Creierul are nevoie de grăsime pentru o bună funcționare.
10-12% din compoziția creierului este grăsime – lipide, urmat de aproximativ 75% apă.
Nu, nu voi face astăzi o lecție de anatomie, ci voi scrie despre experiența mea cu uleiul de măsline.
Nu-mi amintesc dacă folosisem la gătit ulei de măsline înainte de a avea copii. Pur și simplu atribuiam mâncatul sănătos cu regimurile de slăbit. Iar mie nu-mi ieșeau regimurile… pentru că nu mă puteam ține de ele.
Mult timp văzusem mâncatul sănătos ca fiind ceva scump și nesustenabil, până când…
„Grăsimile și uleiurile sunt bune, dar folosite corect” – asta mi-a rămas în cap după primul curs de parenting la care am participat când copiii mei erau în primul an de creșă.
Doamna doctor care ne-a vorbit era medic pediatru pe salvare și la Camera de Gardă a unui spital. Tot ceea ce ne-a vorbit despre situații de urgență știam în mare parte de la sora mea, care este cu 5 ani mai mică decât mine, eu văzând și reținând tot ceea ce făcea mama pentru ea. Marele «AHA» prezentat de către doamna doctor a fost alimentația, în mod special alimentația pe bază de grăsimi.
„Creierul uman are în componență o parte de grăsimi, ceea ce înseamnă că are nevoie de grăsimi pentru buna lui funcționare!„
Acela a fost momentul când mintea mea a perceput o contradicție: creierul are nevoie de grăsimi pentru buna lui funcționare, dar a consuma grăsimi nu este benefic pentru organism.
Nu știu cât a durat această contradicție în mintea mea, dar cumva atenția mi-a fost captată, doream să învăț cum să-mi hrănesc sănătos copiii, care erau atunci mici și sub graficul normal de greutate și înălțime.
„Alimentele bogate în antioxidanți, acizi grași Omega-3 și vitaminele B sunt benefice pentru sănătatea creierului, susținând o dezvoltare armonioasă a corpului, memoria și funcțiile cognitive” a fost următoarea idee pe care am auzit-o de la doamna doctor. Ea stătea în fața noastră, a mamelor panicoase ce veniseră la acel curs. Noi, răsfirate prin sală, fiecare în bula ei de mămică.
La întrebarea ce ne recomandă pentru o alimentație echilibrată, doamna doctor a răspuns iaurtul gras, cel de 10% grăsime, numit și iaurt grecesc, dar și uleiul de măsline, în orice combinație de legume, carne și fructe, dar cantitatea de mâncare servită copilului să fie moderată. Acela a fost momentul când am introdus iaurtul de 10% grăsime și uleiul de măsline în alimentația copiilor. Dintr-o dată, mâncarea copiilor a devenit mai mâncabilă, iar timpul meselor se reducea vizibil.

Pentru că învățasem din rețetele de săpun home made să nu folosesc ulei din turte de măsline, nu am folosit nici în alimentație. Am evitat să îl gătesc și mai degrabă îl foloseam la finalul pregătirii unui fel de mâncare.
Dacă iaurtul de 10% grăsime a rămas un ingredient omniprezent în preparatele mele, uleiul de măsline s-a pierdut undeva pe drum… Nu știu când sau de ce, dar știu CÂND a revenit: în pandemie, când mâncatul sănătos era important pentru a nu ajunge la spital, locul unde… se întâmplau multe lucruri cu multă încărcătură emoțională. Aceea a fost și perioada când mi-am pierdut bunica, mama mea de până în clasa a V-a.



