De câteva zile nu pot să dorm, să gândesc, să fiu eu. Prietenul mă critică şi mă ceartă pentru că sunt sadico-sufletistă. El mă ştie omul care vrea să ajute pe toţi, chiar şi pe necunoscuţi.
Situaţia care mi-a dat mari suferinţe sufleteşti este întâmplarea din Clubul Colectiv. Cu cât citesc mai mult pe net, cu atât aflu că aveam cunoştinţă de locaţie (plus/minus câţiva metri), de condiţiile de muncă, istoricul şi condiţiile de întreţinere a clădirii şi … cunosc un asociat al clubului.
Cu cât citesc mai mult, cu atât mă întristez mai mult. Din păcate, starea de sănătate nu îmi permite să mai fiu la fel de activă momentan iar între două trebuşoare casnice uşoare, mă hodin la calculator şi citesc avidă cam tot ce prind. Bietul meu prieten trebuie să stea musai jos când îl iau într-o serie de discuţii despre tot ce citesc. El este singurul din casă cu care pot discuta liber. Ce-i drept, locuiesc cu socrii, cu care este bine să vorbim strictul necesar și să nu intrăm în polemici. Am idee cum ar suna tonul vocii soacrei mele supărată.
Şi cum nu sunt genul care să își dispere prietenele cu telefoane şi mesaje ca să am cu cine să vorbesc, îmi caut alinarea tot pe net. Aşa am dat de Comunitatea Chic-Elite, unde se discută despre problemele momentului. Acolo am găsit persoane specializate, dornice să ne ajute și să ne îndrume.
-
Antreprenoriat
-
Consiliere estetică
-
Relații interpersonale
-
Consultanță business online
-
Life Coaching
Amalia Savinescu – Photographic Coach & Visual Story Maker
-
Implicare socială
Carmen Lavric – Consultant
-
Coaching proiecte
-
Managementul banilor
Liviu Pasat – Business și personal finance coach
-
Coaching cariera
-
Cariera avocatura
Articol scris pentru SuperBlog 2015.
[…] O rana in suflet […]