Mini vacanţa de iunie la malul Mării Negre bulgărești

u mă gândeam că anul acesta voi mai pleca din ţară. Nu vedeam în bugetul familiei această ieşire. A fost un efort prea mare din partea mea. Timp de două luni am căutat numai metode de a face bani. Şi chiar am găsit, dar cu timp pierdut în defavoarea familiei.

Dar să revenim la mini vacanţă. Îi spun aşa pentru că au fost numai 3 nopţi de cazare. Dacă iniţial doream să mergem la munte, la aproximativ o lună de la ideea de vacanţă am decis să “virăm” către mare. Alesesem Eforie Nord în ideea că se modernizase hotelul unde am mai fost cu copiii, dar şi pentru plimbările pe faleză, scările nenumărate de pe plajă şi acele fructe de mare pe care începusem să le visez.

Dar… iete că se trezeşte soţul cu ideea de a merge în Bulgaria la aceiaşi bani pe care îi adunasem pentru litoralul românesc. A fost un fel de şoc. Ce? Vine soţul cu o idee? Ce a păţit? Mă, da stai că nu e rea. Este bun şi un soţ la casa omului. 😀  Uite contribuţia lui cu acele ore de somn în plus faţă de mine. A se înţelege că în general el culcă seara copiii. Sau copiii îl culcă pe el. Cert este că după ora 9 am liber la lucru în general 😀

Deci, Bulgaria, 3 nopţi, All inclusive, aproximativ 700 de lei

 Distanţa rutieră mai mică decât până în Eforie. Ce-ai păţit Bobiţă? Normal că mă încântă ideea. Dar s-a ivit problema banilor. Eu încă nu aveam toţi banii adunaţi. Aveam o oarecare sumă pe contul de Pay Pal pe care nu reuşeam să o scot. Cu greu am reuşit acest lucru cu ajutorul unei fete minunate din Roman, care mi-a adus banii la Bucureşti la Conferinţa Digital Divas. Mulţumesc Alexandra!!!

Bun, cu banii adunaţi, am început să caut oferte. Din păcate agenţiile din ţară nu ne erau de folos. Cum să alegi 3 nopţi cum vrea muşchiul tău?! Alege barem 6-7 nopţi ca să poţi să te cazezi în ce zi a săptămânii vrei tu. Alegerea finală a fost pe booking.com.

Decizia finală referitoare la cazare am luat-o ţinând cont de faptul că rezervarea s-a făcut gratuit (sau aproximativ, au fost necesare datele cardului de pe care mi s-a luat suma de 10 lei, adică toţi banii de pe card în acel moment 😀   ) cu posibilitatea de anulare gratuită şi plata la proprietar la sosire.

Am fost încântaţi de aceste opţiuni pentru că ne tot uitam la vreme şi nu era în favoarea noastră. De fapt acesta a fost motivul mutării vacanţei de la munte la mare: instabilitatea termină şi precipitaţiile. Vai ce de termeni am în buricele degetelor la această oră 😛

Pe lângă faptul că vremea în Bucureşti şi la Eforie era numai ploaie pe toată linia, eu eram răcită de mama focului şi trăgeam de nas ca un măgar isteric. Vreţi să ştiţi cum arată singurul om răcit de pe malul Mării Negre bulgăreşti? Iete o poză cu el 😀

Chiar în ziua plecării eram indecişi. Decizia finală era pe buzele mele. Afară începuse să picure. Nori cenuşi erau adunaţi deasupra casei noastre parcă la taifas. Cu bagajele făcute, cu micul dejun luat şi cu copiii plini de energie, cu o tensiune maximă în mâini şi picioare am decis să plecăm. Motivul… a fost faptul că mai doream să facă şi alţii mâncare iar eu să mă duc ca o Lady direct la masă. 😛

Am plecat cu câţiva stropi ce au ajuns o ploaie torenţială spre Giurgiu. Când am ajuns la Kaufland în Giurgiu se oprise. Acolo am mers la toaletă pentru copii şi am întârziat preţ de o “amiabilă” cauzată de mine. Detalii în imagine… 🙁

Drumul a fost presărat cu câteva “Bălţi nevinovate” ce puteau uda productiv o mică seră. Sau mai multe… Mulţam de canalizare România.

Drumul până la vamă a trecut relativ repede dar coada la vamă a fost epuizantă.

