Ador plovărul meu lălâi

     Nu prea le am cu moda. Ce tipare de haine mi se potrivesc pe siluetă, culorile în trend şi tipuri de materiale sună destul de alambicat în capul meu. De vină o fi şi mama. A ţinut morţiş o copilărie întreagă să mă îmbrace cu ce nu a avut ea. Mă simţeam ca o sorcovă şi în plină vară, iar iarnă parcă erau mai drăguţe puloverele tricotate de ea. Nu are rost să explic de ce urăsc acum pantofii de lac şi rochiţele de catifea, sau magazinul Romarta Copiilor cu întreg etajul 1.

     După ce s-a îmbolnăvit mama, nu am fost în stare să îmi găsesc un stil vestimentar. Nici acum nu am unul. Însă, de câte ori cerea situaţia un anumit cod vestimentar am ştiut să mă mulez, să par şi eu „normală” uneori. Aşa am fost când am lucrat în DSA Unicredit, OBI, BCR BpL, Neoland sau My Car Line. Nu pot spune că nu mi-a plăcut perioada office, dar mai comod a fost timpul petrecut la recepţia din services.

     Când nu am ştiut cu ce să mă îmbrac, mereu am ales bluze puţin mai largi şi culori închise (dar nu Negru), confecţionate din materiale cu ţesătura densă, să nu permită zărirea imperfecţiunilor mele.

     Pentru mine, zona „problemă” din corpul meu a fost şi este burta. Picioarele, fundul şi celulita nu au prezentat interes pentru mine. Ce este drept, nici nu le-am expus prea mult din comoditate. Şi iar revin la conceptul de tipar potrivit constituţiei mele. Greu nene şi cu hainele astea.

     Burta mea nu pot spune că a avut dimensiuni extraordinare. Nu ştiu să spun dacă la mijloc erau moştenirea genetică, mâncatul haotic sau metabolismul aiurit ca şi stăpâna.
Nu pot să spun că am fost slabă. În clasa a noua aveam 59-60 de kg. Acum dacă mă uit la acele poze, mă văd superbă. Dar na.. mereu sunt fete crocante pe lumea asta.

FETE CROCANTE= FETE ÎNALTE ŞI SLABE DE LE TROSNESC OASELE CÂND PĂŞESC. PROBABIL FOLOSESC AXION SAU ALT DETERGENT SĂ TOPEASCĂ ŞI ULTIMA PICĂTURĂ DE GRĂSIME DE PE CORPUL LOR.

      Acum am 31 de ani şi după o sarcină gemelară, m-am poticnit la 74 de kg. O fi mult, o fi puţin?! Uneori mă simt bine în pielea mea. Nu ştiu cum aş face faţă la toate provocările de peste zi dacă aş avea acum 60 de kg…

Uneori, când mă uit în oglindă, dacă am un tricou sau o bluză care să îmi acopere burta, dar care să nu se muleze pe ea, mă simt perfect.

     Dacă mă întrebaţi ce tip de materiale aş prefera, aş răspunde moi. Atingerea delicată a bumbacului, a mătăsii sau a pânzei topite mă trimit într-o poveste în care simt cum mă îmbrăţişează mii de fire şi nu mă critică pentru ultimul castron de budincă mâncat în grabă la zece noaptea. Dar nu aş refuza la purtat nici lâna pufoasă sau mohairul colorat.

     Când ajung să îmi cumpăr haine, o fac de nevoie. Adică este URGENT. Sunt genul care îşi poartă hainele până… trec cârpele în nefiinţă.

     pulovar lalaiLa sfârşitul anului trecut, mi-am cumpărat 2 pulovere şi câteva bluze. Pe tipul ,,asta probez că nu ştiu dacă mă cuprinde,, şi asta este destul de mare că sigur intru în ea, mi-au luat numai 20 de minute aceste cumpărături. Odată ajunsă acasă, am probat şi pulovărul „mare”. A fost dragoste la prima purtare. Moale, gros, maro şi puţin lălăi, era parcă special făcut pentru mine.

     Nu ştiu dacă mă ascund în spatele lui din comoditate sau din cauza programului haotic. Nu spun că vreau să rămân mereu al 74 de kg, dar încă nu sunt în stare fizic şi din punct de vedere al timpului să îmi fac o rutină de mişcare sau exerciţii. Da, aş vrea să mai „topesc” pe ici, pe cole 5-6 kg, dar sunt conştientă că mâncatul la ora 22-23 nu mă ajută. Şi nici să îmi pun soţul să fie conştiinţa mea vie şi să îmi repete că dacă vreau să slăbesc trebuie să nu mai mănânc după ora 6-7 seara. Da păi cine rezistă până la 23-sau 1 noapte să scrie, corecteze sau să facă strategii de activare reprezentanţi Avon? În mod normal, vine el de la serviciu pe la ora 17-17.30. Ora 18 este ora când doar mă apuc de treabă în casă, asta dacă îmi permit copiii. Până la ora 23 mănânc sigur ceva mai consistent, pe principiul au adormit copiii şi nu mai trebuie să mă grăbesc să înghit.

     Uneori, ploveraşul meu îmi dă impresia că sunt prea slabă pentru el. Atunci mi se agaţă de buze un zâmbet tâmp ce nu se mai dă plecat până începe să îmi fie cald şi lepăd imediat textila în favoarea unui tricou (luat din garderoba soţului, la a cărui înălţime musai hainele trebuie să fie şi late… ca să nu spun alt ceva 😀 )

     Nu ştiu dacă să vă recomand sau nu un pulovăr lălâi. Nu ştiu dacă să vă împing la dietă şi sală pentru a nu avea nevoie de un pulovăr lălâi. Ceea ce ştiu însă, este faptul că toţi avem nevoie de cel puţin un articol de vestimentaţie care să vină „perfect” pe noi, să ne dea acel zâmbet tâmp, fie şi ocazional.

 

Lasă un răspuns