Uite că am făcut-o și pe asta. Și nu a fost rău de loc. 😛 Mai ales pentru că îmi tot repetau copiii că ei doresc să se facă gunoieri. 🙃
Da, gunoieri. Dar din aceia de folosesc mașinile și alte aparate măricele, nu neapărat mătura și fărașul. Deși primii pași în curățenia i-au făcut călărind efectiv măturile din casă sau din curte, scopul lor este să lucreze cu aparatele mari. 😀
Toamna la mătură
Din acest punct de vedere adoră toamna, mai ales când găsesc mormane de frunze adunate prin parcuri. În primă fază încep și se joacă te miri ce cu ele. Ba sunt mâncare. Ba sunt căsuță pentru porumbei sau bani. Apoi când rămân fără frunze încep să adune altele. Ba chiar se iau la întrecere, care adună mormanul cel mai mare de frunze.
Anul acesta am trecut la etapa următoare din viitoarea meserie pe care și-o doresc copiii: practică cu cineva experimentat, dar, din nivelul ușor de treabă: măturatul aleilor în parc. 😏
Specific din start că a fost alegerea lor. Nu au fost în pericol nici măcar a clipă. S-au purtat frumos cu angajatul care se ocupa efectiv cu măturarea aleilor în parc. Ba mai mult, au dorit să se împartă. Adică unul dintre băieți să meargă la colegul de echipă al persoanei pe care au ajutat-o în cea mai mare parte a timpului lor în parc.
Ustensilele folosite au fost o mătură, un târn, un făraș și o greblă. Denis a analizat de sus până jos tomberonul pe care îl cară după ea persoana care se ocupa cu curățenia în parc. Imediat a văzut o pungă în care era păstrată rola cu saci mari de gunoi și a ținut să îmi arate.
Trebuie să precizez faptul că eu nu eram lângă copii când au început această activitate. 🤭 Îi lăsasem cu soțul la locomotiva din parcul Lumea Copiilor iar eu m-a dus să cumpăr gogoşele. La întoarcere soțul era pe aceeași bancă, dar nu vedeam copiii.
Soțul îi urmărea amuzat cu privirea de la distanță, dar încă nu îmi spusese unde sunt. Eu am început să îi strig, să mâncăm cu toții gogoșele. Dar iai de unde nu-s.
Într-un târziu au venit, au mâncat în grabă și au plecat imediat să o ajute pe doamna care mătură. Se vedea în ochii lor entuziasmul și bucuria de a face ceva. 🤭 Și sincer, cât timp au ajutat-o pe acea doamnă, au lucrat corect, au respectat indicațiile doamnei și chiar au cooperat bine între ei.
La un moment dat s-au aprins puțin, de am zis că îi iau pe sus ca să nu creeze vreo scenă demnă de toată atenția. Dar, spre mirarea mea, au făcut schimb de ustensile și și-au văzut de treabă mai departe.
Nu știu cât timp a trecut urmărind copiii. Mă uitam în jur și părea că pe nimeni nu interesează ce fac ei. Dar, cum eu și soțul eram la o oarecare distanță de ei, puteau părea și nepoții doamnei care mătură.
Vedeam deja titlurile din presă:
„O bunicuță ce lucrează la curățenia parcurilor și-a scos nepoțeii la muncă”,
„O bunică și-a pus nepoții la muncă pentru a-și termina mai repede norma de curățenie” sau
„Copii exploatați. În loc să fie duși în parc la joacă, o bunică i-a dus la dat cu mătura”.
Dar repet, nimeni nu părea interesat. Ba mai mult, Alin chiar se băga în seamă cu persoanele care treceau pe lângă el când mătura și le spunea acestora că o ajută pe doamna X la curățenie. 🙂
Am plecat într-un final pentru că era și ora mesei. De seară de acum, căci am plecat târziu de acasă, am așteptat un curier. Timpul petrecut în parc a fost plăcut. Dacă în prima parte am fost supărată pentru că au plecat repede cu trotinetele de lângă noi și efectiv nu am reușit să ținem pasul cu ei, imediat ce au dat de frunze multe, s-au potolit. Poate așa este toamna, potolește.
Am scris acest articol nu neapărat ca o laudă, ci să spunem ca o continuare a dorinței mele de a le arăta și alte meserii, fix la locul lor de desfășurare. Dacă în vară au văzut că eu scriu la laptop, Ana Maria lucrează la o spălătorie profesională de haine, Oana este ajutor în susținerea cursurilor online, Ana ne-a introdus în lumea biblioteci pentru copii, Georgiana ajută copiii cu diferite probleme, practica la dat cu mătura și grebla în parc vine perfect pentru anotimpul toamna. 😛
Promit să nu mă opresc aici. Meserii sunt multe iar eu chiar nu cred că vor rămâne până la adolescență cu dorința de a fi gunoieri 😛
Tu ce meserii le-ai arătat copiilor tăi fix de la fața locului? Ai unele în minte pentru viitorul apropiat? Datul cu mătura în parc este printre ele?
Hai ca am picat pe spate la faza cu bunica!!! :))))
Sper ca totul sa fi fost numai in capul meu 😛