Sau cum am aflat, după ani de nopți nedormite, știința adevărată a somnului.
Nu sunt expert în somn, dar știu ce înseamnă să-l cauți printre gânduri. Așa că recomandările mele vin din încercări, nu din manual.
Dorm puțin. Nu pentru că nu aș fi obosită, ci pentru că ziua mea are mereu o listă de lucruri neterminate. Somnul a devenit, fără să-mi dau seama, o opțiune de lux.
Anii insomniei
Somnul bun se poate pierde. Eu l-am pierdut pe al meu fix când am crezut că știu cum să dorm bine, chiar dacă încă împărțeam patul cu mama. Lipsa spațiului își spunea cuvântul, însă somnul l-am pierdut, din păcate, din cauza mamei.
Știu că sună urât să spun că mama este o cauză, dar suferințele ei, boala și efectele, m-au făcut să trec peste noapte de la adolescenta care era vegheată, la adultul care are grijă de mama sa noaptea.
Nopțile petrecute în acel salon de groază de la etajul 11 (cred, timpul a șters vag această informație), urmărind cu atenție ca mama să nu își facă singură rău, mi-au transformat nopțile în zile fără de sfârșit.
Pe moment mi-a fost greu să înțeleg că un om operat la cap are funcția neurologică alterată și mișcări ale mâinilor și picioarelor inconștiente. Aceste mișcări pot dăuna perfuziilor sau altor aparaturi conectate cu corpul.
Primul dintre motivele pentru care am început să nu mă mai odihnesc noaptea era imaginea mamei conectată la oxigen, iar eu verificam des dacă ea mai respiră.
Un alt motiv era faptul că ea își dereglase funcțiile corpului, iar noaptea îi devenise zi. Momentele de masă pe la orele 1-2 noaptea îmi erau greu de înțeles, dar ascultam mecanic recomandarea asistentelor:
„Dacă îi este foame, dă-i să mănânce!”.
Și chinuie-te, deja obosită după orele de liceu, să hrănești o persoană ce are ochii umflați și pleoapele lipite în urma a două operații la cap. Mă străduiam să ascult fiecare respirație, să o cataloghez ca bună, rea sau diferită, pentru a putea sesiza personalul medical. Și incidente au fost… Am menționat vârsta fragedă de 16 ani? Acest chin a durat luni de zile. Suficient cât să mi se seteze, nedorit, o altă oră de somn.
Pe la 27-28 de ani urlau hormonii în mine că doreau să devin mamă. Mintea mea nu era în stare să gândească cu cine, ce relație, cum îl cresc pe copil. Aveam un loc de muncă unde șeful profita de faptul că nu eram într-o relație și mă ținea la muncă zi-lumină. Norocul a făcut ca tot acolo să-mi cunosc și viitorul soț. Mi-am dat demisia după câteva gesturi necugetate ale fostului șef.
Dacă atunci el râdea de mine pentru că îmi doream copii, acum eu mustăcesc la 11 ani distanță: eu am doi copii, el trei, mai mici decât ai mei.
Experiența de mamă a venit ca un uragan. Sarcina a fost mereu ca un ou cu surprise. Mai ales că nu găseai informație empatică pentru o femeie însărcinată cu gemeni/tripleți/penteți (asta este o glumă a soțului legată de cifra cinci).
Am avut noroc de un medic bun și meticulos care mi-a urmărit sarcina de la 22 de săptămâni. Însă, fiecare atenționare a lui mă făcea să nu dorm de la o ecografie la alta.
Eram conștientă că nu puteam influența complicațiile sarcinii. Cu atât mai puțin cele ale unei sarcini gemelare. Noaptea trăiam într-o stare de semi-conștiență. Nu îmi venea nici măcar să mă mișc, ca să nu-i strivesc cumva. Ei oricum erau înghesuiți printre organe.
Vestea că unul dintre bebeluși are dublă circulară de cordon ombilical m-a panicat foarte tare. Medicul îmi recomanda repaus și revenire la un control după X timp. Somn? Nema’, „nem tu dom” și alte variațiuni pe acest sens. Știam că eu nu pot influența nimic, nici medicul. Singurul care putea să facă ceva era fix bebelușul nenăscut. Așteptarea era cruntă între astfel de notificări medicale.
Nașterea a venit fix într-un moment când nu mă așteptam. Avusesem o situație de criză cu aproximativ două săptămâni în urmă și mă internasem în spital. Ziua când am născut era programată ca ziua externării mele.
Prematuritatea, note de 6 și 7 la naștere dar și faptul că ai mei copii erau la Terapie Intensivă Neonatologie iarăși mi-au stricat somnul.
