Parcurile capitalei-dezordine/dezinteres parental si nesimțire de adult

     Cred că iar a dat sensibilitatea în mine. Peste tot văd numai „dezordine”. Dar să vă spun despre ce este vorba.
Deşi parcurile sunt la ceva distanţă de noi, încercăm să mergem cât de des posibil. Parcul Lumea Copiilor este cel care ne mulţumeşte pe deplin până acum. Însă, constat că şi acolo sunt „cazuri particulare”.

Tatăl numărul 1

     Copilul care m-a întrebat din senin la groapa de nisip „Ce este iubirea?” m-a surprins. Nu pentru că nu am ştiut să îi răspund, acest lucru l-am făcut automat în secunda 2. Ci prin felul cum încerca să se răzvrătească puţin, aproape nederanjant. Numai tatăl lui a venit ca o furtună şi l-a smucit de o aripă ridicându-l pe sus cât pe ce să îmi lovească un copil cu picioarele lu fişu…

Tatăl cu numărul 2

     Tot la groapa cu nisip a venit şi o fetiţă. Eu mă bucuram căci creştea numărul copiilor şi mă gândeam la o socializare în grup a copiilor mei. În câteva minute vine alt „tată furtună” şi îşi ridică odrasla pe sus, cum că ar fi dispărut din raza lui de acţiune fără să îi spună. Ce-i drept, nu ştiu dacă fetiţa avea 2 anişori şi dacă era în stare să îi spună lu tasu că vrea să schimbe locul de joacă…

Mama cu chipsuri

     Copiii mei adoră provocările. Îşi testează la maxim forţele şi instinctul de căţărare. Drept urmare, mai mereu dau fuguţa la ansamblul de joacă ce are topogan, tub de trece prin el, plasă de traversare şi vreo 3 metode diferite de a urca în ansamblu. Uneori este înghesuială mare în el şi încercăm să îi învăţăm să aibe răbdare. Nu prea ne iese, nici nouă, dar nici lor. Mai ales când copii mai mari, de peste 8 ani dau năvală şi folosesc locul de joacă total nepotrivit.

     Dezordine in parcurile capitaleiAşa m-am enervat pe două fetiţe cocoţate destul de periculos pe tubul în care era urcat unul din copiii mei. Acesta s-a speriat când a văzut că atârnă nişte picioare de sus şi se mai şi bălăngăne. Am rugat acele fete să se dea jos în primul rând pentru siguranţa lor, apoi pentru a nu mai speria şi alţi copii. În acel moment a sărit ca ars un bătrân cu aspect de OSHO (deşi sunt sigură că jignesc pe acel guru renumit 🙁 ) reproşându-mi că dacă ţin la integritatea copiilor mei, mai bine să nu îi aduc în parc.

     Mi-am luat copiii şi am mers la alt ansamblu de joacă mai micuţ, care era gol. Nu au rezistat mult picii mei şi au revenit la cel mare, unde mai tăbărâse PE TUB alţi 2 băieţi de vreo 11 ani, unul cu îngheţată la cornet ce spunea că este dreptul lui să stea unde vrea şi ia o poziţie de turc pe tubul de inox. Nu mai spun de petele de îngheţată ce le-a creata.
Unul din copii se duce la un balansoar unde vede că o mămică îi face poze fetiţei sale. Îmi cer scuze pentru deranj, încerc să îmi iau copilul, moment în care o mămică dolofană îmi reproşează că m-am luat de odorul ei. ÎI explic situaţia, moment în care rămâne cu gura căscată şi îşi ia fata la fel de dolofană la rost. Peste puţin timp le văd pe o bancă, împărţind o pungă de chipsuri cu un bichon… Nu cred că mai are rost să spun că în 5 minute aceeaşi fetiţă era iar cocoţată pe tub, lăsând o privelişte destul de neplăcută la chiloţeii coloraţi. În acest timp mămica butona destul de absentă la telefon…

Parcul Humulesti

     dezordine parcurile capitalei     Deşi este un parc de cartier, este mărişor. Păcat de aleile cu asfaltul crăpat şi denivelat. Păcat de băncile lipsă. Mai sunt numai două în tot parcul. De asemenea, lipsesc cu desăvârşire coşurile de gunoi. Nu cred că are rost să spun unde este gunoiul în parc, deşi cred cu toată tăria mea că în parc nu trebuie să existe gunoi.

