Am tot văzut la televizor şi în ziare evenimente din Iran. Revoluţii, monopol, restricţii draconice, ayatollahi şi conducători supremi. Poliţii secrete sau militare au distrus mai mult decât inamicii străini.
În general în presa internaţională apăreau numai imagini dezolante cu clădiri devastate, alegeri fraudate şi bombe ascunse. Însă prea puţini ştiu de viaţa tinerilor din acest Iran mult prea încercat.
Ca peste tot în lume tineretul iranian doreşte să studieze, să cânte, să danseze şi să socializeze. Dar în Iranul plin de restricţii viitorul se întâmplă la lumina lunii şi în apartamente bine ferecate. Studiile universitare se făceau cu mare conştiinciozitate, apoi cu frică…
Religia a fost o perioadă partea frumoasă, apoi partea impusă. Apartenenţa politică a fost mult timp un vis, apoi o culoare purtată în zadar pe şalurile femeilor ce participau la proteste. Bombele mult temute de Occident au fost fâsâite la graniţele ţării fără să se ştie motivul. Iar presa… a fost inventată şi reinventată de către intelectuali până la momentul arestării lor colective.
Şi totuşi, cine scria despre toate acestea?
Străinii greu primeau acreditare locală. Cu toate acestea, în mare parte jurnaliştii care relatau erau cu dublă cetăţenie. Copii ai Iranului, dar născuţi în afara graniţelor ţării.
Un astfel de jurnalist este şi Delphine Minoui, născută în Franţa şi hrănită de mică cu linguriţe de poveşti iraniene.
După terminarea facultăţii şi decesul bunicului a decis să plece în patria familie paterne dintr-o ambiţie personală. Pe parcursul anilor petrecuţi în Iran pasiunea se transformă în plăcere, apoi în frică ce culminează în groaza de moarte.
Revenirile în Franţa nu sunt decât acele oaze de relaxare înainte de un nou salt în pericolul din zona Iran, Pakistan, Afganistan şi Irak. Cu toate acestea Delphine Minoui reuşeşte să facă cunoscută şi partea mai puţin văzută a Iranului, amintind de tradiţii locale, tineri talentaţi, peisaje superbe şi literatură clasică.
Delphine Minoui pleacă din Franţa cu un poem în buzunar şi se întoarce cu un alt poem, dar actual, tot în buzunar. Ea decide să scrie întâmplările sale ca o corespondenţă cu bunicul său. Cartea este un amalgam de trăiri, de uauri şi de oftări. Este acea fereastră către un tineret inteligent forţat să trăiască în peşteri dacă se poate
Nu ştiu dacă să recomand cartea scrisă de Delphine Minoui. Nu este lectură relaxantă. Nu este cu iubiri pătimaşe, ci cu tristul adevăr despre ce pot să facă conducătorii unei ţări ce ţin cenzura într-o mână şi biciul dictaturii în altă mână.
Cartea despre care vă vorbesc se numeşte “Vă scriu din Teheran”. Are 300 de pagini pline de cuvinte ce se vor împărtăşite. Eşti pregătit să le citeşti?
Cred ca este genul de lectura care te face sa iti apreciezi mai mult viata de zi cu zi, rutina acesteia. Este de apreciat faptul ca tinerii nu si-au pierdut speranta si stiu cat de importanta este educatia.
Asa este. Au fost pasaje in care m-am simtit bucuroasa ca sunt romanca. Au fost pagini in care am oftat si imi venea sa urlu durerea lor.
4
Chiar mi-as dori sa stiu si eu mai multe legate de acest aspect. Sunt curioasa sa citesc si eu cartea
Te astept cu o parere dupa ce o citesti 🙂
Eu sincer cred ca as vrea sa citesc ceva de genul, chiar ma pasioneaza subiectul
Am multe recomandari in aceasta zona geo-politica.
Nu am citit cartea asta, dar am citit altele despre musulmani, restrictii, s.a.m.d si nu pot sa inteleg de ce se intampla toate astea.
Pentru ca lumea araba si musulmana nu vrea sa se ,,occidentalizeze,, ,sa se modernizeze si pun accent pe religie intr-un mod total eronat. De eici fanaticii religiosi.
Este o lectura bine venita. Pana la urma nu intotdeauna totul trebuie sa fie roz si frumos. In plus in felul aceasta ne dam seama ca altii trec prin clipe mai grele decat noi.
Cat de greu este sa ajungi la acel roz. Si in realitate avem nevoie de atat de putin pentru asta…
O am si eu in biblioteca de ceva vreme, dar tot ezit sa o citesc pentru ca ma indigna situatia femeilor din acele tari.
Asta nu inseamna ca rezolvam ceva daca amanam. Nici daca citim si atat. Insa daca impartasim impresi si spunem si altora ca nu este drept, acel normal al lor se poate schimba.
Sincer, acum nu ma vad in stare sa citesc despre acest subiect. PEntru ca ma incarc cu energia transmisa si nu as putea sa o duc. Insa nu se stie ce imi rezerva viitorul…
Cred ca eu am intrat intr-o anumita stare in privinta acestor zone geo-politice.