Cum ar vedea turistul din anii ’80 vacanțele din 2019?

Pe principiu ce face acest buton am descoperit Maşina Timpului. Era micuţă, prăfuită şi plină de lână de scărmănat. Dar haideţi să vă spun povestea.
În vară am fost în Vaslui, în satul Vinderei. Sat normal de ţărani, agricultori şi strângători. Într-un moment de linişte bunica îmi spune să mă urc în pod să îi aduc o bucată de săpun de casă. Iau scara de pe prispă şi o poziţionez la gura podului. Dau capacul la o parte şi încerc să depistez săpunul. Nu am şanse aşa că mă duc după lanternă. Revin şi urc scara şubredă. Ocolesc ceva cazane ca de ţuică, sacii cu fasole şi baloţii de lână. Cumva mă împiedic şi cad într-un fel de locomotivă micuţă de lemn ce era acoperită de lână merinos. Ca un copil micuţ pun mâna pe volan şi încep să învârt de el până când un buton verde spălăcit îmi atrage atenţia. Scrie pe el ceva ce cred că este rusă şi bănuiesc că este o jucărie de pe vremea când tatăl meu era mic copil. Apăs pe buton şi tot praful din pod se ridică. Îmi vâjâie urechile până se potoleşte praful. După ce îi trag o tuse sănătoasă observ că sunt într-un film vechi, sau aşa îmi dă impresia.

Văd o clădire cu aspect vechi şi câteva şezlonguri. O mică plajă privată este îngrădită inclusiv vreo 10 m în largul mării. Se aud râsete şi îmi întorc privirea. Cred că sunt într-un film prost căci în faţa mea sunt Nicolae şi Elena Ceauşescu cu câte un pahar de şpriţ aburind în mână. Se uită surprinşi la mine dar mă lasă în pace. Stau ce stau pe loc apoi mă trezesc tot cu Ceauşeştii în faţă. Mă întreabă dacă sunt străin sau localnic. Pe semne hainele mele par… diferite. Păi nici nu ar avea cum având în vedere diferenţa de peste 30 de ani. Eu sunt îmbrăcată într-un văratec 2019 iar ei sunt… îmbrăcaţi în ceva cheţii albe de le vezi numai în filmele vechi. Mă invită pe un şezlong gol şi începem să schimbă câteva cuvinte. Îmi spun că sunt puţin veseli din cauza unui vinişor bine răcit. În minte îmi vin multe lucruri dar zău dacă ştiu cum să le iau. Vânzare de copii din orfelinate, vânzare de evrei, germani, raţii la mâncare, interzis întreruperi de sarcină. Înghit în sec şi încerc să mă port ca şi cum nu am auzit în viaţa mea de aceşti Ceauşişti.

Mă aşez sub o umbrelă şi încerc să mă feresc de soarele puternic. Observ clar că ei sunt în vacanţă. Bănuiesc că este Vila Neptun din staţiunea cu acelaşi nume.

Nu ştiu dacă de vină este vinişorul dar oamenii au chef de vorbă. Par interesaţi de ceea ce spun eu şi mă întreabă cum văd eu o vacanţă. Bun, dar cum mă adresez?!

– Păi Tovarăşe, poate-ţi par ca picată din cer, dar de fapt sunt picată din anul 2019. Vacanţele sunt atât de diferite încât ai spune că s-au desfiinţat graniţele. Dacă acum, în perioada când trăiţi voi, cetăţenii care merg în vacanţă se folosesc de serviciile sindicatelor, în 2019 agenţiile de turism se ocupă de vacanţele românilor, atât în ţară cât şi în străinătate. Ba mai mult, cele în străinătate au un preţ mai mic şi o calitate mai mare. Unde mai pui că ai liber la interacţionat cu localnicii, la vizitat tot ce vrei în limitele siguranţei şi a bugetului de vacanţă.
– Şi comuniştii ce spun?
– Nu ştiu sigur la cine vă referiţi, dar bănuiesc că la ţările ce au la conducere un partid comunist. Păi… şi acelea sunt deschise către turism. Prin intermediul unei agenţii puteţi să căutaţi o vacanţă unde doriţi. Poţi alege o vacanţă cu transport inclus sau una cu transport individual. Poţi căuta circuite sau sejururi.
– Cum adică circuite? Întreabă tovarăşul după ce dă pe gât ultima gură de şpriţ.
– Adică acele vacanţe în care te plimbi mult. Mergi dintr-un oraş în altul, sau chiar dintr-o ţară în alta într-un interval de 3 până la 14 zile. Însă mai interesante sunt acele Oferte Early Booking.

