21 iulie a fost o nouă zi de “şcoală de texte”. ParentingPr a organizat ediţia cu numărul 15 a #DTP (Digital Parents Talks) la OK Center (Locul unde m-am reîntâlnit cu umbrela mea uitată 😀 la ultimul curs, şi anume #DPT14.)
Evenimentul a avut două „reprize” (panel-uri) de discuţii şi întrebări. Mi-a plăcut tare mult ideea de a ne scrie întrebările pe bileţele şi de a fi transmise „în timp real” către vorbitori. Eram atât de emoţionată când aşterneam cuvintele încât cu greu am reuşit să nu pocesc procesul de scriere precum un începător.
Prima parte a fost cea mai interesantă pentru mine şi mai uşor de asimilat. Cristina Ologeanu, Ana Maria Vasilache şi Ioana Chicet-Macoveiciuc au povestit din experienţele lor. Deşi au istoric de jurnalist în spate, partea de blog este este despre texte total diferite de rigiditatea presei din România. Aici nu intră nişele de monden şi tabloid.
Acest panel a fost mai uşor de asimilat şi prin asocierea mea cu ele (mămici cu copii mici şi bloggerite). Am observat valoarea lor, rezultatele obţinute prin scrierile lor şi comunităţile create. Toate acestea le pun pe seama unei determinări şi a unei capacităţi de concentrare mai mare ca a mea. În acest fel mi-am dat seama că încă nu am pus în scrisul meu concentrarea, cunoştinţele şi răbdarea la muncă aşa cum trebuie pentru a realiza „niște texte bune”. De vină este şi programul mereu în schimbare din viaţa cotidiană a familiei mele.
Pe Ana Maria Vasilache nu o cunosc, nu îi ştiu munca dar aşa cum s-a prezentat la panel mi-a plăcut mult. Modestia aspectului fizic şi stilul de vorbire a fost pe placul meu. A fost pe aceeaşi undă/vibe/val… etc. cu mine la #DPT15. Nu pot spune că am rezonat aşa bine cu toţi vorbitorii DPT sau chiar cu cei prezent la DPT15.
Panelul 2 a fost un fel de „Piei drace” pentru mine. Cred că a fost printre puţinele dăţi când o persoană fără copii şi cu carieră mi-a atras resentimente (asta ca să nu spun ură). Deşi la întâlnirea precedentă Alexandru Gruzi era tot un carierist convins şi fără copii, interacţiunea cu el a fost mult mai plăcută şi mai educativă. Başca am rămas şi cu ceva „sechele” <3 în ale mele texte. Nu mai pot să scriu un text dacă nu fac liste ordonate şi liniuţe. Mă cert cu titlurile şi cu „haşurile” 😛 . Dar totul a fost spre binele meu. Pot spune că văd o oarecare diferenţă.
Tot în panelul 2 am simţit unele cuvinte ca verdictul profesorilor de la facultate când te picau examenul. “95 % dintre bloguri, nu ar trebuii să existe!” m-a făcut să mă simt la coada clasamentului.
Am zile în care blogurile mele sunt vizitate de 2-7 unici şi mă întreb dacă nu cumva aceasta este audienţa mea. Dacă nu cumva mă joc “dea bloggerul” şi pierd timp preţios din viaţa de familie. Am perioade când stau 3-4 zile pe un articol şi simt că mă sleieşte de puteri la propriu.
Cea mai mare provocare până în acest moment a fost articolul cu recomandări SEO. Am avut senzaţia că sunt în travaliu 7 zile (deşi nu cunosc efectiv starea de travaliu, eu având cezariană de urgenţă). Însă, după finalizarea lui, am ţopăit efectiv prin casă de bucurie că am scăpat de această “povară” 😛 .
Invitatele din panelul 2 au fost Mia Munteanu şi Raisa Beicu. Nivelul de încredere în ele mi-a făcut efectiv să mi se ridice părul pe mine. Atitudinea lor şi unele vorbe m-au făcut să mă încordez/tensionez atât de tare încât cu greu am putut să mă stăpânesc şi să încerc să fiu conectată cu subiectul. Scrisul meu era deja o mâzgălitură continuă şi încă încerc să descifrez acele notiţe. Nu spun că informaţia venită din partea acestor profesioniste nu este bună, dar consider că pentru mine nu s-a găsit canalul potrivit de transmitere.
Nu le invidiez. Nu vreau să lucrez zi lumină la “N” proiecte. Am deja 3 mari şi late, fără familie. Vreau să cred că am trecut de perioada când lucrăm 15 ore pe zi pentru o pungă de bani şi multă singurătate în casă şi în suflet. Deşi dacă stau să mă gândesc la perioada de services auto… vreau să cred că am rămas cu ceva bun: soţul, cunoştinţe despre operaţia de fimoză (o tentative de relaţie) şi dorinţa de a nu mai lucra zi lumină şi acasă să găsesc 5 grade în miez de iarnă la ora 20-21 când ajungeam la domiciliu.
