Încerc cât pot de mult să nu scriu lucruri urâte, negativiste sau critici, dar întâmplarea de astăzi mi-a pus capac. Rău de tot. Îmi venea să plâng de ciudă.
Dar să începem cu lucrurile „uşoare”.
1. Acum ceva timp am văzut pe strada Lacul Bucura misionari (femei). Nu am nimic cu ei atât timp cât nu încearcă să se bage forţat în seamă cu mine. Uneori îi pot recunoaşte după stilul vestimentar, fără să mai deschidă gura.
Acum erau două doamne, sau mai bine spus o băbuţă şi o domnișoară-girafă. Doamna-băbuţă era cu o cărţulie în mână, iar domnișoara-girafă cu o TABLETĂ posibil de 10 inch. Ceea ce m-a frapat pe mine era faptul că aceste persoane erau oprite la poarta unei alte bunicuţe şi o tot îndemnau pe aceasta să citească de pe tabletă.
Acum să mă ferească sfântul, dar misionariat cu tabletă? Iisus, Mahomed, Gandi şi alţii au folosit tablete sau transmisiuni live de la Înălţare/Înviere/Iluminare/etc.?! Atât de tare s-au demodat cărţile? Ajung să cred că la botez, indiferent în ce religie, copilul v-a primii GRATUIT ŞI ÎN MOD AUTOMAT un stick de memorie (sau ce obiect va fi în acel moment la modă) în care va fi salvată toată religia şi cărţile bisericeşti din religia în care va fi crescut.
2. Matematică intensiv pe tabletă pentru clasa I
Uneori mai rămân blocată în grupurile de mămiciție de pe FB. Unele postări sunt interesante, altele sunt ca petardele. S-a postat o întrebare apoi aştepţi să se înalţe cât mai sus şi încep comentariile explozive, unde femei cu carte sau fără se fac ca pe o albie de porci una pe alta.
O postare care m-a pus pe gânduri a fost a unei mămici care cerea o părere (deşi era deja hotărâtă) referitoare la un curs interactiv şi intensiv de matematică pentru clasa I. A specificat să se va lucra numai pe tabletă şi la tablă cu cretă. Sunt două şedinţe pe săptămână la preţul de 450 de lei pe lună.
Postarea m-a pus rău pe gânduri. Nu ştiu dacă mama se grăbeşte să obţină un matematician, dacă este vorba de un anumit timp pe care vrea să şi-l procure pentru ea sau nu a găsit o metodă de a ştii copilul în siguranţă în acel interval de timp. Ceea ce m-a surprins şi mai mult era grupul ce a aderat imediat la ideea şi au năpădit cu întrebări legate de locaţie, înscrieri şi alte cele. Nu ştiu vârsta celorlalţi copii, dar dacă în clasa I fac exerciţii intensive, oare în clasa a V-a sau a IX vor da admiterea la Poli? Unde mai este timpul de joacă/relaxare al copilului? Nu era mai bine să îl ducă la un sport sau să îi formeze o gaşcă de prieteni de care să aibe grijă prin rotaţie? Zic şi eu…
3. Mama (neînţeleasă de mine) de la locul de joacă.
Am mers de dimineaţă cu soţul şi copiii la un loc de joacă din Centrul Comercial Berceni. La început am fost numai noi, apoi a mai venit o fetiţă tare drăguţă şi frumos îmbrăcată. Mămica ei frumoasă, îmbrăcată sport şi cu o atitudine de persoană cu bani. A intrat fetiţa veselă în locul de joacă şi a început să ţopăie veselă. Apoi aud cum îi spune mamei că ar vrea să se caţere şi ea pe sus la jocurile acelea cu obstacole, tuneluri şi alte cele. Mama o refuză, spunând că nu mai este bebeluş să stea lângă ea. Dacă vrea să urce bine, dacă nu iarăşi bine.
Văd cum se supără feţişoara ei şi lăsă privirea în jos, apoi se plimbă mai mult în cerc în zona de urcare spre tuburile de sus. Între timp, copiii mei îşi fac curaj şi urcă înaintea fetiţei. Eu ţopăi şi râd pe jos, ca să îi determin să meargă cât mai departe şi să nu se panicheze. Fetiţa vine la mine şi îmi spune că ar vrea şi ea să urce. Îi zâmbesc şi îi spun doar să aibe grijă pe traseu că am un băieţel care s-a oprit într-un tub. Urcă cu viteză panta, începe să imite gesturile băieţeilor mei şi îmi spune că are 5 ani. Zâmbeşte şi râde zgomotos şi face turul obstacolelor în vreo 2 minute.
Imediat o văd iar jos şi începe să se roage de mama ei să vină şi ea înăuntru. Aceasta refuză de mai multe ori, nu înţeleg de fiecare dată ce spune, apoi aud copila cum începe să plângă agăţată de plasă şi se roagă de maică-sa să vină lângă ea să se joace împreună. Stimabila mămică începe să se irite şi o ameninţă că vor pleca dacă nu încetează cu făcutul de ruşine. Fata plânge, mama se enervează şi îi spune să iasă din locul de joacă şi o ameninţă că altă dată nu mai vine. 
Fata se încălţă plângând şi tot plângând pleacă de mânuţă cu mama ei.
M-am enervat foarte tare şi îmi muşcam limba să nu spun ceva. Îi tot atrăgeam atenţia soţului în speranţa că îmi spune el ceva sau va face ceva, că nu cumva să stârnesc eu uraganul din mine. Aveam lacrimi în ochi şi nu înţelegeam de ce o mamă preferă să stea de vorbă la telefon decât să se joace cu copilul ei. Ce este greşit ca la vârsta de 5 ani să mai stai încă după fundul copilului tău dacă acesta îţi spune că îi este puţin frică şi ar vrea să te vadă cât mai aproape?
Sper să nu ajung aşa… 🙁 Poate pe viitor las telefonul acasă când mergem în parc sau la joacă cu copiii. Soţul aşa face de mult timp.