Începuse căldura şi copiii îşi pierduseră răbdarea aia mică de pui de om. ,,Hudini,, Denis începuse jocul de-a “cât de repede pot să desfac eu curelele de la scaunul auto de copii” şi eram deja stresată că mergem cu o oarecare viteză şi el tot vroia să se ducă în portbagaj. Probabil nu luasem suficient de multe lucruri de acasă cât să nu încapă acolo. Sau o crede că are mai mult spaţiu decât în scaunul lui?! Cert este că am făcut scurtă la gât întorcându-mă la el şi am făcut 13 (aproximativ) opriri pentru a prinde puiul de ,,Hudini,, în curele.

Vreau o ţară ca-n Bulgăria

Autostrada lor, a bulgarilor… este cam goală. Este bună. Se văd muncitori pe ea. Era ora 13,30 şi ei lucrau pe autostradă. O maşină de muncitori, două maşini de muncitori, marcaje cu aproximativ 500 m înainte de lucrare. Băi nene, ăștia în căldură bat cuie la garduri, sapă şanţuri şi sunt chiar asistaţi de maşini de salvare. Ba am văzut şi 7 maşini grupate în jurul la o lucrare. Oare ce or mânca ăştia la micul dejun de au chef de muncă?!

După ceva kilometrii bulgăreşti am oprit la o benzinărie. Iniţial pentru a căuta ceva de mâncare pentru copii, dar am scos şi primii bani bulgăreşti de pe cardul meu VISA, 100 de leva. Apoi… am mai pierdut ceva timp la locul de joacă al benzinăriei.

 

Logic că am luat copiii pe sus după ceva timp şi aceştia urlau ca din gură de şarpe. Dar… nimeni nu se uită. Nu le pasă.

Am mai mers noi ceva şi… ne-am mai certat prin maşină unii cu alţi ca să nu se plictisim. Într-un final ajungem la hotel dar nu am mai prins masa de prânz.

Am descoperit locurile de joacă de la hotel Aurora

Am descoperit cel mai mutant smochin din viaţa mea. Parcă îmi vine să mai revin numai pentru culesul acelor smochine ce aveau crude aspectul unor mici dovlecei. Oare sunt comestibile??

 

Mi-a plăcut locul de joacă amplasat sub acel mare nuc. Umbra lui scădea temperatura cu cel puţin 5-6 grade în comparaţie cu locurile neumbrite.

Am plecat într-o mică descoperire de plajă. Puţin cam departe aş spune la o primă vizită. Drum de o stradă dreaptă şi una pe diagonală în stânga, apoi o mică curbă tot spre stânga nu am făcut decât să analizez peisajul. Clădiri noi cu curţi primitoare: parcare, piscină, băncuţe, săli de masaj (astea sunt la şosea). Pe strada în diagonală parcă intrasem într-o altă lume. Copaci mulţi, curţi lăsate cu ceva bălării dar în acelaşi timp păreau liniştite, mă relaxau. Păsări, gâze şi flori încă neîngrijite erau pe acele alei.

Apoi… am simţit marea

Nu părea la miros aşa de sărată ca în România. În realitate nu am luat nicio gură de apă bulgărească pentru a face comparaţia.

Pentru primul contact cu plaja am coborât câteva trepte de fier, apoi unele de beton destul de vechi.

 

Imediat cum au dat cu privirea de nisip copiii şi-au pus fundurile jos să se descalţe şi să se înfigă în nisip până la coate. Ce nevoie să aibă ei de găletuşe, lopeţele şi forme pentru nisip? Nu… degeţelele lor excavau cu mare precizie. Zici că i-am făcut în nisip nu la spital.

Cu greu am reuşit să îi luăm din prima jumătate de metru de nisip şi să îi ducem vreo 400 de metrii mai încolo.

Am trecut de câteva umbrele şi şezlonguri. Am văzut o piscină mare pe plajă încă neamenajată dar îngrădită. Am mai văzut o platformă de beton dusă până în mare.

Valuri agitate se spărgeau de ea. Adâncimea apei la platformă părea destul de mare. Momentan nimeni nu era în această zonă, cei câţiva oameni erau în apa de la mal.

