DIN LUMEA MĂMICILOR CU GEMENI – Andreea Anghel

     Luna martie pentru mine înseamnă maternitate, mamiciție şi luna în care m-am cununat civil. Nu mai spun de aniversările din familie, numai 4 la număr.

     Cel mai mult în luna martie admir natura. Explozia de culoare, de muguri, flori şi puişori. Uneori, natura este mult prea darnică şi oferă mai mulţi pui părinţilor ca răsplată pentru iarna grea. Ce-i drept acum nu mă refer neapărat la anotimpul iarna, ci la greutatea cu care unii părinţi reuşesc să aducă copilaşi pe lume.

     Din categoria “sunt mamă de cel puţin doi copii şi mă mândresc cu asta” vreau să vă prezint o serie de mămici cu gemeni. Marea majoritate fac parte din Comunitatea WAHM România, coordonată de Elena Gorun, ce are şi ea o soră geamănă.

     De ce am ales să încep această serie?

     Pentru că mămicile cu mai mulţi copii sunt cele mai organizate, cele cu cea mai mare creativitate, cu un grad mare de simţ artistic şi cu o nevoie mare de afecţiune. Voi numii această serie “DIN LUMEA MĂMICILOR CU GEMENI.”

     Am ales ca fiecare mămică se se prezinte şi să îşi spună povestea, ce dar suplimentar are şi unde o găsiţi pentru eventuale comenzi. Prima din serie este Andreea, mămică de fetiţe.

-Sunt Andreea şi sunt mămică de două maimuţe în vârstă de 3 ani, Ana şi Ema.

     Întotdeauna mi-am dorit 2 copii, iar Dumnezeu ne-a binecuvântat cu două fetiţe minunate. Viaţa cu ele a început pe 7 Decembrie 2015. Au fost 3 luni în care mi-a fost destul de greu. Au fost nopţi nedormite în care făceam cu schimbul, eu, soţul şi mama mea, pentru a le păzi efectiv. Au fost prematur născute la 34 de săptămâni, dar sănătoase şi cu o greutate destul de normală, având în vedere că erau 2.

     Un eveniment neplăcut a fost momentul când Ana s-a înecat destul de rău cu lapte din cauza refluxului pe care îl avea. Acest incident ne-a obligat să le supraveghem tot timpul.

     Mi-a fost greu în aceste 3 luni, îmi venea să urlu pentru că observăm că nu o să mă pot descurca singură cu ele şi îmi mai trebuia încă o persoană pe lângă mine care să mă ajute.

     În a IV-a lună am zis STOP! Am născut aceşti copii. Dumnezeu a vrut să îmi dea o provocare. Am trimis-o pe mama acasă, am mutat fetele în camera lor, fiecare în patul ei şi mi-am făcut o serie de reguli pe care am încercat să le respect atât cât am putut.

     A fost parcă un restart, un nou început de care aveam nevoie. Am început să mă relaxez, să încep să le observ reacţiile, le-am învăţat fiecare plânset, că era de durere, de plictiseală sau de răsfăţ. Am evitat să mă panichez la orice căzătură, lovitură sau durere a lor. După cele 4 luni de oboseală, parcă începusem să trăiesc, să mă bucur de viaţă.

     Aşa m-am bucurat până când au început să meargă în picioare şi să vorbească. A urmat o perioadă puţin mai grea, însă deja eram obişnuită oarecum. Spuneam tuturor că viaţa de mamă cu gemeni este mai uşoară decât a celei cu un singur copil, din prisma faptului că un singur copil este mult mai cocoloşit, atenţia este îndreptată tot timpul către el.

     Ba mai mult, am reuşit să mă organizez şi cu pasiunea mea. De aceea am spus că aveam mai mult timp decât o mamă cu un copil.

     Am început hande-made când fetele aveau aproape 1 an.  Nu mă gândeam că acest hobby o să devină parte din viaţa mea.

