Mașinuța lui, va deveni mașina familiei

Când l-am cunoscut pe soţul meu, avea un Logan prăfuit. A nu se înţelege că maşina era neîngrijită, ci doar rar folosită, deoarece exista şi o maşină de firmă cu care venea acasă. Apărând Lelea Floarea în viaţa lui, am început să ne plimbăm şi noi pe ici pe colo. Palatul Mogoşoaia, Lacul Floreasca, Herăstrău, Vaslui, Ploieşti, Vama Veche, Târgu Mureș, Sighişoara, Bragadiru, Voluntari. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar cam de fiecare dată când plecam undeva, nu ni s-a întâmplat să fi avut probleme cu maşina sau să avem nevoie de aer condiţionat auto.

Timpul a trecut şi viaţa ni s-a schimbat relativ repede. În mai puţin de un an, am rămas însărcinată, cu gemeni. Au venit perioade când mă simţeam rău, nu suportam anumite mirosuri şi aveam nevoie de deplasare cu ajutorul maşinii. Internare, ecografii, analize peste analize. Maşina începea să fie folosită mai des şi ceva mă deranja pe timpul deplasărilor. Deşi aveam obiceiul să aerisim spaţiul înainte de plecare, să o spălăm şi la interior, să îi punem odorizant, tot simţeam ceva ciudat. Am încercat câteva variante de scoatere a mirosurilor dar parcă era muncă în zadar. Cum instinctul îmi spunea constant că totul în jurul meu trebuie să fie curat şi igienizat, am zis să încerc ceva şi pentru maşină. Aşa am început să caut variante de  igienizare masina . Cum o mare parte din timp mi-o petrec pe internet, primul lucru care mi-a atras atenția, a fost site-ul  www.freon-auto.com. 

freon 2.jpg

Deja din start vedeam serviciile lor: Încărcare freon, Igienizare climă, Serviciu complet AC, Prețuri, Contact. Am accesat rubrica de Contact, fiind încântată de posibilitatea de deplasare a firmei la domiciliu. freon

Fraza : „Având peste 10 ani de experiență în domeniul instalațiilor de climatizare auto, compania noastră garantează implicit și explicit pentru calitatea serviciilor prestate și pentru curățarea instalației de aer condiționat în condiții optime, indiferent de marcă, model sau de anul de fabricație al mașinii tale”, părea exact ce aveam nevoie pentru liniștea mea sufletească.

garantat .jpg

În acest moment al vieții mele, am nevoie de multe garanții și siguranță. Vreau ca bebeii mei, dar și noi, să respirăm un aer curat. Tot pe site-ul lor, am găsit că : „Serviciul de igienizare AC elimină definitiv mirosurile neplăcute din sistemul de climatizare a mașinii și împiedică dezvoltarea în viitor a bacteriilor și a mucegaiului în instalația de aer condiționat.” Cum eu nu am cunoștințe de mecanică auto, îi transmit soțului toate informațiile adunate și stabilim de comun acord o zi când mașinuța noastră să își primească rația de r134a” . 

    Vine ziua cu programarea iar domnii de la firmă vin pregătiți cu tot ce le trebuie. Ca să-mi țin și soțul la curent, fac și poze la procedură, trimițându-i în timp real informațiile, ca să mă asigur că totul este în regulă.

I

În maxim o oră, în care au făcut şi proba aerului condiţionat, toată treaba a fost realizată. Am primit şi garanţia de că nu vom „avea probleme cu sistemul de aer condiţionat al maşinii pentru cel puţin 2 ani.”

Toate acestea, s-au întâmplat în săptămâna 35 de sarcină, cu gemenii: P. La 2 zile după procedură, bebeii, probabil curioşi de maşina tăticului, au vrut să vină pe lume. Cu surle şi trâmbiţe, îmi anunţ soţul că momentul special se apropie iar el zboară până acasă cu maşina de serviciu. Ajunge la mine şi mă ajută să urc în maşinuţa familiei, proaspăt curăţată, igienizată şi parfumată. Deşi este luna martie iar termometru arată 12 grade afară, eu simt că nu am aer şi dau drumul la aerul condiţionat la maxim. Freza soţului s-a zburlit şi acesta scoate limba la mine. Eu, însă, mă simt puţin relaxată între contracţii. Aerul mă ajută şi mă încântă că am apelat la procedură la timp. Oare cum ar fi fost drumul către maternitate fără aerul condiţionat??? Nu vreau să mă gândesc. În aceeaşi seară, îmi ţineam băieţii în braţe. Fiecare avea un smoculeţ de păr pe creştet, zburlit ca de aerul din maşină <3: P:): D.

Acest text a fost scris pentru Spring Super Blog 2016

Un gând despre „Mașinuța lui, va deveni mașina familiei

Lasă un răspuns