Pandemia a contribuit la uitarea pieței și rău mi-a făcut. Livrarea la domiciliu, lene mi-a creat. Comenzile tip Drive, pe viteză le-am făcut. O sesiune de cumpărături în supermarket, ca pe o excursie am perceput-o.
Cam așa stau lucrurile la mine. Am comandat mult în online. Am ridicat din zone drive (nu mâncare rapidă), am cumpărat tot odată, ca și cum bonurile de masă ar expira pe card.
Odată cu vaccinarea sper ca numărul îmbolnăvirilor să scadă drastic. Sper să devin mai mobilă, mai mișcătoare, mai cutreierătoare prin oraș. De, ieri m-am pierdut de două ori în interval de 3 ore. Banu Manta și Gara de Nord mă atrag 😀
Și mai sper ca toate bunicuțele pe care „le-am uitat” în piață să mă ierte. Promit că începând de astăzi să fac cel puțin odată pe lună cumpărături din piață.
Vai ce dor nebun mi-a fost de piață. De bunicuțele care după ce că îți vând ceva pe 2 lei, îți mai dau ceva cadou, așa, de la ele, pentru că ai fost drăguță.
Mi-a fost dor de țigăncile cu flori. Oricum nu mă gândeam să vin acasă fără flori pentru Alin.
Mi-a fost dor de tarabe, de conversațiile piețarilor peste capetele clienților. Na, acum cam trebuiau să ridice capul peste geamul de protecție impus de la administrația piețelor.
Mi-a fost dor să plec cu ceva în plus. Teoretic eu trebuia să mă limitez la a face o copie de cheie, a lua cartofi și roșii. Odată ajunsă acasă, am făcut inventarul cumpărăturilor:
1kg roşii, cartofi, căpșune
420 gr porumb de floricele (explic mai târziu)
O legătură de mărar, pătrunjel, lobodă,
Un bucheţel de flori de câmp
Două legături de ceapă verde
3 legături de mentă
1,6 kg oase garf porc
450 gr oase garf vită
O copie de cheie
La final de cumpărături am cheltuit 42 de lei la piață.
După această sesiune de șoping piețesc, am atât aprecieri, cât și dezamăgiri. Dar, să le iau în ordine.
Aprecieri:
Împărțirea zonelor cu tarabe
Geamurile de protecție între client și vânzător
Personalul administrativ de la piață care înlătura pe cei ce nu doreau să se supună regulilor administrative.
Dezamăgire:
Distanța exagerat de mică între rândurile de tarabe. Efectiv nu pot trece doi oameni unul pe lângă celălalt cu sacoșele pline.
Domnul care vinde cereale. Am cerut jumătate de kilogram de porumb de floricele. Dar am primit numai 420 grame (cântărit acasă). Păcat domnu, aveai un sac întreg.
Mămăița care vindea mentă. Deși mi s-a părut suspect de ieftină, 3 legături la 2 lei, tot am luat. Acasă am văzut că era mentă bătrână, probabil lăsată să crească peste 1,5 m înălțime.
Duduia care vinde role de bucătărie în stația de autobuz de la piață. Dumneaei vinde 4 role la 10 lei sau 6 la 15. Eu am verificat bugetul rămas și am întrebat politicos ce ar putea să îmi dea de 8 lei. Cu un sictir nemaipomenit mi-a spus că NIMIC. Că nu îşi face nici safteaua cu mine. Apoi și-a luat căruţul, acela de supermarket (cu siguranță cumpărat din banii ei) și a plecat de lângă mine, ca și cum eram ultima ciumată. Nu a vândut nimic până am plecat din stație. Toată această situație m-a făcut să mă simt penibil. Nu am cerșit. Ci am mers pe principiul că piețarii ca ea ar vinde și cantitate mai mică, dacă cineva îi cere. Nasol. Ea era cu totul sau nimic.
Per total mi-a plăcut mai mult decât mi-a displăcut. Am avut și o mică julitură la mâna dreaptă încercând să mă feresc de un cărucior cu varză ce trecea printre rândurile de tarabe.
Cert este că nu e de mers cu copiii în piață. Această piață. Efectiv nu am avea loc decât în șir indian. Dar, singură, promit să mai merg. Partea mai nașpa este drumul. O stație cu un autobuz, apoi schimb și merg alte două cu un altul.
Voi mergeți în piață? Ați mers pe parcursul anului 2020?
