Când eram mai mică şi tocmai apăreau clădirile numite Mall sau Cora eram fascinată de magazinele de pe galerii. Mult timp mi-am pierdut în cele numite Meli Melo şi Bam Boo. Eram adepta clămuțelor colorate, a pietricelelor şi a lumânărilor parfumate. Era un ritual pentru mine să merg cel puţin odată pe lună în aceste magazine şi de mai multe ori în preajma sărbătorilor.
Cu timpul viaţa mea s-a schimbat şi nu am mai ajuns în aceste magazine însă îmi formasem obiceiuri şi foloseam ce aveam în dotare. Aşa mi-am transformat eşarfele colorate şi extravagante în veritabile bentiţe pentru părul meu lung până la fund. Nu conta că era vâscoză, mătase, pânză sau bumbac subţire. Cu cât erau mai roşii şi mai înflorate erau ideale pentru mine, pentru ţinuta mea şi pentru starea mea de bine. Cum venea primăvara imediat îmi scoteam eşarfele din dotare şi îmi dezlegam pletele. Mă simţeam diafană când adia vântul împreună cu un colţ de eşarfa pe care mai dădeam şi un strop (mai mare) de parfum. Cred că au strănutat zeci de toporaşi şi viorele după mine…
După ceva timp, când vara era pe trecute începeau nunţile şi evenimentele mai elegante. Cum niciodată nu am fost împopoţonată sau un curcubeu de culori, am ales de fiecare dată ca ţinuta mea să iasă în evidenţă prin coafură şi accesorii de păr precum micile clămuțe sau bentiţe cu pietricele colorate. Indiferent că a fost cununia mea civilă, nunta unde sora mea a fost naşă, un târg de produse hande-made realizate de mămici ce lucrează de acasă, mereu am ales ţinută mai cuminte şi stropul de extravaganţă în păr. Pietrele ce îmi străluceau în plete aveau mereu culoarea verde-albăstrui, mova sau argintii şi erau montate în bentiţe, acuri de cocuri sau agrafe sofisticate de culoare argintie sau aurie.
Mereu mi-au plăcut cele maleabile, pentru o coafură lejeră şi elegantă. Senzaţia aceea că eşti urmărită pentru părul tău lung cu sclipiri de curcubeu mi-a plăcut de când mă ştiu. Cum partea de garderoba a fost mereu o problemă din cauza aspectului fizic, părul a fost cel pe care l-am pus în evidenţă prin coafuri alambicate dar şi cu simplitate marcată de una sau două agrafe delicate.
Fuga după eşarfă
Nu de puţine ori mi s-a întâmplat ca un băiat cu care ieşeam la întâlnire să îmi desfacă funda mare făcută deasupra unei urechi. Aceea era “semnătura mea”. Urma examinarea eşarfei de la lungime până la mirosul parfumului meu impregnat în colţurile eşarfei.
Apoi, nu ştiu cum se făcea că băiatul începea să alerge cu eşarfa mea ca nu cumva să îmi mai prind părul. Nu ştiu dacă ei au perceput eşarfa mea ca pe un obiect băbesc sau îşi doreau ca părul meu să fie pur şi simplu liber. Cert este că am cam fugit după eşarfe.
Deşi am numai 33 de ani mă simt o băbăciune când mă gândesc la începuturile mele ca client în magazinele Meli Melo. Acolo era doza mea de sclipiciozitate, acolo erau acele eşarfe, funde şi bentiţe care mă umpleau de bucurie. Uneori cred că mi-am păstrat prea mult timp acest gust pentru aspect de fetiţă inocentă încât bărbatul din faţa mea a vrut să mă treacă el brusc la aspectul maturităţii. Nu cred că erau ei pregătiţi pentru realitatea din mintea mea. Poate ar trebui să mai copilărească puţin cu eşarfa mea ca apoi să aibă ocazia de a merge la braţ cu mine la un eveniment unde voi purta cu siguranţă o agrafă plină de pietricele de culoarea cerului senin şi a toporaşilor firavi. Până acum un singur bărbat a avut onoarea de a-mi desface împletitura şi de a scoate agrafa strălucitoare din pat: soţul meu.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019
[…] Fericirea îmi stă și în accesorii. Meli Melo de ieri mi-a fost atelier de fericiri. […]