O veste precum cea primită de mine, cum că unul dintre copii a avut hemoragie intracraniană la naștere, m-a șocat de tot. Nu mă simțeam în stare să o iau de la capăt cu îngrijirile unei ființe care nu ar putea să aibă grijă de ea însăși la un moment dat. Știind ce a pățit mama, jur că mi-a trecut prin minte să mă omor, numai să nu văd cum mi se chinuie copilul o viață întreagă. Totuși, îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru acțiunea Sa, iar astăzi am un copil sănătos, dar hiperactiv. Mega, hiper, extra activ. Bine, și frate-său este tot același aluat 😀
Acele momente de vizită la Terapie Intensivă Neonatologie sunt demoralizante pentru orice ființă sănătoasă la cap. Deși auzeam des că ai mei copii sunt recuperabili și posibil fără sechele, drumul meu fizic până la ei era crunt. Trecusem printr-o cezarină complicată dar și trecerea pe lângă alte incubatoare pline cu bebeluși în diferite situații complexe, complicate, critice, mă epuiza.
Ca o ironie, acele femei însărcinate grijulii, care ascultă în literă de lege ce spune medicul, au copii bolnăviori, iar cele ce abuzează de viciile vieții și au sărit somnuri, au copii sănătoși. Oare cum pot dormi acele femei după ce fumează un pachet de țigări pe zi, consumă energizante și destul de des alcool? Cum?
Opt zile după TIN am primit copiii în salon. Mereu eram în picioare lângă pătuțul lor, să-i verific la respirație. După 48 de ore de nesomn am picat lată. Am fost trezită de o asistentă pentru că plângeau copiii. M-am simțit prost pentru că mi-am permis să adorm în timp ce copiii aveau nevoie de mine.
Știi ce este cel mai greu ca mamă? Să te externezi din spital și să fii ore în șir singură acasă până vine soțul. Alte rude care să mă ajute nu aveam. Ba mai mult, la câteva zile după externare am avut și un episod în care copiii s-au înfundat în nas. Am chemat salvarea. M-am simțit cea mai rea mamă și iar am trecut la nopți nedormite pentru a le supraveghea respirația peste noapte.
Nu știu când au trecut anii și a venit pandemia. Fix atunci soțul meu și-a schimbat locul de muncă, trecând în zona de construcții.
Voi știți că sunt companii care lucrează chiar și în trei schimburi? Eu nu am știut până ce soțul meu a început să lucreze în ture de noapte.
El la muncă, în plină pandemie, în preajma a zeci de alte persoane necunoscute. Eu acasă, în pat, încercând să dorm. Nu reușeam. Îmi lipsea omul meu și liniștea că este sănătos, că nu ne aduce acasă temuta boală.
Acasă o aveam și pe mama, cea care avea diferite manifestări, dar cărora eu nu le știam numele încă. Ocazional vorbea în somn, lucru care clar mă trezea. Asta pentru că țineam în permanență ușile deschise să aud tot: copiii, mama, dar și soțul care venea de la muncă din nu știu ce tură.
Ce era terifiant era faptul că mama vorbea cu toți morții din neam. Îi întreba vrute și nevrute. Eu am crezut că vorbește în somn. Uneori o strigam când conversațiile ei păreau ciudate rău.
După aproximativ un an am decis, în familie, să o duc la cămin. Vina că este printre străini și nu știu cât de bine este îngrijită mi-a bântuit nopțile mult timp.
A trecut și asta, apoi au apărut drumurile lungi pentru soț, de 5-600 de kilometri prin țară. Noua firmă la care a plecat avea nevoie de el în diferite locații, precum Arad, Timișoara sau Oradea. Dar cum avea nevoie de el? Să ajungă măcar pe la jumătatea programului de muncă în noul oraș. Asta însemna să plece omul meu la 3-4 dimineața, ca să mai prindă câteva ore de muncă la sosire. Și pleca omul meu. Dar nu mai puteam să mă simt bine și să dorm mai departe când el este pe drum cu noaptea în cap.
Să mai spun de serpentine? Da, le știu, pentru că ulterior am făcut drumurile cu toții, ca familie, în vacanțele copiilor. El la muncă, noi să-l așteptăm la cazare cu o masă caldă.
Când somnul devine încredere
După toate acestea, am învățat că somnul nu e doar un obicei, e o încredere. Iar eu, ani la rând, n-am mai știut cum să am încredere că totul e bine ca să pot adormi.
