A început concursul SuperBlog ediţia de toamnă. Am ajuns la proba cu numărul 9 dar îmi dă mari bătăi de cap. Citesc enunţul, caut pe net, caut pe YouTube, intru pe Facebook, plec de la calculator, revin şi nimic.
Aveam în cap 3 cuvinte: CRITERII, BENEFICII şi ARGUMENTE. Zero grad de înţelegere a cerinţei şi -30 la capitolul creativitate. Pe la 12 noaptea, ofticată că al meu soţ doarme răsfirat în tot patul, mă duc să îl trezesc. Îl anunţasem încă de la orele amiezii că doresc să îl bag în şedinţa de brainstorming. De… şi domnul vrea să meargă la Gală la SuperBlog. Cu greu înţelege ce vreau de la dumnealui şi se aşează la laptop, prilej cu care îi bag cerinţa probei cu numărul 9 sub ochi. Zici că i-am dat două palme. Se uită lung la mine şi îmi spune că nu înţelege. Apoi să mă ferească sfântul ce debit verbal a avut. Ce grad de înţelegere zero al enunţului am avut până să îl trezesc, acum eram atât de panicată de faptul că îmi desfiinţase şi acele 3 cuvinte ce le avusesem setate în minte, încât m-am întrebat serios dacă chiar ştiu ceva cu adevărat despre soluţii informatice pentru afaceri de tip HoReCa.
Uite aşa am stat cu al meu soţ până pe la orele 2 în noapte şi ne puneam întrebări unul altuia, mai căutam pe net, mai ne contraziceam, mai găseam o gaură în informaţii, dar noi tot ne afundam mai mult în necunoscut şi în incapacitatea de a asimila informaţiile citite. O fi fost şi oră târzie din noapte…
Trece noaptea (cam scurtă, numai 5 ore), vine ora prânzului şi eu tot nu ştiu ce voi face cu enunţul probei. Başca am găsit detalii de la concurenţă, dar pentru ce îmi trebuie mine, ioc.
Prin nu ştiu ce minune, găseşte soţul o locaţie ce are implementată o soluţie informatică pentru restaurant de la Expressoft Technology.
Pregătesc prânzul copiilor şi plec către locaţia respectivă la recomandarea soţului. A fost ceva de genul: „Du-te că nu ai ce să pierzi, decât timpul.,,
Şi am plecat precum câinele surd la vânătoarea. Înarmată cu zeci de întrebări, dar şi cu dovada că particip la concursul SuperBlog 2018, ca nu cumva să fiu luată la ochi precum un spion industrial, mă duc să îmi lămuresc marea dilemă: ce face o soluţie informatică pentru sistemul HoReCa.
Odată ajunsă în restaurant, mă aşez în lateralul barului, cer o cafea cu lapte şi întreb dacă se poate vorbi cu un şef de sală sau un manager. Personalul foarte amabil mă face să prind puţin curaj în neştiinţa mea legată de ceea ce înseamnă software marcaj restaurant.
Un domn prezentabil, cu un zâmbet cald, se prezintă la masa mea. Mă prezint şi eu, îi înmânez cartea de vizită a blogului Ordine sau dezordine şi îi spun motivul vizitei mele. Îl întreb dacă doreşte să îmi răspundă la câteva întrebări, pentru a putea să înţeleg mai bine ŞI DE LA FAŢA LOCULUI, ceea ce înseamnă o soluție de marcaj și gestiune potrivită pentru restaurant. Îi specific că informaţia va fi folosită pentru a scrie un articol în cadrul concursului SuperBlog 2018.
Cu o amabilitate ieşită din comun pentru Bucureşti, dar specifică oamenilor din Cluj, domnul manager îmi răspunde rând pe rând la întrebări. Se pare că în cei 5 ani de activitate cot la cot cu Expressoft Technology „relaţia” lor a devenit din ce în ce mai strânsă. Nu am auzit să îi găsească un defect. Nu a stat pe gânduri să caute răspunsuri sau variante. Totul a decurs normal. Nu a dat semne că îl ţin din timpul programului. Ba mai mult, faptul că a reuşit să îmi explice totul pe o tonalitate foarte blândă, m-a făcut să mă bâlbâi de nenumărate ori. Ba am făcut şi dezacorduri grave. Nici nu ştiu dacă întrebările mele au fost cursive sau total dezordonate. Cert este că am notat cât am putut de repede pe un carneţel ce am considerat că este mai important. Mi-ar fi mai uşor dacă aş enumera la liniuţă ce am înţeles eu că este acest software de marcaj și sistemul integrat pe care softul va fi instalat.
– Pe acest sistem se poate face pontajul, rezervări de mese, se pot seta useri, dar se poate folosi şi o cheie Master (o cartelă) ce este net superioară în comenzi pe acest sistem.
– Emite la cererea clienţilor factură pe bază de RO.
– Se poate seta o bază de date cu clienţi VIP, cu discount preferenţial.
– Se poate crea un produs ce nu se află în meniu (Ex. Se caută produsul cel mai apropiat de cel solicitat, la care se adăugă toppinguri suplimentare).
– Se pot seta alerte pentru terminarea unui anumit fel de mâncare/băutură.