christistian tour.png

O agenţie de turism ştie să caute sau să creeze acele produse de vacanță ce pot să satisfacă o gamă cât mai avariată de clienţi. Cu acest Early Booking îţi poţi găsi sejururi cu până la 55% mai ieftin pentru anul 2020 sau cu o reducere de până la 300 de euro pentru o cameră.

De exemplu azi, în 2019, poţi să cumperi o Vacanță în Antalya cu o reducere de până la 45%, avion charter şi 7 nopţi de cazare.

antalya4-1024x685

Ca metodă de plată avem:

Plată integrală
Avans
Online
Cash
Ordin de plată

metoda de plata christian tour.png

– Zău dacă pricep ce spui duduie. Eu numai anunț că vreau să merg undeva şi imediat sar cei de la Securitate.
– Păi cam aşa sar şi cei din aeroport sau la vamă dacă li se pare că ai ceva suspect la tine sau transporţi ceva ce nu este permis. Însă, dacă citeşti articolele despre recomandările de călătorie de pe site-ul celor de la Christian Tour poţi să previi aceste neplăceri.
– Internet ai spus? Parcă am auzit eu ceva de el, dar este recent. Prin ’79 s-a făcut public acest “internet”.
– Astăzi este utilizat în mod constant de toată lumea civilizată. Chiar şi în zonele rurale unde nu există telefon pe timpul dumneavoastră există astăzi acest serviciu numit “internet”. Prin intermediul lui poţi să cauţi destinaţii de cazare în funcţie de buget, distanţa de parcurs, de transportul folosit, numărul de persoane, copii sau animale. Poţi să cauţi destinaţii de relaxare, de agrement, destinaţii istorice, culinare sau de tratament.

antalya2-1024x1024

Toate acestea le poţi căuta singur pe internet sau prin intermediul unei agenţii de turism.
– Da… cu masa cum faceţi?
– Nimic mai simplu. În funcţie de comoditatea sau curiozitatea fiecăruia îşi poate alege cu mesele incluse, tip pensiune completă, demi pensiune sau mic dejun, poate alege All inclusive care include gustări şi apă, suc, cafea sau nimic. Dacă eşti curios, poţi lua la pas staţiunea să cauţi cele mai interesante preparate. Însă, trebuie ţinut cont de specificul oraşului sau al ţării. Zone musulmane, hinduse, beduine, teritorii ale organizaţiilor teroriste sau ale bandelor scăpate de sub control sunt nerecomandate dar nu imposibil de vizitat. Poţi să faci un safari, scufundări în ocean, alpinism, mini curs de gătit local, cununie civilă sau petrecere de divorţ. Totul ţine de cel ce alege să plece în vacanţă.

Puţin descumpănit de atâta libertinaj în privinţa vacanţelor, Nicolae Ceauşescu spune:

– Bănuiesc că tot vacanţele de vară sunt cele mai apreciate.
– Nu tovarăşe. Vacanţele în zone calde, indiferent ce lună arată calendarul. Dacă raportăm la temperaturile lunilor ianuarie sau noiembrie din Romania, undeva pe glob sigur găsim un 25 de grade plăcute, ocazie cu care îşi poate planificat o vacanţă ca de vară.

Urmează câteva clipe de tăcere. Paharele se umplu iar, mai puţin eu, că de… cine sunt eu?!

– Securitatea! Se aude dintr-o dată. Ia puneţi voi mâna pe Christian Tour ăsta, prea pleacă lumea în vacanţe. Cine mai munceşte în ţara asta dacă toţi pot pleca în vacanţe când vor ei. Hai, galop! Adunaţi tot Cristianul şi aduceţi-mi-l mie să îi pun eu vreo două întrebări despre turci şi cazaci.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019

2 gânduri despre „Cum ar vedea turistul din anii ’80 vacanțele din 2019?

Lasă un răspuns