O excursie imperfectă la Vulcanii Noroioşi

Duminică dimineaţă(26 iulie) am plecat cu soţul şi copiii într-o excursie ce trebuia să se desfăşoare pe ruta București-Satul Baba Ana-Vulcanii Noroioși-Mizil-București.

În realitate traseul a fost diferit şi din cauza lipsei de semnalizare a ceea ce doream să vedem, dar şi din cauza bateriei terminate de la telefonul meu. Asta şi pentru că nu avem încă un încărcător auto în maşina actuală.

Pentru început voi spune de ce am ales satul Baba Ana ca primă oprire înainte de Vulcanii Noroioși

Am calculat distanţa dintre Bucureşti şi Vulcanii Noroioşi din Buzău. Apoi am setat mijlocul distanţei pentru o pauză, ştiind din ieşirile trecute câtă răbdare au copiii în maşină. Iniţial am selectat alte două localităţi dar nu aveam nimic de vizitat.

În Comuna Baba Ana aveam conform Wikipedia aşa:

*Biserica “Adormirea Maicii Domnului, 1815
*casa Ileana Costache- începutul sec XX
* 3 situri arheologice – din secolul al IV-lea e.n
* așezarea de la Cireșanu- în secolele al IV-lea–al V-lea e.n.
*situl de „la Grajduri” – o așezare din secolele al IV-lea–al V-lea e.n
*o necropolă medievală
* crucea de pomenire din piatră din anul 1732 din grădina lui Constantin Panait.

* 4 obiective sunt monumente de arhitectură:

Casa Lina Gheorghe de la începutul secolului al XX-lea;
Casa Alexandru Micu de la sfârșitul secolului al XIX-lea;
Casa Maria Stoica Ene din 1901
Casa Călin C. Gheorghe de la începutul secolului al XX-lea

REALITATEA LA FAȚA LOCULUI  🙁 

În realitate nu am găsit nimic din acestea. În primă fază am văzut o curte plină de  măgari. Dezolantă priveliște…

Satul l-am traversat foarte repede.

Imediat ne-am trezit la ieşirea lui unde un cuib de berze mi-a atras atenţia. Am coborât din maşină, am luat un copil de mânuţă şi am mers cât de aproape s-a putut. Am făcut câteva poze şi i-am arătat copilului că în acel morman de crengi mai au casă şi multe vrăbiuţe.

După câteva minute am plecat cu direcţia Vulcanii Noroioşi. Soţul mai întreba dacă mai am chef să vizitez Mizil… Nu ştiam să îi răspund. Dezamăgirea pusese amprenta pe vocea mea.

Plecăm iar drumul neinteresant se așterne în față. Ceva ce îmi părea a fi interesant m-a făcut să îl rog pe soț să întoarcă mașina. ISTRIȚA  era numele ce credeam că are rezonanță istorică. În realitate era pepinieră și fermă pomicolă, parte integrata in Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București… Topul cu un aspect de paragină.

Iar la drum către Vulcanii Noroioși

După ceva timp mă uit la ceas. Copiii devin mai agitaţi şi decid să le dau migdale. Pe geamul maşinii văd tot mai mulţi oameni ce îşi făcuseră tarabe improvizate pentru a vinde cătină. Majoritatea la punguţe şi numai unul singur vindea la creangă…

Toate bune şi frumoase până ajungem în parcare la Vulcani. Alin vomită imediat ce coboară din maşină… Soţul parchează maşina, aşteptăm să se calmeze copilul apoi ne schimbăm încălţările. Asta cu încălţările la pachet a fost sugestia mea, făcând comparaţie cu noiembrie 2019 când am fost pentru prima dată la Vulcani.

La ieşirea din parcare constat că restaurantul pe care mă bazam că serveşte numai afară era închis. Un singur magazin servea la geam apă, sucuri, cafea de dozator, îngheţată şi ceva supă la plic în pahare mari de plastic.