– În spatele butonului cu un fel de mâncare stă întreaga reţetă. După ce clientul comandă porţia de mâncare, chelnerul foloseşte un POS restaurant, ce scade din gestiune stocuri exact gramajul utilizat pentru realizarea felului de mâncare.
Ca şi dotare cu aparatură pentru marcaj şi gestiune, lanţul de restaurante din care face parte locaţia vizitată de mine are următoarele terminale:
– Fiecare locaţie are 2-3 POS touch (Point of Sale system) în funcţie de dimensiune şi Tablete, unde ospătarii marchează comenzile pentru bucătărie, respectiv bar.
– Fiecare secţie de producţie (Bucătărie şi Bar) sun echipate cu câte un KDS touch (Kitchen Display Sistem) unde sunt afişate comenzile în ordinea marcării. Acest KDS mai afişează şi timpul de când este marcată comanda, care în funcţie de timpul petrecut în producţie îşi poate modifica culoarea în funcţie de standardul de producţie al fiecărui restaurant. În acest fel şeful bucătar poate să vadă câte comenzi sunt în întârziere. Pe lângă acest KDS Touch, în bucătărie mai sunt 2-3 ecrane de afişare a comenzilor pentru a fi vizibile de către fiecare bucătar din secţiile de preparare din bucătărie.- După ce o comandă este gata de servit, şeful bucătar o selectează pe KDS – moment în care iese bon cu preparatul şi masa unde trebuie servit, bon care se ataşează la produs şi se poziţionează în zona de preparate finite de unde este preluat de ospătar şi servit la masă.
Restaurantul ce l-am vizitat are o suprafaţă medie de 500 m² şi o capacitatea de aproximativ 150 de persoane.
Comunicarea cu cei de la Expressoft Technology este foarte profesionistă, promptă şi rapidă.
Există personal calificat ce vine să instaleze soluția de marcaj și gestiune, dar totodată face şi instructajul personalului din amplasament. Ofertele personalizate anunţate dimineaţa, seara erau deja implementate în soft, fiind create acele legături necesare la butoane pentru validarea voucherelor create. Bogdan Vijiala, Customer Care Manager, este un om deosebit, cel puţin aşa îl descrie managerul de local cu care am purtat eu discuţia despre Expressoft Technology.
Tabletele folosite pentru preluarea comenzilor vin însoţite de borsete speciale pentru ospătari. O tabletă se poate utiliza cu încredere pe o perioadă de aproximativ 12 ore, bateria fiind utilizabilă mai bine de 14 ore.
Cu alte cuvinte, soluţia oferită de Expressoft Technology are legătură cu aparatura, programele folosite în sistem HoReCa, la care se adaugă asistenţă tehnică 24/7, consumabile şi un personal amabil şi eficient.
Prin utilizarea combinaţiilor perfecte de programe şi aparatură, timpul mort, pierdut inutil, drumurile până la bucătărie pentru transmiterea comenzilor, verificarea dacă este executată comanda şi livrarea către client este eliminat într-un procentaj semnificativ. Nu voi spune cifra oficială de pe site-ul Expressoft Technology pentru că nu o cred reală, însă îmbunătăţire există!!!
Pentru un plus de viteză, ospătarii pot utiliza tablete, PAD-uri, ceasuri inteligente sau paigere, toate cu posibilitatea de conectare la acelaşi monitor Touch, dar fiecare cu user şi cu limitarea acţiunilor în funcţie de atribuţiile individuale.
Expressoft Technology a dezvoltat în aproape 20 de ani de activitate soluţii software eficiente şi aplicaţii, de marcaj, gestiune, management și raportare ce se adresează industriei HoReCa, dar și saloanelor de înfrumusețare, industriei retail și centrelor spa sau de agrement. Soluțiile lor software sunt scalabile, pentru a putea optimiza activitatea și profitul fiecărui tip de restaurant.
Împreună cu soluția software, Expressoft Technology oferă clienților săi echipamentele hardware necesare, precum și serviciile de instalare, configurare și training. Echipa de suport este la dispoziția clienților 24/7, pentru a le rezolva eficient solicitările prin telefon, email, conectare la distanță sau chiar deplasarea la locația respectivă.
Tu ai găsit soluția de marcaj și gestiune potrivită afacerii tale? Mai ai nevoie de informaţii suplimentare? Te aştept cu un mesaj la acest articol.
Buna dimineata!
Iti multumim pentru efortul tau de a documenta atat de minutios articolul cu care ai decis sa participi la proba nr. 9 din cadrul Superblog 2018. Ne onoreaza si ne motiveaza deopotriva implicarea ta cat si feedback-ului partenerului nostru – Marty Restaurants!
Mult succes in cadrul competitiei si in tot ceea ce iti propui!
Cu ganduri bune,
Echipa Expressoft.
Multumesc pentru urari. Am invatat ceva din aceasta proba. Sotul se si vedea la un alt nivel cu o masa cu ecran tactil in restaurant.
Felicitari! Asta este un articol cu adevarat documentat… munca de teren!
Mulțumesc
☺️
[…] Expressoft Technology luat ca studiu de caz( în restaurant) […]