De anul trecut sunt datoare cu acest articol. A fost unul din angajamentele luate total fără să mă gândesc 🙁 . Dorinţa de a primi o carte a primat pentru mine, dar cititul ei a fost un proces greu şi îngreunat.
Cartea despre care vorbesc se numeşte “GRĂDINIŢA PENTRU TOTDEAUNA, Cum ne pregătim intrarea copilului la grădiniţă”, apărută la Editura UNIVERS în anul 2019 sub coordonarea Ioanei Chicet-Macoveiciuc.
Cartea are 9 capitole, 3 anexe şi câteva texte cu mămici.
Într-o lume ideală, fără un impact major făcut de către Coronavirus, această carte ar fi un fel de carte de căpătâi pentru cunoaşterea copilului ce intră în grădiniţă, selectarea grădiniţei potrivite nevoilor copilului şi ale părinţilor şi acomodarea celui mic în noul mediu.
În viaţa reală, pentru mine această carte a venit cu oftică în jumătate din numărul total de pagini citite. Asta pentru că la noi în zonă:
*Locurile la grădiniţe se vânează, iar eu cu 2 copii eram un mare semn de întrebare
*Prioritar au acces părinţii ce sunt amândoi angajaţi în câmpul muncii, eu fiind “casnică” eram trecută pe o listă şi urma să fiu anunţată dacă…
*Locurile în grădiniţe sunt de cele mai multe ori peste capacitatea normală, deci de unde bunăvoinţa de a vizita grădiniţa înainte de intrarea în colectivitate
*Nici măcar cu personalul nu se prea putea discuta, pentru că imediat după înscrierea copiilor au început renovările ce nu au mai dat voie la accesul în clădire.
Însă, cartea Mirei Loghin mi-a explicat câteva dintre comportamentele copiilor. Cumva am putut intra în lumea lor de copii de 3 ani (4 şi jumătate în prezent).
Cartea are citate ce rezumă în câteva cuvinte lucruri pe care le tot experimentezi şi eşuezi lamentabil până îţi dai seama că tu, părintele, greşeşti. Un astfel de citat este şi următorul:
“Să nu faci niciodată pentru un copil ce poate face singur.,, Maria Montessori
Un alt paragraf care este relevat pentru copilul de 3 ani este următorul:
“În prima perioadă a vieţii sale, copilul este caracterizat de o deschidere totală faţă de tot ce este exterior. Îmi place să numesc acestă deschidere eu şi lumea suntem una. Toate impresiile din lumea exterioară pătrund în el, iar el le primeşte. Încrederea în el este nelimitată.” Mira Loghin
Raportând experienţa mea cu copiii la colectivitate şi la schimbarea centrelor de educaţie, pot spune că am avut ghinion. Un ghinion din lipsa educaţiei empatice a personalului la prima creşă şi la intrarea în grădiniţă.
Diferenţa am simţi-o la anul 2 de creşă când am schimbat instituţia. Parcă totul era perfect. Dar a durat numai un an…
La grădiniţă îmi era şi mie teamă de personal. De lipsa mare de informaţii. De bulucul de oameni din prima zi şi gălăgia generală ce nu lasă loc de un “bună ziua”.
Urlete ca în prima zi de grădiniţă nu am auzit în viaţa mea. Copii luaţi cu forţa pe sus şi închişi în sala de clasă cu o infirmieră sau cu educatoarea. Deşi educatoarea dorea să pară toată un zâmbet, şocul a fost mare şi pentru mine.
Deşi îmi ştiam copiii foarte sociabili, dornici de prieteni, de jucării şi activităţi în clasă, toată zăpăceala din prima săptămână a fost traumatizantă cu plânsete, agitaţie şi prins de picioare.
Compromisul la care am ajuns cu copiii a fost următorul: plecăm la grădiniţă odată cu tati la muncă. Schimbăm copiii pentru clasă şi rămâneam pe hol eu cu ei până venea educatoarea. Varianta de a lasă copiii singuri în clasă nu îmi plăcea, mai ales că infirmierea care îi băga pleca destul de repede în treaba ei iar copiii plângeau. Asta vedeam la clasele de pe acelaşi palier.
Cu timpul mi-am luat şi reproşuri că vin prea devreme şi stau cu ei aiurea pe hol. Dar na, copiii doreau să îi ducă tati.
O “mică” mare diferenţa de la înscrierea copiilor la grădiniţă şi până la suspendarea cursurilor din martie anul trecut a fost lipsa informaţiilor concrete despre ce învăţau. În afară de planșe de tip lucru manual, nu am văzut nimic special.
Nici caietele speciale atât de scumpe nu le-am văzut nici până în acest moment. Două evenimente au fost cu părinţii: împodobirea bradului (haos total, multe globuri şi decoraţiuni vechi) şi un eveniment în care trebuia să lucrăm cu copiii diferite planşe cu seminţe de tot soiul, dându-le o formă.
Comunicarea a lăsat de dorit mereu. Au pus pe primul loc un grup de whatsapp ce mi se părea selectiv. Pur şi simplu mă trezeam dimineaţa că aveam de adus bani pentru x lucru. Aşa, din senin pentru mine, căci nu eram pe grup. Nu tu avizier, nu tu foaie lipită pe uşa clasei…
Toate acestea mă fac să îmi pară rău că am rămas la grădiniţa aceasta. Şi asta numai pentru că am dorit să fie cât mai aproape de casă, în caz că sunt sunată să iau copiii repede pentru că au 37 cu 3 febră (aşa se întâmpla la prima creşă).
Nemulţumiri am multe legate de personal şi de refuzul ajutorului meu. Ba mai mult, am fost ironizată căci nu am pregătirea necesară. Asta în condiţiile în care am propus să aduc personal din cadru ISU pentru nişte cursuri gratuite. Sau când am propus să fiu voluntar la scosul copiilor în curte, în ideea că 29 de copii şi o singură educatoare este mult prea mult. Şi… şi… şi… Toate refuzate.
Şi uite că a venit Corona care a cam anulat tot. Grădiniţa online este varză. O varză acră rău, ce nu se găseşte încă în cărţile de adaptare la grădiniță. 🙁
Cartea Mirei Loghin rămâne un basm frumos pentru mine. Însă, cartea merită citită măcar pentru partea explicativă a copilului mic. Este acel manual sentimental pe care îl doresc toţi părinţii încă înainte de a se naşte copilul.
Copilul ventuză, copilul explorator, copilul dependent de mamă, copilul bolnăvicios, copilul independent, copilul sociabil, sunt câteva etape în evoluţia copilului de grădiniţă. Unele dintre acestea pot devenii capacităţi, altele nu. Însă, dacă se alege grădiniţa potrivită nevoilor copilului, cu personal empatic şi autodidact copilul dumneavoastră are numai de câştigat. Asta în ciuda comunicării defectuoase cu personalul instituţiei. De, nu le putem avea pe toate.
Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul LIBREX cu trasport Gratuit.
