DPT- ediție aniversară, sau ce am învățat eu într-un an de participare

     Prima mea participare la DPT a fost anul trecut când se aniversa primul an al proiectului. Odată ajunsă acolo, mă simţeam ca un boboc printre senior şi abia îndrăzneam să mă mişc pentru a nu atrage atenţia, ca nu cumva să mă ia la rost cu blogul. Acolo era buba mea. Nu aveam blog pe parenting. Eu aveam şi încă am bloguri pe alte nişe.
După un an calendaristic, timp în care am învăţat puţin SEO, puţină economie, tooluri, brand personal, cum să scriu texte cu engagement (ocazie cu care am uitat umbrelă la OK CENTER), am luat la cunoştinţă Instagramul, am verificat cine sunt eu în mediul online şi cred că am mai scăpat câteva teme la care nu am ajuns, Comunitatea DPT a devenit şcoala mea, la care mă duc cu plăcere.

     A început să îmi placă să pun şi întrebări. Poate prea multe. La această ediţie, a fost prima dată când am primit ceva numai pentru că “am fost activă” 😀  Premiul meu a fost un pachet cu o metodă de economisire elaborat lucrată, pentru a fi destul de uşor de pus în practică. Poate voi scrie un articol dedicat acestui sistem de pliculeţe. 🙂 oferit de Adrian Asoltanie.

     În cadrul ediţiei cu umărul 16, am notat ideile la liniuţă ca şi în dăţile trecute. Acum, mi-am notat că fiind importante următoarele idei şi teme:

– Mame podcast (încă în verificări, pare interesant dar nu am încă momente de linişte atât de îndelungate cât să îmi permită ascultarea podcast-urilor)
– Cât să dezvăluim din noi? O întrebare ce mă macină de ceva vreme, mai ales că am decis să îmi asum public întâmplările şi poveştile de pe blogul “De la sex la dragoste”.
– Contează cât poţi să îţi susţii imaginea sau să te pui în cea mai bună lumină cu cât mai puţini bani. Pornind de la aceste gânduri, am ales că nu transform blogurile mele în bloguri de bebelușăreală sau de părințeală. Ba mai mult, deşi am cărţi în casă despre cum să faci “X” chestiei sau “y” mâncare mai bună pentru copii, mă feresc de ele ca Dracu de aghiazmă. M-am fript odată în timpul sarcinii şi de atunci încerc să aleg media informaţiilor combinată cu intuiţia mea.

    Capacul procesului l-a pus cartea primită de la Laura, legat de educaţia daneză. Atunci am văzut cât de mult am greşit şi cât am de remediat la mine şi la educaţia primită de mine. În consecinţă, nu voi poza în mama perfectă ce se descurcă cu gemeni, pentru că sunt exact pe dos. Nici pe partea de sex nu sunt EXPERTĂ. Mereu am căutat să critic ipocrizia, nesimţirea, lipsă educaţiei şi lăudăroşenia.

Pe această temă a “dezvăluitului” s-a discutat puţin legat de realizarea unei şedinţe foto pentru o persoană publică. De orele de pregătire, de timpul efectiv pentru fotografiat, dar şi de necesitatea prelucrării rezultatelor. În consecinţă, o mare parte din fotografiile prezentate în media, sunt o mare prelucrare a realului, rezultând un suprareal, ce se mediatizează ca fiind natural, uşor de realizat şi recomandat către populaţie. (Părerea mea)

Tot legat de poze, avem şi câteva recomandări:

*Culorile trebuie să fie pe colţurile triunghiului imaginar
*Pozele bune se fac dimineaţa, pe la ora 7 când soarele este încă în spatele subiectului de fotografiat.

Reguli în fotografie:*Dacă se văd genunchii, trebuie să se vadă şi pantofii
*Copilul se uită în sus
*Bătrânul se uită în jos sau spre spate/trecut
*Plan American – până ,,la pistoale,,
*Head shat- de la umeri şi merge pe emoţie

Dacă avem un produs de fotografiat, este bine să îi realizăm o ambiantă, să îl înfrumuseţăm.

“Voi vedeţi mai multe culori decât noi.” Robert Marooni

     Acestea au fost vorbele fotografului ce ne-a răspuns la întrebările noastre. Tot el a spus că o mare parte din regulile fotografiatului au dispărut. Tehnicul fiind mai important decât regulile, alături de lumină.