Cei care au construit platforma de beton pe care se afla şi piscina şi o mică zonă de plajă improvizată cu nisip au gândit bine capătul platformei. Deşi acesta dădea direct în mare, accesul către apă sau din apă se făcea prin intermediul a două scări de tipul celor de acces în piscină. Bravo lor. Până acum nu am mai văzut această abordare.

Am încercat să mai mergem de-a lungul plajei să vedem dacă descoperim ceva interesant. Mai departe de nişte pietroaie mari nu am reuşit să mergem. Şi aşa cu greu am luat mini-excavatoarele umane din nisip. Aşa desculţi cum eram am vrut să fac câteva poze pe acele pietre imense.

Deci cine a mai putut să ia căprițele de munte de pe pietre? Ba mai mult, aveau ambiţia să meargă singuri peşte acele cataroaie fără să se uite în urmă. Deci… când au crescut? Bine că nu erau în apă ca la 2 Mai sau Tyulenovo…

Plecarea de pe plajă iar a fost cu cântec din partea copiilor. Iar am avut parte de transformarea în mini-excavatoare de nisip. Cu chiu cu vai am reuşit să îi ducem la cea mai apropiată terasă, dar… aceasta urma să se deschidă peste 2 zile.

Am purces iar la drumul încă neîngrijit. Câţiva turişti apăreau pe ici pe colo în mersul lor lent, împăcaţi cu sine şi vorbind limba aceea greu de pronunţat.

Din nou la hotel

La hotel când am ajuns am luat două pahare cu suc al căror conţinut a dispărut ca vaporii de apă în deşert. Apoi a început exploatarea noului loc de joacă şi a scenei acoperite.

În aceeaşi linie cu restaurantul se mai aflau piscina acoperită cu jacuzzi şi o intrarea care iniţial nu am înţeles unde ducea.

Apoi am văzut că era trecerea către piscina din curtea interioară cu barul aferent. În lateralul piscinei interioare se afla sala de fitness a hotelului. Aceasta forma un L cu restul clădirii în zona de parter.

Iar am trecut la partea de analizat. Restaurantul avea şi partea de “afară”. Suficiente mese până în dreptul intrării în piscina interioară.

Terasa… de fapt erau două. Una în continuarea zonei de restaurant, delimitată de un mic gărduleţ verde. Aceasta avea mese şi scaune diferite, dar la mică distanţă de locul de joacă.

Cealaltă terasă era oarecum protejată de locul de joacă de un gard verde înalt, iar un alt gard mai micuţ delimită mesele de la restaurant ce începeau de la aleea ce ducea la recepţia hotelului.

Peste aleea de acces în curte era un grătar masiv ce părea că putea fi folosit la cerere. Acest grătar era mai aproape de Vila Aurora, clasificată tot cu 3 stele ca şi Hotel Aurora.

Prima cină la Hotel Aurora

Ehe… prima cină a fost cu năbădăi. Cu foamea în gât ne alegem din produsele de tip bufet suedez ce credem că mâncăm noi. Adică puţin din multe…

Denis se repede la ce vede la mine în farfurie după ce mâncase jumătate din ce avea în farfuria lui. Ia 2 bucăţele pe peşte marinat apoi o bucată de carne de porc. La un moment dat se opreşte, spune că îl doare burtica şi începe să tuşească. Vomită cam tot ce avea în burtică apoi spune că îi este foame şi apucă un copan de pui.

Starea mea: şoc. Nu ştiam dacă să opresc copilul din mâncat sau să mă îngrozesc că a făcut mizerie pe jos şi voi primii reproşuri.

Ca să vezi… că în final copilul şi-a revenit şi reclamaţii nu am primit. Ba mai mult, vedeam cum destul de repede se debarasează mesele din jurul nostru. Ulterior am aflat că era un motiv destul de întemeiat: pericolul pescăruşilor agresivi şi răpitori de resturi din farfurii.

 

În camera noastră

Mai stăm noi puţin la locul de joacă unde mai erau câţiva copii şi apoi mergem în cameră. Acolo mă apucă pe mine pandaliile şi unesc paturile. Din cele 3 paturi fac unul singur cât ¾ din cameră. Am avut un pat dublu de mijloc şi două de o persoană. Cu toate acestea… eu tot nu am avut loc în pat. Soţul a stat la marginea cu peretele iar eu la cealaltă margine. La mijloc erau ,,Minus,, şi ,,Sleș,,. Aşa au fost redenumiţi copiii pe timpul nopţii. A mai fost şi faza de “Moon walk” pe spatele meu din partea lui Minus Denis. A… şi urăsc toate pernele de hotel. Nu contează care hotel sau care ţară. Şi în Maroc tot aceeaşi naţie am găsit 🙁

Adormirea a fost un proces dificil pentru copii. Soţul nu a avut niciun stres, sforăia de zor. Când mă plictisisem de tot în pat, la tv nu vedeam nimic care să nu fie dublat în bulgară şi chef de scris articole pe hârtie nu găseam, am decis să ies în explorare.

