Sapun cu stampila de personalizare

     De mică am crescut printre lucruri făcute manual. De la feţele de masă cusute pe etamină de străbunica, la covoarele făcute la război de bunica. Nici mama sau mamaie nu erau mai prejos. Croşetau de zor la mileuri şi feţe de masă kilometrice. Mama mai adora să ne facă pentru iarnă hăinuţe groase, cu modele alambicate. Se dădea peste cap să facă rost de fir nu-ştiu-cum şi andrea de „X” mărime.

     Copil fiind, nu înţelegeam de ce se stresau atât de tare să facă acel lucru greu, care le mai şi obosea peste măsură. Numai trebuirile zilnice le ţineau cel puţin jumătate de zi departe de mine.
Acum, mamă fiind, îmi doresc să pot lucra de acasă cât mai mult, pentru a fi în orice moment alături de puii mei. Pe lângă blog, mi-am descoperit şi pasiunea pentru săpunărit.

     Cum văd eu această activitate?

     Puţin din mai multe activităţi care îmi plac. În primul rând, este informarea, la fel ca la un articol important. Apoi, urmează investiţia în ingrediente şi ustensile. Urmează planificarea timpului de lucru, în aşa fel încât să nu te deranjeze nimeni. SĂPUNUL NATURAL SE FACE CU AJUTORUL SODEI. Nu vrei să ai un accident cu această substanţă.

     Pregătirea suprafeţei de lucru, este esenţială. Dozarea este vitală în chimia săpunului. Prea mult din ceva sau prea puţin, pot avea efecte nedorite, de la uscarea pielii, până la alergii sau arsuri de la soluţia de sodă. Nu mai trece mult şi începe „magia din bucătăria săpunului”. De ce spun „bucătăria săpunului”? Pentru că folosesc uleiuri comestibile, ca uleiul de măsline, ricin, răpită, palmier, cocos, germeni de grâu, sâmburi de struguri. Colorant îmi sunt ceaiurile sau sucurile de legume.

     După o îndelungată căutare, am decis care îmi sunt formele în care torn masa de săpun gelatinoasă spre întărire. Dar, urmează partea în care vreau ceva diferit, dar încă nu ştiu ce. Vreau să fie ceva unicat, prin care clientul să mă recunoască. Vreau ceva şi frumos şi practic.

     Ştiu că al meu săpun trebuie să stea la maturat cel puţin 4-6 săptămâni, dar dacă vreau să lucrez la aspectul lui, suplimentar pe lângă forma în care a fost turnat, acest lucru îl pot face în maxim 24 de ore de la turnarea sa.

     stampila colorata voiosia sapunului arataPentru personalizare, am ales să îl Colop-esc. Şi ce personalizare nu este mai bună decât ceea ce îţi imprimi singură pe el. Pentru asta, am ales o ştampilă de tipul DIY, deoarece pictogramele şi simbolurile disponibile se pot folosii cu uşurinţă în ceea ce vreau eu să transmit.
microban spre folosul sapunuluiDeoarece este posibil ca ştampilele mele să fie folosite de mai multe persoane, am decis să fie din categoria Microban. Colop-istii folosesc tehnologie Microban 3G Silver ™. Aceasta este introdusă direct în material în timpul prelucrării, iar efectul nu se diminuează în timp prin spălare sau uzură.
Înrudită cu celelalte Coloape, ştampila datiera este foarte importantă. Cu ea marchez data fabricaţie pentru săpun. Fiecare ingredient are o anumită perioadă în care îşi poate pune în valoare calităţile şi beneficiile, începând cu data imprimată de datieră.

    Coloparii, sunt pui de genii. Iubitori de mediu fiind, au inventat ştampile ecologice, realizate din plastic reciclat și ștampile realizate din materiale inovatoare – biopolimeri biodegradabili. Să nu uităm de coloapa realizată cu amprentă de carbon neutru.
De fapt, dacă mă duc la Colop-ărie, cu siguranţă voi găsi câte o ştampilă pentru fiecare activitate pe care o fac. Indiferent că îmi personalizez săpunul sau un bileţel către fiecare client în parte, o ştampilă nu este acel obiect ce „oficiază” un act. O ştampilă este acea tuşă finală, care duce la finalizarea actului de creaţie, indiferent în ce domeniu este.

green, asa ii place sapunului

     Revenind la săpunul meu, m-am gândit că nu ar fi rău să merg cu el la expoziţii sofisticate. Poate chiar încep să sculptez în el. Arta abstractă fac, nu alta. Acum, aşa personalizat cum este, cu siguranţă vă ieşii în evidenţă. Măcar de curiozitate şi tot vor fi clienţi noi care vor dorii să îl încerce. Îmi iau şi bidoane cu apă lângă mine: D

De vreţi şi voi săpunel făcut de mine, personalizat de ştampilele colopiste şi mult utilizat în colopărie, vă aştept cu mesaje la acest text, sau cu un mail pe adresa

Colop-coala-lui-maimuta… scuze: P pe adresa contact@ordinesaudezoridine.com

Acest text a fost scris pentru SuperBlog 2017

Poze luate din arhiva Colop şi arhina personală de săpun.

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

1 comentariu

  1. […] Sapun cu stampila de personalizare […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!