Ne dăm seama că nu avem şepcuţele copiilor şi mă oftic. Traversăm strada şi observ că a apărut ceva nou din termopan. Era noua intrare către Vulcanii Noroioşi. Are un sens de intrare şi un sens de ieşire. La mijloc era un nene ce în dreapta vindea bilete iar în stânga magneţi. Am plătit două bilete de adulţi apoi am intrat.

Încă de la primii paşi am văzut ceva modificări. O serie de panouri explicative atât în cuvinte cât şi în desene uşor de înţeles până şi de către copii. A mai urmat o mică serie de completări cu panouri şi marcarea unui mic traseu în partea dreaptă de cum intri pe platoul vulcanic.

Lume multă, atât la intrarea pe platoul vulcanic cât şi la plecare. Copiii mei au vrut direct vârful cel mai mare al vulcanilor dar am reuşit să le schimb traseul. Nu le-a părut rău. Au alergat pe deluşoarele şi dâmburile create de acest fenomen interesant al Vulcanilor Noroioşi.

Au sărit ca nişte capre de munte veritabile. Intrau şi ieşeau dintre acele semi-ravene făcute de puhoaiele de noroi. Doreau să meargă din ce în ce mai sus pe dealuri, mai departe de intrare şi chiar au reuşit să ajungă în punctul unde vegetaţia normală în zone similare se întâlnea cu mândrul aşezământ al Vulcanilor Noroioşi.

Diferenţa de straturi geologice imediat se vede şi pentru un neiniţiat. Bolovani mari de granit şi marmură se vedeau în acea semi-ravenă impresionantă. Imaginea era scoasă parcă din montajele de fotografii: aici griuri ondulate de noroi uscat şi 5 cm mai departe tufe, copăcei şi iarba verde.

Apoi a urmat faza în care copiii nu mai ţineau cont de recomandările noastre şi fugeau ca în curtea lor, care încotro. La un moment dat nu îi mai văd, dar zăresc soţul. Unul strigă cu o voce simpatică “Sunt bine!”. Adică puştiul căzuse, s-a ridicat şi a constata că este bine şi nu are nevoie de ajutor. În 3 secunde ţopăia pe un deal mai mare la o distanţă liniară de vreo 20 de metrii faţă de mine.

Și începe curiozitatea copiiilor legată de Vulcanii Noroioși

După ce au cutreierat toate valurile de noroi uscat am decis că este momentul să îi duc şi “în vârf”. Şi am luat toate gurile de vulcan la vizitat, analizat şi câteva la pozat. Era să scap, lovesc şi arunc cu telefonul pe dealuri de vreo 20 de ori. Dar până la urmă nu a păţit nimic. 😀   🙂   😀

Sunt sigură că atrage public acest fenomen destul de rar întâlnit al vulcanilor ce scot noroi în loc de lava fierbinte. Curiozitatea este maximă şi poate nu eşti lăsat efectiv să te holbezi la craterul bulbucos, dar de ce mai toţi încercau să bage pietricele şi beţe în vulcani?! Se aşteptau cumva la o erupţie furioasă? Aceeaşi mişcare au vrut să o facă şi copiii mei pe ideea de spirit de turmă. Nu i-am lăsat şi am încercat să le explic frumos că este greşit ceea ce vor să facă. Apoi au trecut la faza de băgat mâna (Nu i-am lăsat!), de urcat pe ei (pe cei uscaţi şi înfundaţi) sau de băgat piciorul (refuz total).

După ce am văzut tot ce era de văzut am spus că este cazul să plecăm. În acel moment s-au supărat copiii şi au spus că ei nu s-au jucat suficient. Iar supărarea lor era destul de sonoră. Cam ca atunci când le opresc desenele. Privirea îmi este îndreptată către ieşire unde văd o familie tânără ce intră cu un cărucior cu bebe pe platforma de vizitat. Oare ce o fi în capul lor?!

La ieşire observ mai bine seria de afişaje cu informaţii relevante despre istoria locului şi comportamentul recomandat vizitatorilor. Trecem prin locul destinat ieşirii de la Vulcanii Noroioşi unde iar îl zăresc pe nenea ce cu o mână vinde bilete de acces şi cu alta magneţi de la 3 lei.