La pas pe înserate prin Staţiunea Constantin şi Elena

Încă mai era ceva lumină afară. Am anunţat soţul din dotare că ies cu ideea de a urmări el copilul ce a vomitat la cină. Nu cred că am ajuns la lift şi el dormea profund.

Afară pe stradă se auzeau greieri în bălăriile de pe marginea şoselei. O şoaptă de români se aude undeva în spatele meu. Cred că erau tată şi fiică. Încerc să găsesc un alt drum către mare, către faleză sau ceva interesant de văzut. Ajung în LIDL. WTF?! Unde este apa? Cum am ajuns aici? Mda… deci subconştientul meu caută ceva cunoscut pentru a face comparație cu ce era în România.

Găsesc produse cunoscute, dar şi altele interesante. Îmi aleg o rochie de vară, două borcănele cu ceva ce cred că este dulceaţă şi sirop sau miere de pin. Găsesc şi nişte săndăluţe interesante pentru copii şi chiar mărimea lor. Decid să vorbesc şi cu soţul şi să decidem apoi dacă le luăm sau nu. Mă mai învârt preţ de 15 minute prin magazin şi analizez câtă băutura este dar mai ales câtă băutură cumpăra tinerii din această ţară.

Ajung la casă şi mai văd nişte 3 în 1 ce în România nu se găseşte. Iau două plicuri şi plătesc. A… uitasem să spun de clementine. Am luat vreo 5. Nu am apucat să mănânc din ele. La ieşirea din magazin am avut un şoc. Dispăruse lumina şi punctele mele de reper erau acum pitite bine. Am dibuit drumul de întoarcere dar parcă nu îmi venea să mă duc în cameră, era numai 21.30.

Am intrat la restaurant cu gândul să îmi iau ceva de băut de la bar. Şi uite aşa am simţit eu pentru prima dată gustul lui “All inclusive”. Deşi nu se vede în poză prea bine, în acel pahat era gin tonic servit de un barman simpatic ce ştia engleză.

Engleza asta a fost o mare problemă. De fapt orice altă limbă în afară de bulgară şi rusă era greu vorbită de personal. Numai la recepție şi la bar am găsit 3 persoane. Atât. În zilele următoare am mai găsit câţiva vânzători la magazinele de suveniruri ce mai bunghiau niţică engleză sau română. Da, română.

Am revenit în cameră şi am încercat să adorm. Mi-a fost greu. Nu tu ceva la tv, nu tu carte de citit, nu tu laptop în vacanţă. Deci… mă plictiseam. Cred că a fost printre primele dăţi când eu, ca adult am adormit de plictiseală. Noaptea am fost trezită de Minus cu al lui mers pe spatele meu. Mi se părea că are puţin febră şi l-am cam supravegheat până pe la ora 5 jumătate dimineaţa când am adormit iar.

O nouă zi în Bulgaria – vizita în Ecoparc

Staţiunea unde am avut noi cazarea se numeşte Constantin şi Elena. Ba mai mult, hotelul era situat foarte aproape de punctul info de poliţie care marca intrarea în staţiune.

Acest punct info ne-a oprit când am plecat în prima noastră deplasare spre vizitarea punctelor de interes. După o verificare a şoferului şi a actelor maşinii, soţul a fost avertizat că nu avea becurile aprinse. Apoi să îşi pună centura. Am plecat iar la drum şi am ratat prima dată intrarea în Grădina Botanică din Varna. Am făcut un mic ocol şi am intrat pe unde trebuie.

Am plătit 19 leva pentru intrare şi parcare apoi am intrat în cel mai liber parc pe care l-am văzut.

Când spun liber mă refer la lipsa restricţiilor. Mai multe poieni îngrădite de pâlcuri de copaci stăteau împreună cu mici zone botanice (a se înţelege cu zone marcate ca fiind cultivare cu plantele X, Y sau Z) care nu erau îngrădite sau purtau afişaje mari şi deranjante la privit.

