O rană în suflet

     De câteva zile nu pot să dorm, să gândesc, să fiu eu. Prietenul mă critică şi mă ceartă pentru că sunt sadico-sufletistă. El mă ştie omul care vrea să ajute pe toţi, chiar şi pe necunoscuţi.

     Situaţia care mi-a dat mari suferinţe sufleteşti este întâmplarea din Clubul Colectiv. Cu cât citesc mai mult pe net, cu atât aflu că aveam cunoştinţă de locaţie (plus/minus câţiva metri), de condiţiile de muncă, istoricul şi condiţiile de întreţinere a clădirii şi … cunosc un asociat al clubului.

     Cu cât citesc mai mult, cu atât mă întristez mai mult. Din păcate, starea de sănătate nu îmi permite să mai fiu la fel de activă momentan iar între două trebuşoare casnice uşoare, mă hodin la calculator şi citesc avidă cam tot ce prind. Bietul meu prieten trebuie să stea musai jos când îl iau într-o serie de discuţii despre tot ce citesc. El este singurul din casă cu care pot discuta liber. Ce-i drept, locuiesc cu socrii, cu care este bine să vorbim strictul necesar și să nu intrăm în polemici. Am idee cum ar suna tonul vocii soacrei mele supărată.

ChicElite_slogan-300x284    Şi cum nu sunt genul care să își dispere prietenele cu telefoane şi mesaje ca să am cu cine să vorbesc, îmi caut alinarea tot pe net. Aşa am dat de Comunitatea Chic-Elite, unde se discută despre problemele momentului. Acolo am găsit persoane specializate, dornice să ne ajute și să ne îndrume.

  • Logo grup al Antreprenoriat
Dr. Lavinia Rasca – Profesor și consultant
  • Logo grup al Consiliere estetica
    Mirela Paduraru – Consilier în estetică, trainer
  • Logo grup al Relatii interpersonale
    Corina Ozon – Scriitor și trainer relații interpersonale
  • Logo grup al Consultanta business online
    Simona Gabriela Buzatu – Multimedia designer și dezvoltator web
  • Logo grup al Life Coaching

    Amalia Savinescu – Photographic Coach & Visual Story Maker

  • Logo grup al Implicare sociala

    Carmen Lavric – Consultant

    Logo grup al Coaching proiecte
  • Sorina Bradea – Tainer și consultant
  • Logo grup al Managementul banilor

    Liviu Pasat – Business și personal finance coach

  • Logo grup al Coaching cariera
    Madi Radulescu – Executive Coach
    Logo grup al Cariera avocatura
  • Georgiana Trandafir – Avocat
         Cu ajutorul acestor persoane, lumea va fi mai bună, mai instruită, mai stilată. Când spun mai stilată, mă gândesc și la doamna Eli Lăslean. Ellis-mic-250x250Un om ce a visat la o lume stilată şi la exterior şi la interior. Rezultatele ei au dus-o către Prima Doamnă a ţării. Ţinutele deosebite, care reuşesc să pună în valoare bunătatea sufletului doamnei profesoare Carmen Iohanis, nu sunt întâmplătoare. UntitledCreatoarea de modă, pune suflet când crează o mică minune, chiar dacă este doar textilă. Nu pot uita ţinutele purtate de Mădălina Manole, fata care îşi etala sufletul și calităţile vocale pentru mulţumirea noastră. Acum, pentru mulţumirea multor femei care sunt tot mai active pe online, între două biberoane şi călcatul cămăşilor, mai caută un sfat pe Facebook sau în comunităţile din care fac parte. Aşa cum ele au pretenţia să găsească sfaturi corecte şi utile, aşa şi ele doresc să se implice în aceeaşi comunitate. Postează păreri, trăiri, situaţii, pentru a găsi ea comunitatea sau mentorii, soluţii. Implicarea socială devenind astfel foarte importantă, chiar dacă este la distanţă de un click. Leagă oameni şi evenimente de la distanţe de neînchipuit. Ea, femeia modernă sau casnică, cea care face legătura între subiect şi predicat, are nevoie de comunitate. Aşa poate ajuta pe cei aflați în situaţii critice, precum tragicul eveniment din Clubul Colectiv. Poate dona sânge sau pansamente. Poate cere sfaturi legate de un cărucior de copii, pe care apoi îl donează anul următor către o familie nevoiaşă.
    Comunitatea suntem noi, iar noi avem nevoie de o comunitate.

Articol scris pentru SuperBlog 2015.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

One thought on “O rană în suflet

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Next Post

Nuntă cu steluțe și luminițe

mie nov. 4 , 2015
     Dumnezeu îi ajută pe cei care au sufletul bun. Pe cei care, fără motiv, au şters o lacrimă de pe faţa unei persoane necunoscute sau care s-au rugat pentru băbuţa care îşi ducea nepoţeii în parc. Sau… chiar nu ştiu ce am făcut pe lumea asta de am […]
%d blogeri au apreciat: