De ce copiii ironizează alţi copii?!

     Zilele trecute am scris un text despre cum văd eu că se trăieşte azi adolescenţa. Am scris acest articol mai mult pentru mine, ca o revoltă personală, dar se pare că au rezonat mai mulţi cititori cu el.

     Două telefoane primite unul după altul şi conversaţii de minim 10 minute strict pe tema articolului, m-au pus pe gânduri. Mi se cerea în mod special o continuare. O prezentare a altor pierderi în adolescenţa de azi.

AU DISPĂRUT MAIDANELE

Au disparut maidanele
Foto credit Rene-Berna

Şi da, o spun cu părere de rău. Grădini de blocuri, parcuri micuţe, spaţii verzi, acum sunt o amintire. Parcări, garaje, clădiri cu mici magazine ce funcţionează câteva luni, apoi totul este dat uitării. Acestea au luat locul spaţiului de alergat, terenului de fotbal, pistelor de biciclete.

 

 

     Da, ştiu că nu erau locuri amenajate, dar „mutarea” lor în parcuri mari sau în locaţii musai cu plată, nu fac decât să îngrădească dreptul la mişcare al copilului.

Au disparut maidanele
Foto credit Piron-Guillaum

     Parcurile mari şi centrele sportive nu sunt accesibile întregii populaţii, fie din pricina distanţei, fie din cauza taxelor. Şi uite aşa, ajungem rar în parc, la pista de biciclete, role, la terenul de fotbal sau de baschet… 🙁

 

 

     O altă problemă actuală, este ironizarea copiilor de către alţi copii. Aici mă refer la copiii tehnologiei, la cei plini de gadgeturi şi jucării cumpărate de către părinţi în neştire.

     O mămică mi-a spus într-o conversaţie telefonică cum vedea copii micuţi pe bancă în parc vorbind între ei de pe telefoane, deşi stăteau unul lângă altul. Sau a văzut copii care le reproşau fetelor ei faptul că nu au cel mai nou tip de telefon mobil ori ultima fiţă de jucărie.

     Marginalizarea copiilor de către alţi copii numai pe motiv de „uite ce am eu şi tu nu ai” devine o practică tot mai des întâlnită. Dacă totuşi noi suntem acei părinţi care considerăm că tehnologia trebuie folosită numai util şi alegem să alocăm o sumă modică pentru aceasta, nu înseamnă că ne privăm copiii de ceea ce au alţii. Dacă noi alegem să le luăm jucării pentru dezvoltare intelectuală, îi învăţăm despre reciclare şi educaţie financiară, mai lipseşte numai educaţia sexuală să avem copilul ideal. Dar… cum nu trăim singuri pe acest pământ, co-locatarii Terrei sunt de toate tipurile: educaţi sau nu, paşnici sau nu, autodidacţi sau nu, instigatori sau asupriţi.

     Nu ştiu cum sunteţi voi, dar un copil ce este marginalizat de alţi copii se închide în el şi se „răzbună” pe părinţi. Poate copilul ştie situaţia financiară din familie, sau ştie ce stil de educaţie i se potriveşte, dar tot are acea ieşire necontrolată în care reproşează lipsa obiectului „X” sau „Y” din dulapul lui de jucării. Dar indiferent că vorbim de jucării, haine, excursie sau bani de buzunar, atitudinea copiilor este un lucru greu de modelat. Acea răutate gratuită loveşte crunt în sufletele copiilor plăpânzi sau introvertiţi. Dacă mai au şi o dizabilitate fizică sau psihică, dezastrul este iminent.

     Deşi mereu au fost persoane cu carismă, manipulatoare sau impunătoare, acest comportament a ajuns destul de comun în rândul copiilor. Dar oare ce a determinat acest tip de comportament? Ce s-a schimbat în lumea asta de a dispărut atât de mult bunul simţ şi traiul în armonie?

Oare copiii copiilor mei vor trăii înconjuraţi de duşmănie sau se va restabili acea linişte sufletească din trecut? O mare incertitudine planează asupra mea. Nu vreau să fiu un părinte ce îşi umple copiii de obiecte electronice, dar nici să par încuiată şi să îi cresc în bibliotecă şi la sapă.
Voi cum aţi ieşii din acest cerc???

Lasă un răspuns