Peste tot erau furtunuri pentru irigaţie iar copiii au avut grijă să verifice funcţionalitatea unora până au dat de unul cu multă presiune în el rezultant o mică fântână arteziană. Copiii s-au speriat şi au vrut imediat să îşi dea hainele ude jos. Până la urmă i-am calmat iar hainele nu erau atât de ude.

Prin plimbările noastre în acest parc am dat la un moment dat de o piatră mai mare pe care stăteau aliniate 3 maşinuţe micuţe cât palma copiilor. Ei au fost foarte bucuroşi să le vadă şi au uitat de hainele ude. Din cele 3 maşinuţe i-am lăsat să ia numai două. Le-am spus că una rămâne pentru viitorul copil care mai vine în parc.

Am fost impresionată de ideea de grătar în parc. Cum mama naibii să te vezi în Bucureşti făcând grătar în Grădina botanică?! Aici, în Varna, erau nu mai puţin de 4 zone unde puteai să faci legal acest lucru.

Poienile erau destul de mari şi nici nu am reuşit să le număr, după cifra 3 am pierdut şirul pentru că am început să mergem într-un zig-zag alert după copii.

Am văzut un mormânt roman bine întreţinut.

Am văzut cum se tunde iarba, apoi cum se cară iarbă tunsă cu ajutorul căruţei trasă de cai. Să vă spun care copil alerga după cal când cu 2 minute înainte începuse să plângă că nu mai poate să meargă???

Am mai trecut pe la zona de trandafiri pe care am găsit-o cam tristă.

Probabil de acum începeau să se ocupe mai intensiv de flori.

Se vedeau lucrări începute pentru montarea furtunurilor de irigaţie şi micile zone de pepiniere/seră.

În parc am mai văzut şi o mică cascadă peste care s-a făcut un pod din bârne.

Micul râuleţ curgea pe la extrema din capătul opus intrării în parc, iar conform afişajului de la intrare trebuia să fie şi un lac la care noi nu am ai ajuns.

Iar la hotel…

Am plecat spre hotel. Ne-am oprit la locurile de joacă pe care le-au luat iar pe rând la rost. Cred că am fost singurul părinte care stătea cu gura pe copii, restul păreau cu adevărat în vacanţă şi în rare ocazii mai auzeai că reacţionau şi ei la ceva făcut de copiii lor.

Am urmărit şi de această dată pisici. Deci Marocul nu este singurul lor unde pisicile vin calme la ora mesei şi nu le ceartă nimeni. Acest hotel avea vreo 4 pisici şi circa 3 pescăruşi “arondaţi”.

În şederea noastră la mare am mai văzut un parc mare din Varna.

“Grădina Mării denumit și Parcul Primorski este cel mai mare și mai cunoscut parc al celui mai mare port bulgăresc la Marea Neagră, Varna. Situat de-a lungul coastei Mării Negre, este o importantă atracție turistică și un monument național de arhitectură peisagistică.” Wikipedia

Lung cât aproape tot malul apei. Primul loc în care s-au oprit copiii pentru o mică pauză a fost locul de joacă.

I-am lăsat mai liberi să văd cum se poartă.

Nu au avut probleme cu ceilalţi copii sau cu limba lor, fiecare zicea ceva acolo pe limba sa dar nimic de criticat.

Am mai făcut câteva poze la câţiva copaci care au crescut ciudat apoi i-am lăsat să se plimbe cu trotinetele cărate din Bucureşti.

Mi-a plăcut acest parc pentru curăţenie, pentru spaţiul mare, pentru lipsa oamenilor din el.

De remarcat faptul că fiecare stâlp de iluminat avea agăţat câte un ghiveci cu muşcate curgătoare.

Clar, nu se compară cu Orăşelul Copiilor în zi de sâmbătă sau cu vreo 28 de grade afară.

