar face coadă dupa Soare pentru a primi o porție!"

     Mare a fost bucuria celor doi Toni când au văzut noul lor fan brânză. Au făcut chiar o întâlnire cu consiliul local de pe planetă şi au stabilit schimburi de mărfuri şi experienţă. Chiar au primit promisiuni de vizită la ei acasă în Localitatea Brânzești, Judeţul Mulgești.

Articol scris pentru SuperBlog 2015.

">Cu Delaco prin galaxie
     Maria, Carmen şi Idalina, stăteau la gura sobei într-o zi de 10 ianuarie. Afară viscolul troienea zăpada şi te îngrozeai la gândul de a fi nevoit să ieşi afară din casă dacă nu era imperios necesar. Maria, femeie obişnuită cu viaţa la ţară, era pregătită cu toate cele trebuincioase pe o astfel de vreme. Soţul o părăsise în floarea vârstei, când Carmen era încă copilă.

     Idalina, tot întindea capul spre geam, să vadă spectacolul naturii şi desenele abstracte desenate de ger pe geamul ferestrei.cana-inimioare-mari-si-mici-ahsZD

     Ea are 12 ani şi era prima vacanţă de iarnă în care a rămas blocată la bunica la ţară. Era tare bucuroasă că era răsfăţată cu muuult lapte cu griș turnat în căni amuzante. Adora inimioarele și de aceea bunica îi comandase de pe Facebook ultima cană. lDar și bunica și mami aveau căni personalizate, nişte căni pictate manual. Prinseră gustul cănilor deosebite de la Pricop, cel ce fusese odată căpetenia casei.

     Din vuietul ce se auzea pe geam, bunica începu să fredoneze un cântec ce le făcu pe toate trei să îşi amintească de copilărie. https://www.youtube.com/watch?v=sgKoejZ7cqQ

     La sfârşitul cântecului, Idalina le propuse să iasă afară să facă un om de zăpadă, măcar la uşa casei. Şi Maria şi Carmen, mai luară o gură din conţinutul cănii lor şi au început să se îmbrace gros așa ca pentru vremea de afară. Înainte să iasă pe uşă, bunica mai turnă în cana sa licoarea iernii, un vin roşu dulceag, cules din via proprie şi aromat cu mere şi portocale aduse de Carmen şi Idalina. Luă cana aburindă afară şi o acoperi cu o farfuriuţă şi cu un fular. Cu mănuşile în mâini, toate trei începură să facă câte un bulgăre de zăpadă. La final, după ce reuşiră să aşeze cei trei bulgări mari de zăpadă unul peste celălalt, buni luă fularul de pe cana de vin şi îl puse la gâtul omului de zăpadă. Idalina îi puse farfurioara pe cap acestuia iar Carmen îi agăță cana sa de vin în mătura ce îi servea drept mână. Începură toate să râdă copios şi se îmbujorară numaidecât. Se scuturară temeinic de zăpadă şi intrară în casă. După ce Carmen şi Idalina se dezbrăcară de hainele umede, buni observă că îi lipseşte cana ei şi se întoarse pe prispa casei să o recupereze. Era ultimul cadou primit de la soţul ei, Pricop ce fusese meşter olar, specializat în căni pictate.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

">3 căni