– Bună Google.
– Aoleo, ce s-a mai întâmplat la şcoală mamă? Spun eu deja pregătită de o conversaţie luuuungă.
– A venit azi un profesor nou şi îi tot dădea într-una cu scoaterea din zona de confort. A spus că vrea să facem ceva ce în mod normal nu am fi făcut. A împărţit teme tehnice în dreapta şi în stânga. Avocatul de drept civil, mecanic auto sau programator BIOS păreau cele mai interesante.
– Şi ţie ce ţi-a dat mamă?
– Să prezint rolul și importanța unei echipe experimentate de arhitecți proiectanți pentru reușita unei construcții.
– Şi care este problema? Nu ştii ce este un arhitect?
– Ba da, cel care desenează case şi clădiri.
– Da mamă, desenează, dar nu numai acest lucru îl face. Hai să găsim un numitor comun.
– Bine Googleițo, numa stai niţel să îmi găsesc un loc comod pentru discuţia asta.
Începe să se învârtă prin cameră precum titirezul şi dintr-o dată se aruncă în scaunul meu directorial de la birou.
– Gata mami, acum mă simt pregătit să asimilez informaţia.
– Ce vrei tu mamă să te faci când termini şcoala?
– Doctor ginecolog mamă, dar ţi-am mai spus acest lucru.
– Şi pentru această meserie, ce ai învăţat tu?
– Multă biologie mamă.
– Un arhitect a făcut mult desen şi matematică. Dar, poţi să îl asemuieşti cu un obstetrician.
– Cum aşa mamă, spune Mirel acaparat dintr-o dată de subiect.
– Poţi să îl consideri laborantul care pregăteşti embrionii în VITRO, apoi discută cu viitorii părinţi despre implementarea embrionilor şi tot ceea ce presupune informare, proceduri legale, etape de dezvoltare, anunţă dezvoltarea completă şi apoi pregăteşte procedeul de naştere a căminului.
– Mă mamă, dar interesantă asemuire ai făcut. De aceea eşti Google-ul meu personal. Dar acum mă ajuţi să aprofundez tema?
– Sigur. Uite, unchiul Tibi tocmai ce şi-a terminat casa de construit cu ajutorul unui arhitect. Poţi să îl suni, sau poţi să cauţi pe internet „proiect de casa”. Sigur vei găsii ceva legat de arhitecţi.
Cu telefonul în mână, deja butonează. Caută vreo 2 minute şi mă stingă triumfător.
– Mami, am găsit, AIA Proiect – Birou de proiectare.
– Acum nu mai sunt Google?
– Nu mami, acum navighez pe internetul de pe telefon. Şi îmi arată o strâmbătură şmecherească.
– Uite, pe site la ei spune aşa: “Echipa AIA Proiect poate parcurge toți pașii necesari pentru a oferi valoare unei case la momentul preluării de către viitorul locatar și oferă suport pe toată perioada pre- și post-execuție.“ Dacă ar fi să fac o comparație cu medicul ginecolog, ar fi ceva de genul analize, consultaţii, supraveghere sarcină, ecografii şi naştere?
– Şi puţin după naştere mamă. Câteva zile, până în 3 luni.
– Mami, dar care sunt ecografiile arhitectului?
– Planul de amplasament, planurile proiecțiilor orizontale, planul învelitorii, secțiuni caracteristice şi fațada casei.
– Şi de unde le ştii tu Googleițo pe astea?
– Mi le spunea unchiul Tibi când tu zgâmăi în pământ cu muncitorii.
– Uite, pe site-ul AIA Proiect se pune mult accent pe „obţinerea avizelor de construire”. Dar câte avize sunt mami?
– Ohooo, lista este lungă cât o zi de post.
– Mai mamă, o zi de post are 24 de ore, tu ce vrei să spui că lista este atât de lungă cât poţi să scri în cele 24 de ore de post?
– Uite că nu m-am gândit aşa, dar statul la cozi pentru obţinerea lor poate să dureze cât un post întreg.
– Ai mă mami, tu vrei să spui că statul la coadă este la fel de neplăcut precum mâncatul ciorbei de cartofi pentru o lună de zile?
– Cam aşa puiule, dar este sănătos şi postul şi statul la coadă pentru casa ta. Revenind la avize, arhitectul sau echipa de arhitecţi ce lucrează la viitoarea ta casă se ocupă cu obţinerea lor mai rapid şi mai practic. Ei ştiu ce şi cum să ceară la departamentul fiecărei instituţii sau distribuitor de utilităţi casnice.
– Concret mami, câte avize sunt necesare?
– Unchiul Tibi spunea de 2 pentru început şi anume avize de amplasament şi certificat de urbanism.
– Păi amplasamentul nu îl ai, adică bucata ta de pământ?