Lăsând resentimentele într-un loc zen (cred…) voi începe să arăt şi partea tehnică despre scrierea de texte de la acest curs. Încerc să structurez cât de poate de lizibil şi de coerent.
Imaginea de ansamblu şi capacitatea transformării textelor în cazul în care “nu sună/dă bine” (fuai de mine, sună a temă de Licenţă/Masterat 😀 )
- Trebuie văzută imaginea de ansamblu şi pe blog.
- Să se vadă o fluiditate în toate textele tale, să nu fie o discordanţă între păreri, poze şi stil de scris.
- Dacă mai ai şi cunoştinţe de jurnalism, poţi să transformi un interviu în portret al intervievatului, dacă informaţia şi imaginea de ansamblu nu îţi plac.
- De asemenea, contează foarte mult concizia şi punctul de vedere.
- Informarea (articolele propriu-zise) se face pentru oamenii care nu ştiu, dar ar părea interesaţi.
Reportajul de pe bloguri
Nu toţi bloggeri pot face reportaje, dar pot încerca. În acest caz, cum facem un reportaj?!
- Fie eşti martor mut şi scri tot ceea ce ai văzut, fie eşti martor în poveste şi stârneşti ceva.
- Să foloseşti cuvinte fără dublu sens şi propoziţii simple.
- Să surprinzi tot – sunet, reacţii, imagine şi să redai fidel. Se mai poate folosii ideea de “ia-mă cu tine în poveste”.La finalul textului, putem cere o acţiune de tipul ”eu am scris asta…, vreau să îmi spuneţi părerea voastră”.De asemenea, putem să facem chestionare pe blog.
Sfaturi greu de “rumegat” pentru mine
*Să fiu împăcată cu mine şi să nu mai cer validare de la ceilalţi.
*Să renunţ la tot ceea ce este inutil precum seriale de proastă calitate, cunoştinţe ce îmi consumă timpul şi energia inutil.
*Timpul pe care ţi-l dedici ţie te ajută să creşti profesional.
*Scrisul este un proces în care învesteşti constant.
*Dacă noi nu ne facem o valoare, ne va face agenţia.
*În colaborări să spui ce vrei să oferi, nu să ceri.
*Limitările şi puterile fiecăruia contează foarte mult.
*Întâi se scrie textul, apoi se face titlul.
La evenimentul de pe 21 iulie s-a menţionat şi de ştire. Dar ce blogger scrie o ştire şi o pune pe blog?! Grea dilemă… Cu toate acestea, vă enumăr întrebările la care trebuie să răspundă un text pentru a putea fi catalogat o ştire.
Cine? Ce? Cum? De ce?
Scrisul este un proces în care învesteşti constant
Au fost şi întrebări, dar şi recomandări de cursuri de scris sau de creativitate. Şi cele de storytelling au fost lăudate. Uneori ne folosim de reportofon, un telefon performant sau vechiul pix şi carneţel în care ne notăm ideile. O ideea prinsă din “zbor” ţi-o poţi trimite mesaj către tine pentru a nu uita. Şi varianta cu editor pe telefon am auzit în sală că se foloseşte. Eu nu am îndemânarea de a scrie prea mult şi bine de pe telefon, deci exclude varianta 😛
Reţetă pentru titluri bune
- Un titlu vizual este acela ce îl poate face pe cititor să îşi închipuie imaginea/filmul textului.
- Un titlu care să atragă, poate avea caracter de urgenţă, explicaţii despre “Cum să” sau “X lucruri să”.
- Mai avem variantele cu titlu pentru ceva util, specific sau unic.
Plug-in util este cel care ajută cititorii să comenteze cu contul de Facebook. Acesta (Facebook) este un tool şi trebuie folosit ca atare. (Oare căți reușesc asta?)
Implicarea comunitatii
Pentru cei care au comunităţi create în jurul blogului, se poate implica comunitatea în activitatea bloggerului. Sau cel puţin într-o măsură limitată dar cu deschidere către mai mult. În această privinţă, nu trebuie să se falseze realitatea. Starea de nestare se observă/simte imediat.
Jocurile şi testările antrenează comunitatea. Întrebări despre posibile titluri, teme de abordat, locaţii de vizitat vor face cititorii să te aprecieze şi mai mult.
Asocierea cu alţi oameni este o altă variantă de a creşte în notorietate sau de întărire a brandului personal. De asemenea trebuie să avem grijă că nu cumva să afectăm negativ imaginea persoanei cu care ne asociem.
Cu toate acestea, scrisul este Cronofag- consumă timp. Sper că vouă, celor ce citiţi acest text nu v-am consumat timpul. Voi ce părere aveţi despre bloggeri şi ale lor scrieri? Le înţelegeţi rostul?
Nu am cum să uit de LIDL și ale lui produse sau de cafeluta buclucașă.
