Am trei pisici năstrușnice care nu torc (pe lângă cele trei care chiar torc), dar îmi miaună zilnic din geanta mea preferată. O geantă mare, cu fermoar, care m-a însoțit prin orașe, gări, teambuildinguri și chiar peste graniță, de la finalul lui iunie și până în prezent. Ele, #PisicileNăstrușnice, nu sunt doar un obiect, ci au devenit o extensie a mea, o parte mereu curioasă, tupeistă și un pic nebunatică. 😜
Pisicile mă apără de cumpărături excesive, adică să nu umplu geanta cu tot ce îmi pare drăguț, iar eu mă asigur că ele nu sunt mângâiate și ciufulite de către iubitoarele de genți, scuze, pisici la purtător.
De menționat și faptul că au luat multe borduri „în dos” pentru a pupa și ciufuli eu, la rândul meu, zeci de pisici ieșite în cale prin Arad, Timișoara, București, Vama Veche, Edirne sau Bran.
Am parcurs împreună peste 3800 km, ceea ce se vede și pe ele. Puse ba pe umăr, ba pe jos, ba pe scaun, ba în copac. Aspectul Pisicilor Năstrușnice a început să se deterioreze.
Fermoarul lor s-a zgâriat într-un tren spre Brașov. O pisică are o ureche ștearsă de la atâtea cărări pe troller, iar bretelele sunt, puțin spus, decolorate de la soarele din Edirne (42 de grade în septembrie).
Cu toate acestea, unul dintre obiectele la care țin mult se află, bine-mersi, în geanta miraculoasă, protejat de pericolele exterioare, dar înconjurat de toată lumea mea care încape într-o geantă de femeie și mamă.
Obiectul la care fac referire este telefonul soțului. Acel obiect cărat neglijent de el în nenumărate rânduri și pierdut de câteva ori prin minunata noastră țară. După aceste întâmplări am decis ca, în drumurile lungi sau de vară făcute împreună, telefonul lui să stea la mine în geantă. Nu de alta, dar știu că îi place să ne vadă frumos și frumoși când ne sună video după un drum de vreo 600 de km. 🥰 Cred că se numește confort mental. Să știe omul pentru ce pleacă de acasă.
Dintr-o dată m-am trezit gândindu-mă, dacă o geantă, un simplu obiect, poate purta atâtea amintiri, cum protejăm lucrurile care chiar ne definesc zi de zi? Aici mă refer la telefoane, cu ale lor ecrane ce ne sunt micile ferestre spre lume.
Din experiența mea zilnică, observ că sunt extrem de vulnerabile la amprente, praf și, mai ales, la micro-zgârieturile de uzură. O spun ca mamă de gemeni, blogger, crafter, antreprenor, ecologist.
Atunci am căutat și am aflat că există o formă de protecție care merge mai departe de simplul „să nu se zgârie”: folie de protecție regenerabilă, un concept Duragon care pare desprins dintr-o lume unde și pisicile și obiectele se vindecă singure.
În micro-cercetarea mea am descoperit și citit, cu o aviditate de iubitor de chimie, explicația pentru calitatea regenerabilă a foliei Duragon:
,,Regenerarea fizică (sau self-healing) este o proprietate specială a unor materiale moderne, precum sunt foliile Duragon, care le permite să se „repare singure” atunci când suferă zgârieturi sau mici defecte, fără intervenție, atunci când sunt expuse la căldură sau lumină.
Această calitate a fost demonstrată într-un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Departamentul de Inginerie Chimică al Universității de Știință și Tehnologie.,, Sursa: Duragon.ro
Într-o lume care te împinge să cumperi mereu altceva, protecția devine un gest de iubire. Pentru geanta cu pisici, pentru telefonul care ține amintirile noastre, pentru planeta care nu mai vrea atâta plastic de unică folosință. Și eu cred că alegerea unei folii de protecție poate fi o decizie ecologică, devenind o protecție durabilă.
Cât m-am panicat pentru o zgârietură pe geantă, când telefonul soțului, fără folie de protecție, zăcea lângă o foarfecă cu model în relief, un mănunchi de chei, două jucării din plastic cu multe colțuri și un mănunchi de sârmă plușată. Nu întrebați de sârmă — este atât obiectul muncii mele, cât și scula multifuncțională. 😄
Asta da ironie legată de panică! Pisicile mele năstrușnice au râs, dacă pot spune așa, de mine, însă în stomacul lor se transportă laolaltă obiecte importante și obiecte contondente.
Poate că perfecțiunea nu înseamnă să nu ai nicio zgârietură, ci să știi că se poate vindeca/proteja. Ca o folie Duragon care se reface, ca o inimă care învață să aibă grijă de ea însăși.
Astăzi, #PisicileNăstrușnice stau cuminți lângă telefonul soțului meu, care poartă acum o folie de protecție ecran Duragon. Poate că în lumea asta, în care toate lucrurile se consumă prea repede, adevărata năstrușnicie e să protejezi ce iubești. Interesant este faptul că până și această protecție are nevoie de un timp de implementare:
„Procesul de stabilizare al foliilor de protecție premium Duragon este guvernat de mecanisme de difuzie moleculară (aici iubitorul de chimie din mine aplaudă frenetic), relaxare viscoelastică și echilibru optic. În decurs de 7–10 zile, folia atinge parametrii finali de performanță: claritate maximă (lucios) sau confort vizual (mat), protecție durabilă a ecranului și rezistență superioară la zgârieturi și șocuri.”
Sursa: Duragon.ro
Am învățat că protecția nu înseamnă frică de zgârieturi, ci respect pentru drumul pe care îl parcurgi alături de obiectele pe care alegi să le protejezi.
Indiferent că este doar obiectul de pe care îți suni copiii când te întorci acasă pentru a-i întreba ce dulce vor sau telefonul acela de pe care iei deciziile importante pentru familie, o formă de protecție bună este respect atât pentru finanțele tale, cât și răgazul pentru a face ceva bun sau a rezolva o situație critică — alta decât a repara un ecran.
Acest text a fost scris pentru proba 1 din cadrul concursului SuperBlog 2025.
Fotografii din arhiva personala si surse free
Am editat folosind site-ul photofancy.ro
P.S. Oricat de multe pisici vad, eu tot la #PisicileNastrusnice raman.