     Am întâlnit-o întâmplător când stăteam într-o zi la poştă pe cea care avea să îmi devină colegă şi prietenă de suflet, Oana Georgi. Am descoperit WAHM, am înfiinţat amândouă „Atelier de mâini iscusite” şi ne ieşeau din mâini tot felul de lucruri. Rucsaci, pernuţe, gentuţe pentru copii, croşetăm, coseam la maşină şi făceam decoraţiuni de tot felul, din orice material ce ne cădea în mâini.

     Am descoperit FIMO întâmplător iar cu timpul am început să lucrăm amândouă comenzi ce ne ofereau provocări din ce în ce mai interesante. Câni, tacâmuri, castroane decorate cu figurine din Fimo.

     Între căni şi tacâmuri am început să pictez şi obiecte din lemn, seturi de moţ şi cufere pe care le decoram după preferinţa clientului.

     Cu timpul am crescut împreună: eu, fetele, Oana şi piticul ei Luca. Îmi era din ce în ce mai greu. Deja atenţia mea începuse să scadă faţă de fete. Nu mai aveam parte de activităţi împreună, eram mai tot timpul în stres să termin anumite comenzi, să fac pachete etc. Le devansam câteodată şi masa, dacă aveam de finalizat ceva urgent.

     Începusem să lucrez şi în concediu, noaptea până târziu, dimineaţă mă trezeam la 4-5 să reuşesc să termin comenzile preluate.

     În Octombrie 2017 am atins apogeul, am revenit la serviciu, program de la 8.30 la 17.30, fetele la creşă iar eu în haos. Cred că mi-a fost cel mai greu în această perioadă.

     Statul acasă te schimbă foarte mult. Lucrând în achiziţii, trebuia să vorbesc mult cu furnizorii. Parcă îmi pierdusem total creierul. Mă bâlbâiam, nu reuşeam să port o discuţie cap coadă fără pauze de gândire. Alergam la creşă să iau fetele, ajungeam acasă şi mă apucam de comenzi. Soţul era cel care prelua sarcinile de acasă.

     Trebuia să mă ţin după Oana, nu era corect faţă de ea ca eu să nu fac faţă în egală măsură cu comenzile, mai ales că noi împărţeam tot, cheltuieli şi încasări.

     Începusem să termin din comenzi la birou, ceea ce a dus la observaţii din partea şefilor. Atunci am zis Stop! şi de la capăt.

     I-am spus Oanei că nu e drept faţă de ea şi că trebuie să ne separăm cu munca. A rămas cu “Atelier de mâini iscusite” iar eu am pornit o nouă pagină „Little Twins Craft„.

     Am început astfel să iau comenzi mai puţine, să nu mai stau cu telefonul în mâna toată ziua, să am mai mult timp pentru a petrece cu Ana şi Ema.

     Dacă o săptămână lucrez la comenzi, următoarea săptămână o dedic maimuţelor, ieşim în parc, ne jucăm în curte şi în mare parte ne iubirim.

     Mi-am revenit şi cu munca de birou, între timp fetele au ajuns la grădiniţă, iar acum lucrăm împreună, eu cu Fimo iar ele cu plastilină.

-Un mesaj pentru mămicile cu gemeni ne oferi?

-Nu vă speriaţi cu gândul că sunt doi, nu e chiar atât de greu pe cât pare. Cu iubire, răbdare şi perseverenţa treceţi peste toate greutăţile, indiferent că este vorba despre unul, doi sau chiar mai mulţi copii. Încercaţi să stabiliţi un ritm cotidian, nişte reguli sau principii pe care să le respectaţi pe cât posibil. Petreceţi cât mai mult timp împreună pentru a le studia reacţiile, pentru a-i învăţa şi pentru a-i drăgăli. Nu este un capăt de ţară dacă nu este casa lună sau hainele nu sunt călcate şi aranjate. Profitaţi la maxim de perioada în care sunt micuţi, bucuraţi-vă de ei şi drăpăliţii cât mai mult.

Dragi mămici, sper că v-a plăcut povestea mea.

Vă doresc o zi minunată!

Cu stimă,

Andreea ANGHEL