Se apropie sărbătorile de iarnă şi bunica s-a apucat să facă prăjiturile ei minune. Mereu i-am spus că o să îi aducă pe ruşi înapoi datorită mirosului fenomenal. Nu au fost ruşii dar ceva pe acolo: P. Povestea este aşa:
După o serie de prăjituri cu creme şi cozonaci, bunica a rămas fără cacao şi esenţe. Şi-a lăsat pestelca în chiler, a luat cojocul şi dusă a fost la Magazinul Universal din sat. Pe drum, a văzut pe unul galben la faţă, îmbrăcat în folie de aluminiu şi cu o şapcă ciudată în cap. Se întreba dacă îi este frig. A încercat să vorbească cu el, dar şi-a dat seama că este străin. Nu ştia că este străin chiar de Pământ: D. L-a luat cu binişorul la magazinul din sat, l-a prezentat drept nepotul timid chinezo japonez şi i-a pus în braţe plasa cu cele cumpărate. L-a luat către casă şi îi vorbea mereu, poate o învăţa asta ceva romană. Ajunsă acasă, a încercat varianta cu limbajul surdo-muţilor. Avea vecina de peste drum o nepoată ce vorbea doar dând din mâini şi a prins şi ea câte ceva când a fost rugată să aibe niţel grijă de ea. Dar nu a reacţionat insul nici acum. A încercat varianta muzicii, dar părea să îl doară capul. Auzi tu, cui nu îi place o horă moldovenească?! Trece bunica peste asta şi îi arătă un cotlon unde să se aşeze, ca ea să îşi vadă de treabă mai departe. Puţin enervată că nu avea cu cine să vorbească deşi nu era singură în bucătărie, începe să bodogăne. Pune de face alte aluaturi, creme şi siropuri. Când bucătăria se umple de arome, vede insul că îşi flutură şapca din cap şi începe să chiţăie precum Azorel când vede bucata de mămăligă. Bunela şi-a spus că omul o fi autist. A auzit ea de nişte oameni care reacţionează diferit şi foarte rar. S-a gândit ea să îi pună nişte prăjituri gata făcute în faţă, dar gălbejitul nu se dădea plecat de la masa de lucru. Flutura şapca din cap şi parcă apăru şi o mică luminiţă de undeva şi o plimba mereu peste creme şi siropuri. Parcă îi chiorăiau şi maţele, dar nu a vrut să mănânce nici slană cu pâine şi usturoi. Clar, gălbejitul nu este moldovean. Nu este nimic, bunicii îi plac musafirii. Are cu ce se lauda pe urmă.
După vreo 3 ore în care străinul mai că saliva la prăjiturile bunicii, a apărut şi o ştire la radio. „În satul Cucuieţii din Deal, Comuna Prăjituresti, a căzut un obiect neidentificat. Se presupune că este un OZN şi are la bordul său un extraterestru. Cine întâlneşte o fiinţă ciudată, este rugat să contacteze imediat autorităţile locale şi să sune la numărul scurt de urgente 1234”. Bunica pufăie puţin pe nas ca pentru sine şi pune în poala insului ligheanul cu coca de frământat pentru cozonaci. A văzut ea că îi cam foşnea folia de aluminiu de pe el, dar nu i-a spus nimic, crezând că este ultima modă. Ciudate vremuri trăiesc astăzi cei de la oraş, îşi spuse ea. După ce a frământat şi a pus la cuptor ultima serie, a mai încercat odată să se bage în seamă cu gălbejitul. De această dată, nu a avut nici o şansă. Era lipit la propriu de cuptor şi era cu nasul pe sus ca şi cum ar vrea să prindă tot mirosul doar pentru el.
Mai sta el ce mai sta lipit de cuptor, apoi băgă mâna până la cot şi trage tava cu cozonac aproape copt şi începe să îl întoarcă pe toate părţile. Bunica a crezut că este pofticios şi că vrea să îl răcească mai repede învârtindu-l în aer. Amuzată de jocul insului, pregăteşte ultima cremă şi aşteaptă lângă sobă să se sature asta de aruncat cu cozonacul în aer. Pune cafea într-o ceaşcă micuţă şi îi întinde musafirului. Acesta refuză categoric şi îi arătă cozonacul. Bunica ia o gură zdravănă de cafea şi apucă cozonacul zburăcios şi începe să îl prelucreze pentru a deveni un tort frumos ornat, însiropat şi gata de mâncat. După 30 de minute, totul este gata iar prima felie din tort o primeşte musafirul mutulică-chiţăilă. Nu ştie bunica cum sau când a terminat felia, cert este că i-a dat tot platoul în braţe şi i-a arătat poarta. Mai vine omul, dar mai şi pleacă. Pe acolo să îţi fie drumul mutulică. Să te saturi de tort şi să te întorci când înveţi să vorbeşti.
Imediat ce a plecat, bunica şi-a dat seama că nu a gustat şi ea din acel tort. Celelalte erau făcute pentru nepoţii şi nepoatele care lucrau la oraş. Asta este, pune mâine să facă unul şi pentru ea, acum este destul de târziu şi începe serialul indian la tv. În pauza la serial, mă sună să îmi zică de musafir. Abia atunci fac legătura cu anunţul de la radio şi tv. Oare bunica chiar a avut un extraterestru în casă? Îi spun că are imaginaţie bogată şi dacă vrea o să îi pun pe calculator un film nou, science fiction ce se numeşte Primul Contact ce este cu extratereştrii. Îi spun ce are pe afişul 
de prezentare şi evidenţiez că joacă şi actorul Forest Whitaker. Bunica mă întreabă de unde am mai auzit de acest film. Îi răspund că am văzut trailerul pe site-ul celor de la intercomfilm.
O las pe buni să se întrebe mai departe cine a fost musafirul ei gălbejit, iar eu mă pregătesc să mă duc la film, dacă tot i-am spus despre el. Pare interesant şi a avut lansarea pe 11 noiembrie 2016.
Acest text este scris pentru SuperBlog 2016.