Odată ieşiţi din acel vălmăşag de oameni constat că prea puţin au o mască, pe care nu o poartă corespunzător aglomeraţiei şi încerc să mă dau cât mai departe de grupurile formate. Am nevoie acută la toaletă şi îmi încerc norocul. Nimic. Peste aproximativ o oră aveam să merg, dar la Cislău.

Și plec de la Vulcani la pomul lăudat cu mâncare…

Singurul magazin deschis ne-a putut oferii numai apă şi suc. Copiii s-au supărat căci le era foame. Decid cu soţul să căutam un restaurant dar bateriile la telefoane nu ne ajută şi o luăm pe ghicite până la Cislău, la Pensiunea 2D. Parcurgem distanţa în aproximativ 40 de minute. Drum aproape impecabil.

La restaurant toate locurile erau ocupate. Am aşteptat cel puţin 15 minute să se elibereze o masă. Iar am ajuns la vânatul meselor libere, ca şi la Comana. Comandăm mâncarea şi aşteptăm. Copiii iar ţopăie, se învârt, trag de decoraţiuni. Vine mâncarea şi ne aşezăm la masă. Eu am fost cea mai încântată de preparatul meu cu peşte. Soţul a spus că a lui cărniţă la gradat este prea fadă. Am gustat şi şniţelul de porc al lui Denis şi era greţos de unsuros. Apoi am trecut la cartofii ţărăneşti ai lui Alin, pe care i-am catalogat ca preparaţi de ceva timp şi uscaţi. Cam tristă constatarea, având în vedere faptul că în noiembrie am mâncat 2 zile în acest loc şi nu am avut ce să reproşez. Dar acum erau evenimente şi terasa-restaurant deschisă, deci timp limitat care a redus drastic calitatea preparatelor. Bonus, am avut seria doi de vărsături ale lui Alin. Cu siguranţă nu provocate de mâncarea lui.

Excursie fără suveniruri?

Ne-am adunat catrafusele şi am purces la drum către casă. Undeva pe drum ne-am oprit să vedem ce nimicuri-suveniruri din zonă putem să luăm, că de, nu luasem nimic ca amintire. Am exclus ideea de magnet. Am luat două jucărele gumate ce luminează când le agiţi şi un set de servire în lemn, format din 7 piese. Îl ador şi încerc să servesc în ele cam tot ce se poate. Păcat că între puţină supă în platoase…

Am purces iar la drum şi încep avertizările. Până să opresca soţul maşina vomită şi Denis. Declar cercul închis, dar nasol parfumat. Nu ştiu motivul concret, pot numai să bănuiesc. Nu dau vine pe nimeni, poate fi o insolaţie de la vulcani.

Ca o concluzie generală: plecaţi pregătiţi de insolaţie. Noi fix şepcuţele le-am uitat acasă. Am avut repelent, spray cu protecţie solară, gel antibacterian, măscuțe, apă, încălţări de schimb.

Am cheltuit 20 de lei la vulcani, 20 pe apă şi suc la singurul magazin de la intrarea în zona vulcanilor, 110 lei la Restaurantul 2D Cislău, 80 la magazinul de suveniruri şi 100 combustibilul. Se putea şi mai bine, cu timp petrecut eficient în trafic şi cu informaţii corecte pe internet şi la faţa locului. Aici mă refer la Satul Baba Ana.

Zona Vulcanilor Noroioşi este bine semnalizată iar dacă nimereşti drumul bun, ca şi călător în maşină poţi să admiri peisaje minunate. Atenţie, este şi un traseu ce mie mi-a dat stare de greaţă din cauza drumului rău şi a curbelor dese.

Hai să vizităm România! Cu bune şi rele. Și să atragem atenţia acolo unde sunt nereguli. Urmează să trag de urechi consiliul local în Baba Ana şi pe cineva din judeţul mamă.