Ingropam banalul

Depăşeşte banalul în design cu Luminarium

Dacă în general încercăm să ne încadrăm în tiparele văzute la alţii, adică să “furăm” ideile de la vecini, prieteni sau localurile unde ajungem cu ocazia diverselor evenimente, propriile tipare ne pot părea absurde. Asta până găseşti echipa de oameni care apreciază ideea de a depăşii banalul. De a depăşii dimensiunile normale pentru mobilă, mobilier auxiliar şi corpuri de iluminat.

O astfel de echipă vă prezint astăzi, împreună cu 3 produse comercializate de către ea. Produse ce sunt puţin spus uau, dar şi mult spus supradimensionate. Produse pentru spaţii mari, dar nu centre comerciale sau clădiri publice. Cele 3 produse vor da bine în preajma altor obiecte ce nu se încadrează în banalul deceniului. Spun banalul deceniului pentru că apar destul de des noi curenţi aka trenduri culturale. Indiferent că vin de la asiatici, africani sau americani, aceste trenduri aduc împreună materiale, dimensiuni şi tehnologii impresionante. Şi un stil unic celui ce le aplică în casa sa.

Căţel, antracit şi stare de bine

Asta primeşti dacă îţi pui în curtea ta o banchetă de culoarea antracitului  în formă de căţel.

bancheta antracit

Rezistenţa dată de polietilenă(materialul din care este confecţionată) o face potrivită temperaturilor din România. Va fi foarte apreciată de către copii, dar şi de către persoanele în vârstă ce vor zâmbi de fiecare dată când vor vedea căţelul supradimensionat. Bancheta se aduce pe comandă şi se livrează într-un termen de 3-4 săptămâni.

Următorul produs face parte din lumea de vis a copiilor.

Bumbac, urs şi gigantism

Pare picat din basmele cu animale magice. Însă, indiferent de vârsta reală din buletin, toate persoanele ce văd acest produs vor simţii acea bucurie pură de copil. Forma, dimensiunea şi materialele din care este realizat îl face dorit de toţi copiii. Şi până la urmă, cine nu doreşte un urs moale din bumbac cu dimensiunile
Înălțime (cm) 130, Lungime (cm) 500 si Lățime (cm) 300 ?

puf pentru copii
Cine nu doreşte să vadă un film de desene stând comod pe burtica ursului? Ce părinte nu vrea ceva mare şi moale când puiuţul lui începe să facă primii paşi? Cu alte cuvinte acest urs este un produs de impact.

Canapea şi catifea

De eşti un petrecăreţ cu stil sau ai o familie numeroasă şi motivele de întâlnire sunt multe, o canapea circulară îţi poate fi de folos. În acest fel nimeni nu va sta la colţ sau nu va fi înghesuit.

canapea

Poate fi centrul interesului sau numai un moment de relaxare până la următoarea repriză de mişcare energică. Moliciunea catifelei te cheamă să o atingi. Imprimeul materialului te îndeamnă să o admiri. Culorile sunt tinereşti iar dimensiunea impresionantă. Puteţi să alegeţi din 4 variante de imprimeu în funcţie de decorul casei voastre.

Ei bine, toate aceste le puteţi avea dacă apelaţi la echipa Luminarium. Adică la acea echipă ce te scoate din banal. Ce îţi arată că poţi mai mult decât vecinul şi mai estetic decât un platou de emisiune matinală. Un bun exemplu este LZF- povestea luminii care trece prin lemn.

Bine, nu este chiar lemn, ci pal. Dar fâșiuțele din acest material sunt atât de frumos îmbinate sprea realizarea produsului final încât ai spune că ai bibelouri luminate. Însă aspectul delicat contrazice rezistenţa produselor.

Dacă sunteţi interesaţi de stilul lor de muncă vă las mai jos datele lor de contact.

luminariul contact

Ordine sau dezordine

Am terminat Facultatea de Filosofie-Jurnalism in cadrul Universitatii Spiru Haret, cu diploma in Pedagogie si Stiintele Comunicarii. Informatiile primite in cadrul cursurilor sunt insuficiente pentru a devenii jurnalist. Poate nici nu era menirea mea aceea. Acum sunt mama de gemeni, mereu intr-o continua auto-educare.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.