Dragii mei,
Anul acesta am făcut Crăciunul în casa în care am crescut. Casa nu mai arată ca în anii copilăriei mele, dar tot am simţit căldura şi starea de bine din anii trecuţi. Au lipsit 3 persoane şi un brad natural ca sărbătoarea să fie ca în amintirile mele. Tata şi tataie nu mai sunt 🙁 (iar mama este destul de bolnavă…)
Am avut musafiri, dar nu pot spune că m-au înveselit prea mult. Ceea ce mi-a dat starea de bine a fost faptul că am făcut sarmale, ciorbă şi friptură de porc, plăcintă de mere şi mere umplute. Ba chiar am uitat de formele de cozonac şi faţa de masă. Dar cum românul este inventiv, am folosit 2 traverse de masă cu ciucuri, un petic de faţă de masă cu model de oameni de zăpadă şi câteva castroane în care am pus dulciuri şi fructe, un papiţoi colorat, un glob cu Moş Crăciun ce se învârtea şi cânta şi nişte lumânări. Cele două mese erau aproape acoperite, de nici nu băgai de seamă că nu aveau o față de masă potrivită.
Musafirii s-au schimbat, unii au venit, alţii au plecat. S-au mâncat sarmale, dulciuri, s-a băut băuturi peste băuturi. Am primit chiar şi tobă, caltaboşi şi cârnaţi de la musafiri. Cineva chiar s-a oferit să ajute la servit şi prăjit cârnaţi. Ba chiar a spălat şi vasele. Pe seară, când musafirii erau mai „bine dispuşi”, am avut momente când am râs de mă ţineam cu mâna de burtă. S-au spart pahare, s-a rupt o masă iar noi tot râdeam de mama focului.
A fost o zi şi o seară plină. Am ajutat la mâncare şi am fost ajutată la servit şi curăţenie. Crăciunul acesta am primit cadouri şi am dăruit zâmbete. Am primit un pulover, o pereche de pantaloni, un glob cu Moş Crăciun şi o maaaare omidă colorată :D. Am dăruit o sorcovă, un pachet de cărţi cu Omul Păianjen şi TIMP. Adică cât sora mea era la muncă, eu am făcut mâncare. Asta înseamnă familie, ajutor, sărbători.
Eu am avut un Crăciun Fericit. Mulţumită de ceea ce am făcut, sunt conştientă că pot mai mult. Trebuie să mă pregătesc pentru anul 2016, care va fi o adevărată luptă pentru energie, echilibru, învăţare şi sărbătoare. Avem naşterea şi botezul copiilor mei, nunta surorii şi provocări pentru care trebuie să gândim logic şi calm.
Vă doresc și vouă clipe fericite și multumire de sine. Vă doresc să împărtășiți și voi sentimentele sincere cu alții. Dacă v-a placut textul meu, vă rog să vă spuneți părerea.