Urmează un accident pe malul mării…

La un moment dat am văzut marea peste o balustradă. Am căutat o alee care să ne ducă acolo, aproape de mare şi totuşi aproape de parc. După vreo două încercări am găsit. Faleza părea alocată teraselor şi restaurantelor. După ce ne-am luat o super îngheţată la cornet am găsit un gang prin care să putem să ne apropiem de mare. Aici am avut un accident apicol. Adică în ţopăielile mele de copil tembel la malul mării am reuşit să sar pe o albină. Nu ştiu ce căută albina aceea la vreo 10 cm de apă dar am înjura lejer cam o oră. Cred că am speriat şi copiii la adresa albinelor. Am stat ceva timp cu piciorul în apă apoi iar chinuială să iau mini-excavatoarele umane din nisip. Iar a fost greu să plecăm de pe plajă.

La hotel aceeaşi poveste cu locurile de joacă.

Eu ţipam la ei să nu se urce cu picioarele pe anumite porţiuni din locurile de joacă iar ei mă sfidau de la înălţimea de 2 metrii.

V-am spus faza cu “Urăsc şampania”?

După o cină iar fugărită din cauza copiilor fără stare şi cu stomac incredibil de mic am decis să ne mutăm la una din mesele de la locul de joacă de lângă restaurant. Eram eu şi soțul la masă şi amândoi ne uitam la copii. Eu tocmai îl întrebasem câţi copii avem iar el îmi spune că numai doi dar fac o gălăgie cât o clasă întreagă. Taman atunci vine şi barmanul să ne întrebe dacă dorim şampanie şi ne arată către colega lui ce stătea cu o tavă în braţe. Pe această tavă erau aşezate două pahare de şampanie.
Reacţia mea a fost următoarea: “Urăsc şampania!” Să vă descriu faţa barmanului? Nu cred că este cazul. Mai târziu m-am dus să îi cer un vin roşu, deşi seara îi ceream un gin tonic la care primeam şi multe zâmbete.

Vizita la piscină

Am mers şi la piscină, dar puţin cu teamă. Mămica avonistă nu a lispsit şi am cremuit copiii din timp cu cea am reuşit să iau aşa… în viteză pentru plajă.

La piscină ştiam că este totuşi destul de măricică apa şi la zona pentru copii. Cu greu au intrat copiii apoi nu mai puteam să îi scoatem. Ba mai mult, ne cereau să mergem la zona pentru “mami-tati” şi ei să rămână la “apa piiii”.

Când am văzut că sunt mai siguri pe ei, am început să stau pe margine şi mă bâţâiam pe muzica de la bar. Eram cu siguranţă o văcuţă simpatică în costum de baie roşu din două piese ce se bâțo-dansa lângă copii. Am atras şi toate privirile celor de la piscină. Adică doi turişti şi un barman.

Am uitat să spun de partea în care Denis a făcut febră după piscină. Nu ştiu dacă a fost insolaţie sau nu. Au purtat şapcă, au fost daţi cu cremă şi am stat aproximativ o oră şi jumătate. Şi uite cum iar nu am dormit noaptea ca să îi dau copilului siropelele.

Ultima zi şi Mănăstirea

În ultima zi de Bulgăria am vrut să vizităm ceva. Nu credeam că mai avem timp de o mică vizită la plajă cu copiii iar aceştia să rămână curaţi pentru drum. Am zis să văd şi eu mănăstirea din apropiere.

Am plecat cu maşina şi am parcat în locul special amenajat. Acum cred că de fapt eu am văzut informaţiile legate de altă mănăstire pe net şi am văzut cu totul altă mănăstire la faţa locului.

Reguli stricte la intrare:

1. Afiş cu ţinuta morală la intrare.
2. Cutie cu câteva eşarfe pentru acoperit capul femeilor, pusă undeva tot la intrare.

Două rânduri de scări ce duceau în sus erau blocate de câte un lanţ dubios. Două mici încăperi cu acoperiş de lemn îmi păreau a fi chilerul bunicii de la ţară. Mare greşeală am făcut. Am băgat capul pe cea cu uşa închisă. Taman biserică în toată regula era, cu slujbă în desfăşurare. Imediat a ieşit un cap de bărbat cu gât interminabil să mă apostrofeze pe limba lui. Am luat copiii de o aripă şi soţul de o aripă şi am plecat. A… cămăruţa cu numărul doi era pentru vânzarea de lumânări şi icoane.

Şi totuşi… unde este bazarul?!

