Într-un moment de respiro, mă uitam pe grupul de pe Fb al WAHM Romania. Nu aveam nevoie de nimic, doar admiram creaţiile altor mămici. Apoi… BUM !!! Am văzut o poză cu un tablou făcut pe comandă ce reprezenta esenţa maternităţii.
Imediat am vrut şi eu ceva care să imortalizeze imaginea micuţilor mei. Ştiu că vor creşte dar vreau să păstrez lângă mine trăirile acelea, fie şi păstrate într-un tablou.
Imediat am luat legătura cu autoarea. Am aflat că se numeşte Elena Ichim şi pictează pe pânză. Aşa am început o conversaţie plăcută cu ea pe data de 26 ianuarie.
– Dacă vă dau o poză, se poate picta imaginea?
– Da, se poate face urmărind o poză. Eu mă orientez după trăsături, forma şi culoarea părului, dar tipul acesta de tablou nu îl fac realist ci merg pe emoţie şi recompun compoziţia ca să pară desprinsă din poveste.
– Am înţeles, dar sursa de inspiraţie poate fi o poză?
– Da, sigur.
Am trimis nu o poză, ci vreo 4, ca să fiu sigură că surprinde ce este mai important 😛 Mi-a spus că ar dura cam o lună şi jumătate să îl facă. În realitate nu a durat atât, dar cu siguranţă mai avea comenzi luate şi vroia să fie în termen cu toate. Nu m-a deranjat, pentru că plata o puteam face cam în perioada când a spus că îl termină.
Au urmat câteva cerinţe tehnice din partea ei, pe care eu am încercat să le îndeplinesc cât mai bine. Apoi am fost contactată în februarie. Vroia să ştie dacă vreau fluturaşi în peisajul tabloului. Eu am considerat că nu este cazul şi am întrebat dacă a lucrat ceva până atunci. Mi-a arătat prima schiţă şi am rugat-o să facă câteva modificări. Mi-a plăcut receptivitatea ei, deşi la fiecare modificare mai găseam ceva ce se diferenţiază de realitate. De, ca şi client, sunt pretenţioasă 😀
Am mai schimbat câteva cuvinte din când în când dar comunicarea a fost productivă. Când tabloul părea să fie aproape gata, m-am trezit eu că vreau să am şi palme în reproducere 😛 . Elena a fost destul de răbdătoare şi mi-a îndeplinit dorinţa şi de această dată. Vă pun aici să vedeţi schiţele pe care le-am văzut până la forma finală.
Pe 3 martie mi-a arătat forma aproape finală. Spun aproape, pentru că iar m-am trezit eu că mai vreau ceva: P Puţină culoare verde sau albastră mi se părea mai potrivită personalităţii mele. Cu ultimele retuşuri făcute, am primit poza supremă. Poză ce arata că al meu tablou este gata.
Ce spuneţi, este un tablou frumos? <3
Am stabilit cu Elena să mi-l trimită prin poştă iar plata am făcut-o în contul ei. În total am plătit 155 de lei pe această amintire pe care o voi păstra toată viaţa 🙂
După această experienţă interesantă, am spus că Elena merită şi un interviu. Şi acesta a fost făcut tot în reprize, că deh… duracelii mei nu au stare 😀
Mini-interviu cu pictorița de poveste
– Elena, te rog să îmi spui care a fost cel mai greu tablou pe care l-ai realizat.
– Fiecare tablou sau lucrare artistică e o nouă provocare. Un tablou poate să nu pară foarte complex, dar să aibă de fapt în spatele lui multă muncă, idei și încercări până a ajunge la rezultatul final.
– Ai pregătire în domeniu?
– Da. Am studiat la Colegiul de arte ” Octav Băncilă” din Iași, la secția de pictură. Ca Universitate am ales Universitatea de Arte ” George Enescu”, secția de grafică publicitară.
– De la terminarea studiilor, în ce domeniu ai lucrat?
– Până acum am făcut grafică publicitară 🙂. Recent m-am întors la prima iubire şi anume tablourile.
– Câte comenzi de tablouri finalizezi într-o lună?
– Am perioade în care finalizez şi 10-15 comenzi pe lună şi perioade în care nu am deloc comenzi.
– De când a apărut bebe, faci mai puţine tablouri?
– Până a se naşte primul copil eram studentă la arte. Abia când a împlinit un an am început să îmi clădesc o carieră din artă. A urmat o altă pauză la naşterea celui de-al doilea băieţel şi doar de câteva luni am reînceput să pictez.
– Ai putea să te vezi în viitor trăind din pictură?
– Da, mă văd în viitor trăind din pictură şi grafică digitală. Comenzile mele nu se rezumă la tablouri ci sunt în special pe partea de grafică digitală: Ilustraţii, flyere, logouri, instrucţiuni medicale şi tehnice ilustrate.
– Destul de diversificat şi interesant. Ai un atelier al tău?
– Nu am un atelier deocamdată.
– Unde te pot găsi viitorii clienţi?
-Pe pagina de Facebook Elena picteaza.
Pentru cei care vor să vadă câteva lucrări diferite ale Elenei, aveţi galeria de mai jos.
Acest interviu face parte din seria WAHM România, un ONG care ajută mămicile ce lucrează de acasă.
Este foarte talentata pictorița Elena și ți-a realizat un tablou foarte fain, de pus în rama si lăsat copiilor moștenire.
Ador acel tablou. O recomand cu mare drag.