– Iubita mea, acum că a trecut şi nunta, vreau să îţi povestesc cum s-a văzut. Să îţi redau măcar verbal ceea ce ochişorii tăi nu au putut să vadă. Dar înainte să îmi încep povestea, hai să ne aşezăm pe canapea în faţa şemineului. Îmi place cum umbra flăcării dansează pe chipul tău pistruiat.
Încep prin aţi spune că am filmat cât de mult am putut, în cazul în care încep să uit acea zi minunată, să las imaginile să îmi reamintească cât de superbă ai fost.
În acea dimineaţă, ai avut rochia de mireasă agăţată la geam, pentru a lua o gură de aer proaspăt şi picuri de energie de la primele raze de soare.
Dantela din rochie părea să se întindă bucuroasă în răsăritul soarelui. Tu ai fost cazată în camera 18, o cameră modernă superioară, situată la etajul 1. Eu am stat alături, la camera 17.
Era o cameră vintage, destul de spaţioasă. Tata şi cavalerul de onoare m-au ajutat să mă îmbrac. Cu tine în cameră au fost mama ta, surorile tale şi domnişoara de onoare, care s-au ocupat de pregătirea ta. Dar acest lucru îl ştii foarte bine.
M-am bucurat de existenţa spaţiului amenajat pentru copii, atât cel din spate, cât şi cel din interior. Ştiu cât de mult îţi doreai ca Emil să se joace, a mâncat cam multicel în ultima vreme şi a făcut burtică.
După ce ai fost aranjată, tatăl tău te-a adus la scări. Ţi-a explicat cum sunt poziţionate, ţi-a luat mâna cu fermitate şi a dus-o la pieptul său, loc unde a ţinut-o până ai coborât cele 14 trepte. Ai coborât atât de încet şi de graţios, încât aveam impresia te cobori de undeva din nori şi pluteşti câte puţin, iar partea de jos a rochiei tale era un norişor de dantelă.
Nu pot să uit chicotitul tău când ai ajuns lângă mine iar eu nu am putu decât să oftez în faţa frumuseţii tale. Dar mi-am revenit repede şi te-am luat în braţe de unde nu mai vroiam să îţi dau drumul. Privirea mi-a alunecat pe fundul tău mult prea bine conturat de dantela delicată. Nu ştiam în ce direcţie să te întorc încât să nu vadă cineva că vreau să te pişc niţel…
După acea mică conversaţie de politeţuri, te-am plimbat prin hotel, Your Royal din lumea zăpezilor. Imediat geamurile s-au albit de fulgii invidioşi pe frumuseţea ta. Unii strigau că vor să îţi stea în diademă, alţii, în frumoasa-ţi trenă. Însă, personalul de la hotel, le-a dat “flit” cu un cântecel. Au pus o horă tare în difuzoare de le-au tremurat toate acele pseudopicioare agăţate pe la geamuri. Deşi iniţial căutasem “cazare Poiana Braşov” acum nu îmi pare rău că am ales acest loc pentru petrecerea nunţii noastre.
În liniştea încăperii, numai sfârâitul lemnelor din şemineu se mai auzeau. Titus, proaspătul soţ, puse mâna pe umărul firav al Anielei. Delicat îşi lăsă palma să îi alunece pe spatele soţiei şi mici furnicături erotice simţii cum îi trec până în măduva oaselor. Aniela, femeie inteligentă, îi spuse că va putea să pună mâna pe fundul ei micuţ numai după ce termină de povestit, aşa că ar face bine să continue cât mai repede, dar să nu omită nici un detaliu vizual. Amuzat şi dornic de pipăială, Titus se puse iar pe povestit.
– Când am intrat în salonul de nuntă care poate găzdui până la 150 de oaspeți, toată lumea s-a oprit să ne admire.
O floare firavă “poleită” cu dantelă şi un tânăr stejar “căptuşit” cu un smoching bleomaren. Au spus că suntem buchetul perfect de tinereţe. Ne-au condus la masa noastră, frumos împodobită cu voal şi trei aranjamente florale din hârtie, aşa cum ai cerut tu.
Mi-ar fi plăcut să poţi vedea colivia porumbeilor albi. Până şi ei păreau foarte îndrăgostiţi. Şi apropos… aranjamentele de la scaune aveau aceeaşi culoare ca una din florile de pe masa noastră. Întreaga sală de nuntă părea un tot unitar, unde materialele, florile şi obiectele decorative aveau degradeuri în aceeaşi culoare.
Numai tu, mândra mea soţie, ai ieşit în evidenţă cu zâmbetul tău unic şi cald. Am avut şi mesele copiilor decorate potrivit pentru ei. Baloane cu personaje le-au plutit deasupra farfuriilor iar meniul a fost adaptat vârstei lor.
