Nu ştiu dacă aţi auzit de pauză de la citit prin schimbarea genului literar. Asta am făcut eu recent. Deşi citeam un autor român ce îmi este tare drag, am simţit că rămân cumva blocată în povestea cărţii.
Paginile numeroase şi multele descrieri m-au făcut să mă simt ca într-o pădure în care lianele au pus crenguţa pe mine. Simţeam nevoie de ceva libertate şi am căutat în cele câteva zeci de cărţi încă necitite ceva subţire şi relaxant. 😛
Am decis să plec puţin de la Eliade şi culegerea India către Eric-Emmanuel Schmitt şi a lui carte “Domnul Ibrahim şi florile din Coran”.
Franţa descrisă în mica cărţulie îmi pare mai degrabă un bulevard german cu vitrine roşii.
Povestea cărţii se centrează pe viaţă unui băieţel ce a fost greu încercat. Părăsit de către mamă la scurt timp după naştere şi folosit de către tată precum un servitor în casă. Viaţa puştiului devine mai interesantă în momentul când domnul Ibrahim începe să comunice cu el.
La început o propoziţie pe vizită în magazin. Apoi… se leagă o prietenie interesantă în care “arabul” nu este deranjat că este furat de către copil, iar copilul aplică trucurile recomandate de către domnul Ibrahim pentru a reduce costurile cheltuielilor în casă.
O situaţie tragică îl determină pe băiat să îl întrebe pe “arab” dacă doreşte să îl adopte. Răspunsul surprinzător de plăcut este ca o renaştere pentru băiat. Acesta începe să simtă ce înseamnă implicarea unui părinte.
Dacă doriţi să vedeţi cum îşi hrănea copilul tatăl biologic cu conserve de pisici, ce anume a făcut “arabul” pentru băiat şi cum s-a purtat copilul când mama biologică a venit să îl caute, răspunsul îl găsiţi în paginile cărţii “Domnul Ibrahim şi florile din Coran”.
Atenţie, acesta este un link de afiliere. Deci este posibil să contribui la următoarea mea comandă de cărţi prin orice cumpărătură făcută accesând link-ul de mai sus. În consecinţă îţi mulţumesc 🙂
