De ce cumpără femeile scule de mână?

Divorţul este ceva urât. Se lasă cu cheltuieli inutile, cu consum de energie şi cu pierdere de bunuri. Nu discut acum de partea morală, sufletească şi starea psihologică. Încerc să mă rezum numai la partea materială. Aşa sunt eu, materialistă până în măduva oaselor. De fapt corect spus sunt o iubitoare de obiecte ale mele.

Îmi place să am acele obiecte practice, să nu cer la vecini. Aşa a fost mama, aşa am învăţat şi eu. Dacă mama nu le avea cu sculele, tatăl şi unchiul meu  au adunat o mică magazine cu ciocane, cleşti, patenţi şi şurubelniţe. Cel puţin atât îmi amintesc eu.

Ehe… fostul soţ, prin prisma locului de muncă a intrat în contact cu scule bune: Makita, Bosch, Stanley. Mereu le lăuda şi îi plăcea să lucreze cu ele. Îşi făcuse şi un scop. La fiecare şpagă mai mare de la muncă dorea să îşi cumpere o sculă bună sau să adune bani pentru una bună, “de firmă”. Îmi spunea să îi dă o senzaţie plăcută să lucreze cu firma, că se simte şi el important pentru că ştie să manevreze acea sculă.

Şi le îngrijea şi le curăţă mai ceva ca bijuteriile. Când se strica un accesoriu sau o sculă, se supăra foarte tare. Și sincer, se vedea diferenţa între nişte scule ieftine sau scoase sub o marcă necunoscută. Ani petrecuţi împreună cu el m-au făcut să apreciez şi eu acele firme şi scule profesionale.

De ce aveam nevoie de scule de mână?

După divorţ, cu casa efectiv goală şi cu magazia şi mai goală, că de… domnul a cărat şi ceea ce nu era al lui, am decis că este cazul să îmi cumpăr şi eu un ciocan şi ceva şurubelniţe. Aveam nevoie nu de alta. Eram hotărâtă să îmi schimb casa şi ceea ce mă înconjura în aşa fel încât să mă facă pe mine fericită şi să simt utilitatea şi partea practică peste tot în căsuţa mea.

Duceam dorul albastrului de Makita, a verdelui cu puţin portocaliu de la Bosch. Dar când a sosit momentul să îmi cumpăr efectiv ceva… bugetul a lăsat de dorit. Dar, am apelat la colegii din magazin, la reducerile pe care le aveau ei ca angajaţi ai magazinului respective. Eu, ca agent de credite nu aveam beneficiile lor. Şi uite aşa am început să îmi adun o mică avere din scule.

Când spuneam prietenilor şi rudelor că mi-am luat o trusă de 6 micro scule spuneau că am înnebunit. Un pantof sau o geantă nu îmi luam, dar micro scule da.

Îmi plăcea că acea trusă a mea avea:

Cleşte micro cu vârf lat 125, manşon bimaterial
Cleşte micro cu vârf semi rotund şi tăiş 150, manşon bimaterial
Cleşte micro cu vârf semi rotund îndoit 125, manşon bimaterial
Cleşte micro cu tăiş lateral 115, manşon bimaterial
Cleşte micro cu vârf rotund 125, manşon bimaterial
Cleşte micro cu tăiş faţă 110, manşon biomaterial

Nu auzeam de la alţi decât “Auzi şi tu, MICRO. Dar de ce micro?” Ehe… Aveam eu planuri mari. Vedeam multe filmuleţe pe YouTube despre diverse accesorii sau decoraţiuni de casă la care trusele de mici dimensiuni erau obligatorii. În acel moment mi-a atras atenţia un pomişor decorat cu biluţe de polistiren. Evident că nu am reuşit să îl fac până la capăt. Eram mult prea lipită de biluţele pe polistiren. Sau ele de mine?!     😀

Am mai vrut set de imbusuri, că tot mă “mânca” pe mine să modific sau să mut mobila prin casă. Şi set de şurubelniţe. Tot roşii, aşa ca să iasă în evidenţă când vine cineva la mine.              😛

Şi am mai vrut şi ciocane, cleşti, patenţi şi şurubelniţe electrice. Şi ceream sfaturi peste sfaturi colegilor din magazinul Obi Berceni(desființat de câți va ani). Ce nu încetam să le cer şi reducerea de angajat. Şi… la un momet dat constat că 25% din salariul meu era investit constant în scule de mână. În momentul când am văzut că am pe ce să pun mâna, am început să lucrez câte ceva de acasă. Logic că mai mult stricam decât să concept, dar era plăcerea mea că lucrez cu materiale şi cu scule cumpărate de mine, din munca mea.

Azi dacă am nevoie de o sculă sau ciocan, apelez la online. Magazinul expertscule.ro mi-a atras atenţia prin cei 27 de ani de experienţă. Obi a venit şi s-a dus din viața mea, dar el încă este acolo şi îşi aşteaptă clienţii cu proiectele lor.