Și iar imi notez liniuțe peste liniuțe de iedi…

•  3 categorii de oameni: libidinoşi, telenovelistele şi cei ce au bani să cumpere ce vindem noi. Aici am pierdut ideea şi am rămas cam în coadă de peşte… 🙁
•  Contează targetul către care ne promovăm. Asta după ce ne-am făcut o idee despre ce vrem să scriem.
•  Se pune din ce în ce mai mult accent pe engagement. Lucru care este destul de greu de obţinut din partea mea. Aici este o mare luptă de dus din partea mea.
•  Cu ce ajut eu pe ceilalţi?  
•  De ce scriu?                       
•  Pentru cine?
• Cum?               –>  Sunt cele mai importante 4 întrebări la care trebuie să răspundă totalitatea articolelor tale. Tot ceea ce aşterni pe net, trebuie să aibă o unitate.
• Uneori, avem nevoie de ajutor. De fapt este recomandat să cerem ajutorul altei persoane. Când însă o şi facem, trebuie să îi recunoaştem acelei persoane valoarea şi experienţa.
•  Care este mesajul principal al textului? Asta în ideea că avem unul, sau dacă avem mai multe teme incluse, trebuie să alegem acel mesaj ce reuneşte toate temele abordate.
• De asemenea, contează emoţia transmisă. Un text se poate să atingă acea coardă sensibilă a cititorului prin partea de sentiment transmis, sau prin informaţia relevanţă pentru el.
• Trebuie să aibă logică ceea ce facem. Şi să avem un cap limpede ce judecă, gândeşte şi reacţionează în funcţie de cititori, colaborări şi mediul online.Un alt capitol abordat la #DTP16 de către Cristina Oţel a fost “Vorbitul în public”. Cu această ocazie, cu toţii am primit următoarele recomandări:

– Nu atacăm produse, persoane, concurenţa
– Nu ne impunem punctul de vedere
– Nu ne lăsăm antrenaţi în dispute

Tot Cristina a spus că

“Atât timp cât avem emoţii, suntem vi.”

Aşa este. Atât timp cât reuşim să ne păstrăm cerebrali în acest haos mediatic sau ambuteiaj rutier.

Cum integrăm emoţiile? A fost un alt capitol abordat din punctul de vedere al unui speaker. Ca răspunsuri, am avut ideile următoare:

*Nu trebuie să ne luptăm cu ele (emoţiile).
*Cum lupt cu fricile? Păi NU lupt, îi mulţumesc că este aici, dar astăzi eu iau deciziile!
*Într-o prezentare, să nu spunem că avem emoţii pentru că atitudinea noastră a transmis deja acest lucru
*Anatomia fricii – îi iei din putere. Ideea de a face anatomia fricii, nu am înţeles-o, dar am idee cum poţi să scapi de frici. Cel puţin de cele mici. Frica mea de maşini, viteza şi ace… Nu cred că se tratează în această viaţă  😀
*Una din nevoile noastre primare este conectarea. De asemenea, în momentele când susţinem o prezentare cu un public numeros, se poate căuta în public acele feţe cunoscute, sau mai empatice cu noi.

Înainte să închei, voi enumera sponsorii evenimentului:
– LIDL România.

– Conacul Grand-Golescu

– Cafea şi expresor de la Philips.

Foto credit Mihai Răitatu, dar, AM POZAT POZARUL 😛

Voi încheia acest articol “la liniuţă” cu două recomandări din sfera economică:

1.a Timpul de luni până vineri are un preţ.
1.b Timpul din zilele de sâmbătă şi duminică are un alt preţ.

2. Greşeala unui antreprenor este să creadă că toţi banii sunt banii casei.

P.S. Cu ocazia acestui eveniment am reuşit să vad şi eu faţa persoanelor din spatele blogurilor “elenisme” şi

“Domnu’Roz”. Baftă dragilor şi la cât mai multe realizări.

P.S.2 Uite cum ma strofoc cu un ifone in mana. Firave telefoane pentru degetelele mele, dar musai sa imi trec numarul de telefon in agenda Monicăi Popescu de la Radio Itsy Bitsy.