– Ba da mamă, dar este ca şi cum ginecologul caută cel mai bun loc din burtica viitoarei mămici pentru poziţionarea embrionilor, dar pentru această poziţionare cere sfatul colegilor specializaţi în poziţionare.
– Ai spus că sunt mai multe avize de obţinut, care ar fi următoarele?
– Principalele sunt cele pentru utilităţi, adică aviz de salubritate, aviz de alimentare apă, aviz de canalizare, aviz de energie electrică şi aviz de gaze naturale.
– Mami, uite, cei la de AIA sunt proiectanţi autorizaţi ISU pentru securitatea la incendiu şi sunt şi membrii ASIC (Asociaţia pentru securitatea la incendiu a construcţiilor).
– Bravo lor mămică, dar în cazul clădirilor destinate persoanelor fizice, adică pentru un cămin de familie, nu este necesar acest aviz. Ar fi ca serclajul preventiv într-o sarcină mult prea micuţă.
– Mă mamă mă, faci ce faci şi tot la ginecologie mă trimiţi.
– Păi nu ziceai că vrei să te faci ginecolog? Dar stai puţin, nici nu am terminat cu obţinerea avizelor. După instalarea utilităţilor, este necesar şi obligatoriu un extras de carte funciară.
– Măi mami, dar cu atâtea modificări de mediu, natura nu are de suferit? Şi faţa lui exprimă o tristeţe sinceră, cum numai un copil poate să arate.
– Ba da mamă, dar în general, arhitecţii sau echipele de arhitecţi încearcă să minimalizeze efectul negative. Ia vezi, cei la de AIA Proiect, ce fac în acest sens?
– Stai puţin mami, acum citeam despre proiect DTAC şi proiect PAC. Văd că mai sunt persoane care nu au înţeles ce înseamnă şi un angajat AIA a răspuns a răspuns aşa:” Demult a fost PAC, apoi, până anul trecut era DTAC, şi acum e iar PAC. Mai exact, documentația care se depune la primărie (direcția de urbanism) în vederea obținerii autorizației de construire.” Măi mami, mare lucru nu am înţeles, zici că vorbesc pe limba lor artihecturească.
– Aşa o fi mamă. Ai mai găsit ceva pe site-ul lor?
– Da, uite legat de protecţia mediului. AIA Proiect susţine lupta pentru reducerea amprentei de carbon.
– Deci fac tot ce le stă în putinţă pentru a nu afecta prea mult mediul.
– Mamiiiiiiiii, dar practic, cum îşi începe treaba un arhitect?
– Aşa cum face un genetician. Prima dată este chemat la întâlnirea cu viitorii părinţi. Să spunem că la acest cuplu, este vorba de infertilitate masculină. Aceştia decid să apeleze la banca de spermă, dar totuşi au unele cerinţe de aspect fizic ale viitorului copil. Toţi îşi doresc un copilaş care că aibă gene bune, să fie blonduţ, părul puţin ondulat, ochişori albaştri şi piele rozalie. Adică un “produs” care să fie pe placul tuturor, uşor de “folosit” şi “sănătos” din punct de vedere al durabilităţii.
– Adică vrei să spui că arhitectul împreună cu viitorii proprietari decid tipul de casă. Apoi îşi notează preferinţele fiecăruia şi încearcă să le pună în aplicare?
– Da mamă. O casă după părerea mea, trebuie să îşi păstreze o oarecare simplitate, să fie practică şi pentru un copil de 2 ani şi pentru un bunic invalid. Apoi, trebuie să aibă o flexibilitate pentru recompartimentare sau reamenajare. Acestea sunt bune pentru momentul când apar copiii într-o familie au unul din membrii este invalid şi are nevoie de anumite modificări pentru a se putea deplasa în siguranţă prin casă, sau a fi independent de familie. Cu toate acestea, o casă trebuie să aibă un design ergonomic, deoarece acesta stă la baza confortului unui cămin.
– Mami, eu aş vrea în casa mea un sistem de încălzire ce nu frige când îl atingi. Dar nu vreau sobe sau calorifere.
– Lucrurile acestea tot cu echipa de arhitecţi le discuţi. Ei îţi pot recomanda fie încălzirea prin pardoseală, fie prin panouri electrice.
– Mai mami, dar sunt multe etape de hârţogăraie până să se înceapă efectiv construcţia unei case. De aceea durează aşa mult. Uite vecinul de la numărul 23, se chinuie de 2 ani.
– Ştiu mamă. El a vrut să îşi obţină singur avizele şi dosarul de construcţie. Unchiul tău în schimb a apelat la o echipă profesionistă de arhitecţi şi în 9 luni a avut casa gata construită, fără finisajele de la interior.
– Adică în 9 luni echipa de arhitecţi i-a născut o casă nouă?
– Da mamă, i-au ajutat să li se nască o casă nouă, ce a devenit cămilul familiei Toader.
Acest text a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018