Nu mai are rost să îţi povestesc lupta cu furculiţele pe balonul cu Omul Păianjen şi schimbul lui Emil de morcov pe fripturică, nu?
Un moment care mi-a plăcut mult a fost când am ieşit afară, în curtea interioară. Te-ai arătat ca o adevărată crăiasă a zăpezilor în faţa micilor dune ce sălăşluiau ici şi colo pe locul de joacă. Până şi leagănul te-a primit cu sforile deschise şi cu şezutul curăţat.
Adierea vântului a făcut ca trena ta să plutească ca într-un dans al pinguinului cu fulgii de zăpadă. Erai atât de fericită încât nu ai simţit frigul, dar o pojghiţă de gheaţă ţi se formase pe vârful nasului tău. Atunci te-am luat de mână căci începea şi dansul nostru. Sonorizarea clară şi sala mare au făcut ca melodia să se audă divin. Ni se făcuse culoar către ringul de dans, iar copiii s-au oprit din alergat. Până şi Emil s-a oprit din lupta cu al lui morcov. Înghiţind în sec, Titus continuă povestirea.
– Când m-am întors către tine spre a începe valsul mult aşteptat, privirea mi-a căzut spre sânii tăi poznaşi. Numai de sus, de la înălţimea privirii mele se vedea cât de dornici erau să iasă din acel corset. Noroc cu tine când m-ai călcat pe piciorul stâng cu al tău toc cui. Cine ştie în ce ispită intram de faţă cu toţi mesenii. Apropos… iubire, cum naiba ai reuşit să dansezi 3 hore şi două sârbe pe acele tocuri şi să nu îţi agăţi trena?
– Experienţa dragul meu, experienţa. La noi în Vaslui lumea se iubeşte mult şi cu foc. Am pierdut numărul verilor pe la 50. Dar numai la 27 de nunţi am fost până acum… Dar te rog să continui de povestit.
– Ok, ok. Nu ştiu când a trecut timpul, dar m-am trezit că s-a strigat “S-a furat mireasa”! În acel moment am început să te caut prin tot hotelul. Am luat 29 de camere la verificat cameră cu cameră şi fiecare încăpere. Inclusiv în saună sau în sală se jocuri, unde copiii mai măricei se jucau biliard, foosball sau darts electronic. Am fost până şi în vecini, la hotelurile de lângă. Eram singurul ţăcănit care striga “Îmi vreau mireasa înapoi”. Cine mam-mare se gândea că Aniela mea face “îngeri de zăpadă” la locul de joacă pentru copii din curte…
Bucuros nevoie mare te-am luat pe sus şi te-am trimis în saună, să nu cumva să răceşti la burticuță, am ceva planuri cu ea, dar nu ţi le spun acum. Şi… iubire, îţi mulţumesc mult pentru cadoul de a vedea de pe munte primul nostru răsărit ca soţ şi soţie.
A fost o senzaţie de nedescris, pe care tu o înţelegi mai bine decât mine. Am filmat toată urcarea şi răsăritul cu drona primită cadou de la naşul Mandache. Bine că ai lăsat în cameră pantofii lucraţi de Albă ca Dana, cred că s-ar fi supărat destul de tare dacă îi stricai fie şi numai o paietă din opera ei de artă. Oricum, ai fost simpatică tare cu rochia de mireasă şi cu clăpari în picioare.
Mai ţi minte când căutam “salon nunţi Braşov” ? Ai spus că vrei acel loc să fie de poveste, cu mult alb şi dantelă. Crede-mă că un tort mai dantelat ca cel pe care l-am avut noi, nu am văzut şi nu cred că voi mai mânca vreodată. Crezi că am omis ceva? Sau vrei să ne ocupăm puţin de noi?
– Of dragule, nu ştii că începând cu 14 noiembrie (începe postul Crăciunului) “mă doare capul” se transformă în “e păcat”?
– Ai mă iubii, şi cât se presupune că trebuie să aştept?
– Numai 40 de zile, plus/minus 6-7 luni.
– Zău că nu pricep. Cine a inventat un post atât de mare? Sau tu mă pedepseşti că te-am tot necăjit aici la Royal Boutique Hotel Poiana Brașov?
– Nu prostuţule, în burtică şade bine Albert şi Claudia, sau Ion şi Vasile, sau Clara şi Izabela.
– Ai că am priceput că eşti gravidă, dar cum încap atâţia?!
– Nu atâţia, numai doi.
– Ok, numai doi. Ce???? DOI COPIII?! Da de unde iau eu atât iubire pentru ei şi pentru tine?
– Eu propun să dormim puţin, în acest fel dospim şi dragostea pentru copiii noştrii.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.
Surse foto- Hotel Royal
Pixabay.com
[…] Mireasa zăpezilor […]