Manifest Pentru încălţămintea De Damă

Este dreptul meu să port tocuri atât timp cât sănătatea şi odihna îmi permit. Este alegerea mea să plec în oraş cu adidaşi sau tenişi, nu să îmi impună un bărbat pentru a pierde din feminitate. Este dreptul meu să îmi aleg stilul vestimentar şi încălţămintea care să îmi vină în ajutor, nu să îmi devină o corvoadă prin impunerea lor de către altă persoană.
Am fost traumatizată o copilărie întreagă de garderoba aleasă de mama pentru mine. Imediat ce mi-am căpătat libertatea de a alege, hainele îmi erau atât de diferite dar şi pestriţe încânt rămâneam şocată în momentul când încercam să îmi creez o ţinută.

O perioadă am fost adepta culorilor închise precum albastru cerneală, indigo, maro, griuri, negru. Îmi plăceau bluzele mulate pe sâni şi eventual transparente. Evitam pantalonii mulaţi sau rochiile. Nu mă consideram feminină. De fapt nu mi s-a spun niciodată că aş fi feminină, mai ales că o mare parte din copilărie mama mă ţinea tunsă scurt.

Când în sfârşit mi-a crescut părul am făcut o năzbâtie şi am fost cadorisită cu o tunsoare în răzbunare, de şi ciobul mă aranja mai bine. Acel moment a fost unul de cumpănă în adolescenţa mea. Stima de sine mi-a scăzut mult, iar eu încercam să trec cât mai neobservată cu putinţă.

O mare tragedie a fost şi faptul că am crescut destul de repede la picior ca mărime şi greu îmi găseam “ceva potrivit” vârstei şi mersului la şcoală.

După vârsta de 16 ani când vrând-nevrând am ajuns “adultul” familiei, am încercat să dreg busuiocul cu garderoba mea. Reviste precum Bravo, Bravo Girl, Cool Girl erau în trend şi ne arată ce încălţăminte de damă mai poartă vedetele din ţară şi din afară. Evident că nu am avut bani de aşa ceva dar începusem să mă simt mai feminină numai pentru faptul că începuse să îmi crească părul şi foloseam dermatograf Ada. Albastru, logic…

Din zona muzicii am adoptat încălţămintea cu platforme ale formaţiei Andree, codiţele de la A.S.I.A., top-urile de la N&D, machiajul de la Genius.

Slabă nu am fost decât după operaţii. Prima a fost de amigdalită la 16 ani şi apoi la 6 luni distanţă de apendicită. Am tras repede câteva poze ca să mă ţin minte şi slabă. Ba am încercat să port şi ceva tocuri pentru a-mi “alungi” picioarele (pentru poze).

Apoi… a urmat o perioadă grea în viaţa mea. O relaţie toxică ce a durat 8 ani, din care 4 de căsătorie. În acest timp am avut multe “Nu-uri” din partea soţului. De la machiaj, la tip de haine şi culori. Garderoba mea a avut iar de suferit. Iar culori închise, bluze fără un croi anume, pantaloni de trening şi blugi.

Fără tocuri, fără cizme, fără o geantă drăguţă. Numai o scurtă perioadă de timp am purtat ghetuţe cu toc cât timp am lucrat la o bancă ca şi Consilier Financiar de teren.

Am încercat în perioada facultăţii să mai colorez puţin ţinuta dar tot arătam ca un papagal cu adaos de pene de un alt calibru.

În 2010 am divorţat. La 24 de ani am redescoperit culorile, bluzele transparente, pantalonii şi fustele scurte. Culmea, tot de la un bărbat. Replica lui de a nu mă mai purta ca o babă căci sunt frumoasă mi-a dat mult de gândit.

Purtam adidaşi de damă coloraţi, am început să zâmbesc mai mult, am început să mă plimb mai mult prin parcuri şi prin oraş. Am pus părul în valoare şi îl lăsam desfăcut cu fiecare ocazie cu care puteam să impresionez.

După 2013 am prins un alt val de încredere în mine. Începusem să fac cursuri de dansuri latino (în clădirea cu fostul Club COLECTIV 🙁 ). Deşi eram iarăşi printre cele mai plinuţe cursante, în serile de club când ieşeam în gaşcă vreo 20-30 de nebuni, încercam să mă adaptez stilului de “femeie latină”, dansatoarea aceea exotică ce dă din şolduri iar ţinuta o pune în valoare, atât sânii cât şi şoldurile. Am stresat câţiva parteneri de dans cu părul meu lung, dar na… a fost un fel de răzbunarea a mea pe mama.

Încet, încet am început să port şi roşu, roz, galben. Rochii lungi sau scurte. Volănaş, dantelă, tocuri. Of, încălţămintea de damă îmi dădea chiar faliment în portofel.

Am încercat să nu mai fiu cea care iese în evidenţă prin toată ţinuta ci printr-un singur detaliu, accesoriu sau părul.

Apoi a fost şi partea de documentare. Partea în care am avut ocazia să ajut la corectura unui ghid, pe numele lui “Reţete de stil”. Mulţumesc Izabella pentru ocazie.

După lectura şi sedimentarea informaţiilor din acea carte am înţeles cum se fac unele asocieri corecte, dar şi faptul că în mare parte garderoba mea este tot praf, mai puţin încălţămintea care este purtată mai des.

Încă mă simt bine în haine de mărimi mari ce nu lasă să se vadă kilogramele acumulate după sarcină. Încă port trening în casă şi adidaşi de damă la piaţă. Încă mă ascund după culori închise şi pulovere lungi. Încă mai fac poze cu toate lighioanele ce stau să le iau în braţe.

Însă, în rarele ocazii în care îmi scot căpşorul de fluture firav, reuşesc să impresionez prin ţinută. O tunică în stil indian sau una în stil marocan îmi sunt drage rău. Una este roşie, una este ciclame. În alte ocazii nuanţele de crem, bej, negru îmi oferă acea “comoditate” de a nu da greş, iar de la înălţimea tocurilor pot să văd un alt fel de orizont. Un loc unde feminitatea este exprimată şi prin cizme înalte, tocuri ferme, adidaşi crem, pulovere lungi şi pufoase, rochii cu detalii aurii.

De îţi cauţi şi tu stilul sau ai deja unul format îţi propun ca magazin de cumpărături Answear.ro.

Deşi îl găseşti în online, avantajele sunt în off-line. Are atât de multe produse ce acoperă toate stilurile de îmbrăcăminte şi încălţăminte, atât de damă cât şi de bărbaţi. Aici singurele cumpărături pe care nu ţi le faci singură sigur sunt cadouri.

Şi chiar de le primeşti şi nu ţi se potrivesc, NU EŞTI OBLIGAT SĂ LE PORŢI. Până la urmă tu decizi ce vei purta sau nu chiar de la înălţimea unor papuci pufoşi de casă.