Somnul meu este ușor de deranjat. Eu nu fac parte din cei care se pot detașa de toate când vine timpul să se culce. Pentru cei ca mine este necesară o educare în acest sens. Pentru noi, cei nu certați cu somnul, ci incapabili să ni-l permitem, avem nevoie de ajutor în a înțelege această știință a somnului.
Ce am învățat din știința somnului
Astfel am descoperit platforma EuDormBine.ro și ideea că somnul are piloni clari: RMMR ▶️ Rutina, Mișcare, Mediul, Relaxarea.
Până să ascult primul episod din Podcastul Eu Dorm Bine, unde invitata a fost doamna doctor Oana Stan, nu am știut că somnul este un fenomen neurologic și nici că, în țara noastră, primii specialiști care au cercetat somnul au fost medicii pneumologi. Apropo, vă invit să ascultați cu mare atenție acest podcast.
Eu am făcut și testul despre somn din platfomă, ocazie cu care am observat câți factori îmi pot strica calitatea somnului: oboseala, frigul, căldura, zgomotul, durerea, medicamentele, afecțiuni medicale, nevoia de a merge la toaletă noaptea, obiceiurile dinainte de culcare, camera și patul în care dorm, dar și multe, multe altele. Te îndemn și pe tine să faci testul pentru a afla care este scorul somnului tău.
Din ce am citit pe site, am observat că rutina are un loc important. Acum, ca o ironie, mi-am învățat pisicile la rutina de somn. Când văd că mă strâng cu copiii și cu o carte în brațe, ele înțeleg că este ora de somn și vin să se cuibărească între noi. Și suntem o formulă drăguță de trei persoane cu trei pisici.
Mi-a trebuit să ajung la 39 de ani ca să înțeleg că, pentru mine și probabil și pentru mulți alți oameni, somnul nu este despre saltea, patul de 1,6/2 m sau casa prea mică, ci despre un cumul de forțe mici care contribuie la o odihnă calitativă.
Aerul, textura lenjeriei de pat, pijamaua, pătura sau perna sunt acele mici plusuri care cresc efectiv calitatea unui somn odihnitor. Pe scurt, numit microclimatul din pat.
Aici o contribuție importantă o aduc produsele din lână merinos organică Confort Merino și bumbac organic, care susțin termoreglarea naturală, respirabilitatea și confortul unui somn sănătos.
Pentru cei ce nu au înțeles ce am scris, voi detalia acum.
Termoreglarea naturală este una dintre cele mai importante calități ale lânii. O lână deosebită este Lâna Confort Merino, ce are o structură unică a fibrelor, ce permite aerului să circule și să elimine excesul de căldură și umiditate, indiferent de fluctuațiile de temperatură. Termoreglarea naturală ajută la menținerea unui microclimat constant, ceea ce susține un somn mai odihnitor, fără senzația de prea cald sau prea rece.
Absorbția umidității, sau procesul higroscopic, înseamnă că lâna poate absorbi umezeala fără a se simți udă. De fapt, lâna Merino poate absorbi până la 30% din greutatea sa în apă fără a deveni saturată. Această proprietate contribuie la un somn sănătos și confortabil, pentru că pielea rămâne uscată, iar temperatura corpului se menține echilibrată pe toată durata nopții.
Proprietățile antibacteriene ale lânii sunt naturale datorită lanolinei, o substanță prezentă în mod natural în fibrele de lână. Aceasta inhibă dezvoltarea bacteriilor și a acarienilor, contribuind la un mediu de somn mai sănătos și la prevenirea mirosurilor neplăcute. De asemenea, contribuie la un microclimat de somn curat și sigur, ceea ce ajută persoanele sensibile să se odihnească mai bine, noapte după noapte.
Pentru persoanele cu piele sensibilă sau alergii, lâna și pilotele Confort Merino este o alegere excelentă, pentru că este hipoalergenică. Este blândă cu pielea și, datorită proprietăților sale naturale de respingere a prafului și a acarienilor, reduce riscul de reacții alergice. Este o alegere excelentă care susține un somn liniștit și sigur chiar și pentru cei cu piele sensibilă.
Încă din copilărie știu că lâna este un material durabil și sustenabil. Nu pot uita verile când bunica îmi arăta teancul mereu crescând de plăpumi pe care ar trebui să le primim ca zestre noi, fetele. Acum am 39 de ani, iar plăpumile sunt tot acolo, în satul Vinderei. Niciodată nu am găsit o metodă de a lua tot ce îmi pregătise bunica mie și surorii mele. Rău am făcut, pentru că lâna este biodegradabilă și regenerabilă, ceea ce înseamnă că utilizarea lânii ajută la reducerea impactului asupra mediului. Iar faptul că plapuma este Fabricată în România din materiale naturale susține un stil de viață echilibrat și un somn mai conștient, în armonie cu natura.