     Ceea ce m-a deranjează cel mai tare în acest parc este nesimţirea proprietarilor de câini. Marea majoritate nu dau importanţă locului unde patrupedul său îşi face nevoile, dar nici nu adună mizeria. Uneori se umblă în grupuri de câte 2-4 proprietari ce au în preajma lor şi câte 5-7 câini.

     Cel mai tare mă deranjează „grupul câinilor lup”. Deşi aş putea să exclud de aici pe doamnă ce îşi ţine câinele cu botniţă de frică să nu mănânce ceva suspect din parc.

     După ce am văzut hotărârea Cristinei Ologeanu de a reclama neregulile din RATB, am decis să nu mai accept situaţii de „lasă că merge şi aşa”, de aceea am reclamat un proprietar de câini lupi la reprezentantul Poliţiei Locale din parc. De ce am făcut acest lucru? Pentru că acesta m-a deranjat nepoliticos dintr-o conversaţie cu o altă mămică ce avea şi ea un copilaş de 2 anişori spunându-mi să am grijă la copii că el îşi dă drumul la câini din lesă. dezordine parcurile capitaleiA rezultat o ceartă în toată regulă, în care reprezentantul de gen masculin a concluzionat singur că parcul este la câinilor şi al pensionarilor ce vin cu scăunel de acasă.

     Ziua următoare în acelaşi parc întâlnesc doi jandarmi cărora le spun aceeaşi neplăcere cu posesorii de câini de talie mare. Le arăt persoana în cauză apoi mă duc să îmi plimb copiii. După ceva timp, împreună cu un alt bărbat, persoana reclamată mă caută prin parc să se ia de mine. Mă văzuse de la distanţă vorbind cu un tătic de fetiţă pe care îl acostează de la distanţă cu întrebarea „dacă îl deranjez sau îi fac probleme”. Au urmat ameninţări şi jigniri de nedescris pentru un om „matur”, mai ales spuse într-un parc şi în prezenţa copiilor mei de 2 ani. Tot încerca să mă atace verbal cum că nu am rezolvat nimic pentru că l-am reclamat, dar „o să aibă el grijă de mine” când mă prinde în zonă. Şi ştie el sigur că am făcut şi am dres când eram mică…

Parcul Livezilor

     Acel parc a rămas „recent” fără bănci, pe motivul că urmează să aducă unele noi în schimb. Bine-bine, da ce au avut cu coşurile de gunoi?! Deranjau pentru că erau la capătul băncilor? Sau dacă nu mai sunt bănci nema coşuri de gunoi?! Oricum gunoiul şade bine în acest parc.

     Părinţii (deşi nu sunt sigură că toţi adulţii din parc sunt părinţii copiilor din preajma lor) sunt puţin spus neglijenţi şi mai mereu agresivi. Ansamblurile de joacă sunt aproape de nefolosit dar cu toate acestea copiii de toate vârstele se încăpăţânează să vină la ele.

     Mai sunt şi acea categorie de adulţi care îşi cumpără un pet mare de bere şi 1-2 pungi de seminţe apoi se aşează la mesele din lemn de tip picnic. Imaginea este dezolantă când mai auzi că aruncă nişte „vorbe de duh” care te uimesc până la cer şi înapoi.

     Astăzi am văzut categoria stăpânilor de câini care își dau patrupedul pe topogan. Da același topogan pe care se dă și fiul meu și al tău.

     Probabil situaţiile sunt tot mai des întâlnite şi devin o prezenţă obişnuită. Nimeni nu mai are puterea să facă o reclamaţie pentru o neregulă numai datorită birocraţiei şi a termenului mare de cercetare. Nu zic la o posibilă rezolvare. Trist, dezolant şi toată categoria de interjecţii onomatopeice îmi vin în minte (pentru a nu spune înjurături) şi întrebări retorice la care soţul meu îmi răspunde cu o ridicare timidă din umeri…

Trist domnilor. Păcat doamnelor/mămicilor că nu reclamăm/reproşăm fiecare neregulă pe loc sau organelor abilitate.

 

Lasă un răspuns