Deci plecată cu aproximativ 700 de lei bani de cheltuială, mă simţeam tristă fără ceva suveniruri bulgăreşti, sau cel puţin cu temă de mare. Am oftat eu de trei ori şi soţul a scos perla din guriţa. Ştie el unde ar fi un bazar pentru că a fost la un magazin să mai scoată bani de pe card. Şi uite cum iau eu toate cele 10 (cred) magazine la rând ca să îmi caut acel ceva al meu din Bulgăria.

Primii norocoşi au fost copiii cu câte un săpunel. Unul în formă de elefant şi unul în formă de maşinuţă. Cost total 4 leva.

Apoi am intrat într-un complex de magazine. Ceva de stilul celor din Rahova. Haine drăguţe, articole de marochinărie, jucării de plajă. Dar… acolo mă aştepta bucata mea de lemn cu scoicile aferente. Şi soţul a fost încântat. Cost 20 de leva.

Am dus prada la maşină şi am mers mai departe. Şi… aşa am ajuns la malul mării iar. A fost drăguţ.

Era o plajă mai animată. Copiii au stat mai aproape de apă, dar tot se fereau de ea. Se pare că nici la 3 ani nu le place marea atât de mult cât să intre în ea. Tot la nisip şi gropi am rămas.

Ultima întoarcere la hotel

În momentul când s-a dat alarma de salvamar am plecat iute. Nu doream să aflu deznodământul…

Pe parcare cred că am dat 2 leva. Cred, nu mai ţin minte exact.

Am ajuns la hotel, am luat bagajele şi tot la zona de joacă am rămas. Apoi am mers la ultima masă. Parcă-parcă au mâncat ceva copiii ăştia. La masă ne-am trezit şi cu doamna de la recepţie că vrea să predăm cheia. Era trecut de ora 12 când trebuia să predăm camera. Nu am primit reclamaţii sau reproş. Femeia a vrut numai cheia.

Şi hai la drum…

Am plecat la drum cam epuizaţi zic eu. Drumul de întoarcere a durat mai puţin ca cel de venire. Copiii au apucat de au dormit cam o oră. Cel puţin până Alin s-a trezit plângând că îl doare burtica. Am oprit la o benzinărie şi a făcut pişu. Adio somn…

Pe geam vedeam la fiecare stâlp steagul Bulgariei, al Uniunii Europene şi mai era unul cu ceva legat de Varna, fie emblema localităţii fie ceva festival în pregătire.

Iar văd muncitori pe drum şi apuc să le fac poze.

Iar văd un fel de telecabină destinată muncilor de transport materiale/moloz/ceva extractil (sincer habar nu am e era)… făcută peste autostradă.

Bun… iar simt cum mă bate la fund cheful de muncă al bulgarilor.

Iete că vine o răpăială cu iz de ploaie torenţială. Cred că a ţinut câteva minute. Dacă mai continua trebuia să oprim de urgenţă. Nu a fost cazul şi am pleca iar la drum. De această dată Hudini a fost mai potolit.

Am mai avut o pauză de oliță strict pe marginea șoselei bulgărești. Și asta a fost cu cântec. Prea multe pietricele pe jos și ceva gâze.

La vamă am trecut mult mai repede, iar de la intrarea în ţară şi până acasă timpul parcă a zburat.

Ca o concluzie de vacanţă în Staţiunea Constantin şi Elena:

1. Dacă ai All Inclusive rişti să nu prea chetui bani decât dacă îţi cauţi cu lumânarea magazinele de suveniruri sau restaurantele din Varna.
2. Nu am apucat să văd toată staţiunea, dar cam tot ce am văzut ca proprietate aveau spaţiu verde.
3. Logic că îţi iese cazarea mai ieftină dacă foloseşti panouri solare şi panouri de încălzire a apei.

4. Nu am văzut personal mai chitit să îşi facă treaba fără să îţi bată un apropos de bacşiş sau un reproş.
5. Zona este ideală pentru relaxare. Ceva între confortul hotelului şi cu verdeaţa din bălăriile situate pe ici şi colo dau un efect minunat. Or avea calmante în aer bulgarii ăştia…

Dacă recomand: Da.
Dacă mai vreau să revin: Da. Măcar sa culeg 3 smochine mutant.
Daca mi se pare potrivit pentru o familie cu copii mici: Da.
Daca mi se pare convenabil: DA.

Aș schimba puțin calitatea mâncării.

Va spun un secret. Acum vreau sa merg in Sofia :D. Nu stiu când, nu stiu cum…