În pandemie eram responsabilă de alimentația sănătoasă a gemenilor mei în vârstă de 4 ani, a mamei, persoană cu dizabilități fizice și psihice, dar și a soțului meu, singurul care pleca din casă pe șantier, locul lui de muncă, unde intra în contact cu zeci de persoane pe zi.
În toamna lui 2020, mama a fost internată 26 de zile în reprize de 3 internări. Motivul și diagnosticele puse nu le voi menționa aici. Însă, ceea ce are legătură cu acest articol este regimul ei alimentar.
Mama a primit recomandarea de a consuma alimente fără sare, grăsimi și adaptate persoanelor ce au făcut dializă. În consecință, trebuia să-i prepar mâncare cu legume, puțină carne și numai proaspătă. De exclus porc, icre, organe. Ulterior am aflat de mere, banane și struguri.
Ajunsesem în faza în care, deși aveam legume, carne și fructe, nu știam ce să pregătesc pentru mama știind că nu trebuie să-i pun sare, iar carne avea voie o dată la două zile. Mai intram și în panică de timp că de, grădinița încă era online.
Un ajutor mi-a venit din cărțile de bucate: rețete de salate, rețete de patiserie și brutărie, rețete mediteraneene- dietă mediteraneană. Bine, și multele oferte pe site-urile de cărți din pandemie, ocazie cu care am cumpărat cărțile menționate mai devreme, unde, unul dintre ingredientele principale era uleiul de măsline.
Primii care au îndrăgit uleiul de măsline au fost copiii, care au spus imediat că pâinea de casă făcută cu un strop de ulei de măsline este mai bună. Apoi urma o luptă între ei pentru a turna numai unul uleiul în compoziția de pâine.
A urmat mama, care a spus dintr-o dată că se simte mai bine după ce mănâncă, mai ales cu mersul la toaletă. Fiind persoană cu dizabilități fizice, nu prea făcea mișcare, ceea ce-i îngreuna digestia și avea frecvent inflamații ale hemoroizilor.
Văzând rezultatele, am început să îmbogățesc preparatele pe care le făceam cu un strop de ulei de măsline, care în unele combinații potenţa aromele preparatelor.
Folosit în salate de crudități sau salata de vinete, sosuri la rece sau marinade, patiserie, brutărie sau chiar tratament pentru păr, uleiul de măsline este foarte bun de folosit.
Da, este mai scump față de uleiul cu care gătim noi, românii, în mod tradițional, dar costul per utilizare îl face rentabil din punct de vedere economic față de cumpărarea altor produse utilizate ca suplimente alimentare.

Testând și analizând cum se comportă în anumite preparate, durata medie de utilizare a unui recipient, timpul până se râncezește, m-au determinat să caut ulei de măsline ambalat în recipiente de 500 ml sau chiar mai puțin.
Un astfel de produs este ulei de măsline extra-virgin Monini, mai ales gama aromatizată, care este formată din 9 variante de ulei de măsline aromatizat. Monini cu busuioc sau rozmarin sunt cele mai des utilizate de mine la salate și marinade.

Deși am mai postat articole pe blog cu ce gătesc, rar pun și ingredientele în poze, pentru a nu se considera reclamă. Totuși, pun aici o captură de ecran dintr-un articol cu una dintre rețetele de pâine/chifle pe care am făcut-o prin 2020-2021 împreună cu copiii.

Era trecerea de la cine să pună uleiul de măsline în compoziție la cine să pună (în realitate să mănânce) semințele pe deasupra aluatului de pus la copt.
Astăzi, la 5 ani distanță de perioada pandemiei de COVID, copiii mei își fac singuri salate, maioneze cu usturoi, aluat de lipii în care nu uită să pună un strop de ulei de măsline, acel ceva ce pentru ei face diferența de gust, dar pentru mine este semnul că am crescut copii cu obiceiuri alimentare sănătoase.

După începerea diversificării uleiul de măsline este un ingredient important în bucătărie. Pe noi ne-a scos din anemia de prematuritate şi ne-au făcut copii călători ce vor să devină bucătari.


Foloseşte şi tu ulei de măsline, fi sănătos şi voios!
A, să nu uit, acest articol a fost scris şi pentru concursul Spring SuperBlog 2025.