Uneori, insomnia nu vine dintr-o ceașcă prea plină de cafea, ci dintr-o inimă prea plină de griji. Eu am învățat că somnul nu e lene, ci o formă de respect față de tine.
Într-o seară, am înlocuit lenjeria obișnuită cu una din bumbac organic, primită cândva cadou (posibil la cununia civilă) și păstrată „pentru o ocazie specială”. Nu mă așteptam să simt vreo diferență, dar imediat ce m-am așezat, parcă pielea mea a recunoscut ceva familiar, o senzație de calm, de simplu și curat. Țesătura moale m-a făcut să simt, în sfârșit, că patul nu mai era doar un loc unde încerc să adorm, ci un spațiu care mă primea. A fost o liniște blândă, ca o promisiune că pot, în sfârșit, să mă odihnesc.
De-a lungul timpului, teama de a pierde pe cei dragi în timpul somnului lor mi-a alertat creierul și mi-a decretat ca eu să dorm puțin. Sunt conștientă de acest „program” prost setat și mă lupt cu mine însămi spre reparare.
Târziu în noapte, când toți dorm, inclusiv cele trei pisici, eu fac exerciții de respirație conștientă.
Îmi dau voie să mă relaxes. Mă gândesc la un lucru bun, o acțiune pe care am făcut-o în acea zi și mă bucur de ea. La început îl văd ca pe un lucru mic. O imagine punctiformă. Încerc să-l cresc ca dimensiune și să mă gândesc că, odată crescut, el ajută și alte persoane în afara casei mele. Acest gând îmi dă o senzație plăcută și simt cum umerii mi se relaxează, iar somnul îmi dă târcoale ca mici adieri.
Pe cât posibil, încerc să setez diferite rutine, în funcție de programul din acea zi. Copiii au 3 zile de antrenamente de rugby si uneori meciuri in weekend. Tare mult aș vrea să funcționez precum copiii mei, să vin ca o pisicuță în brațele unei persoane dragi, de preferat mama, și să mă las învăluită de îmbrățișările ei. Cinci minute le trebuie copiilor mei ca să se moleșească și să nu se mai dea plecați din brațe. Al lor căscat mă face să cred că îl am pe Moș Ene în brațe și în sărutările de noapte bună.
Ritualul meu de seară
Pentru mine, o rutină care mă ajută să mă relaxez sunt filmele de la postul Diva, acelea de tip filme de iarnă, cu familii, copii, bucurie, mese împreună. Uneori mai citesc 2-3 pagini până mă obosesc suficient. De, încă mai cred că numai foarte obosită am dreptul să dorm. Încă lucrez la asta! Mă tratez, pentru început, cu un mic ritual de îngrijire facială seară de seară.
RUTINA DE SEARĂ – Practică, personală, aplicabilă
Ritualul meu pentru somn, inspirat din RMMR „Eu Dorm Bine”, arată de cele mai multe ori așa:
Rutina: sting ecranele cu 15 minute înainte și aprind o lumină caldă. Am o veioză de sare pe noptieră.
Mișcarea: fac câteva întinderi lente, ca și cum aș netezi ziua care a trecut, în timp ce îmi fac rutina facială de seară.
Mediul: deschid fereastra câteva minute, până ajung să pun capul pe pernă. Îmi așez perna din lână merinos și mă bucur de aerul curat ce a ajuns și pe pernă. Ce-i drept, de la fereastră la pernă sunt 1,5 m.
Relaxarea: uneori ascult un episod din podcastul „Eu Dorm Bine”. Vocea calmă a invitaților îmi amintește că somnul e o știință simplă, nu o luptă. Alteori citesc cărți cu povești din zona arabă.
Recunoștința: îmi spun în gând lucrul acela bun pe care l-am făcut, urmat de „astăzi toți respirăm liniștiți” și încep să adorm.
Așa-i că este lungă povestea mea de adormit oamenii mari?
Epilog – știința de a te ierta
După ani în care am vegheat respirațiile celor dragi, am învățat, în sfârșit, să-mi ascult și propria respirație. Poate că asta e știința adevărată a somnului, să-ți dai voie să nu mai fii atât de exigent, ca să poți dormi bine.
Dormi bine, Ești bine!
Articol scris pentru SuperBlog 2025 proba 3.
Întreabă OrdineBot